Gok-Oguz, restaurantul găgăuz

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gok-Oguz e un restaurant cunoscut la Chişinău, mai multă lume mi-a recomandat să merg să mănânc acolo. Şi m-am dus. La început am crezut că marea surpriză va veni din farfurie, însă la sfârşitul mesei mi-am zis că faima îi este legată mai degrabă de casă şi de curtea ca din romane şi din filme, decât de mâncare. De fapt, şi prezentarea lor de pe site tot cu asta începe:

„Dacă doriţi să cunoaşteţi căldura şi ospitalitatea popoarelor din sudul Republicii Moldova, găgăuzi şi bulgari, atunci oferiţi-vă posibilitatea de a vizita o curte confortabilă şi liniştită a restaurantului Gok-Oguz, unde orice detaliu vă va aminti de casa părintească şi aromatul bucătăriei de casă, iar vinul din sudul Moldovei şi plăcinte fierbinţi gozleme va cuceri inimile voastre. Doar o dată a gustat bucate noastre de miel, vă va rămâne mereu oaspetele nostru permanent al restaurantului Gok-Oguz.”

 

Diferenţe semnificative sunt între bucătăriile celor care stau lângă ocean şi ceilalţi. Dacă nu ai apă alături, numărul de produse şi de ingrediente care îţi ajung în cămară şi în bucătărie scade drastic, şi oricâtă imaginaţie ai avea ca bucătar, nu poţi face mare lucru. 

Am fost în câteva restaurante cu specific naţional din astfel de ţări (uzbecă, găgăuză, tătărească, kazahă etc.), şi nu am fost câtuşi de puţin în stare să văd vreo diferenţă relevantă între mâncărurile lor şi nu aş fi zis că sunt bucătarii diferite dacă nu ar fi insistat gazdele mele, cu vădită mândrie patriotică. Aceleaşi cărnuri (oaie, în primul rând), aceleaşi legume, aceleaşi sosuri rudimentare, făcute din zeama în care a fiert carnea, rareori preparate separat. Întotdeauna mâncare tradiţională, ţărănească, nu cred că fie mulţi (dacă o fi vreunul) care să aibă două sau trei bucătarii distincte în cadrul aceleiaşi culturi: una tradiţională, veche, ţărănească, şi una fină, aristocratică. 

Aşadar, despre mâncarea găgăuză de la Gok-Oguz trebuie să las pe alţii, mai experimentaţi să scrie mai mult. Carne fiartă cu ceva mirodenii, supe grele, cartofi, orez. La fel fac şi ceilalţi moldoveni, la fel facem şi noi, reţete pe care presupun că le cunoaşte orice gospodină din republică, fie ea de la ţară sau de la oraş.

Casa de la Gok-Oguz e diferită, într-adevăr. E un întreg ansamblu de case, de fapt, în jurul unei curţi interioare, ca un mic han. E cam departe de centrul vechi şi cu aer de Belle Epoque al Chişinăului, într-o zonă prăfuită, cu aspect semi-industrial urban. 

Gok-Oguz are multe camere şi cămăruţe, dintre care doar salonul principal, cel mai mare, arată ca un restaurant, celelalte sunt ca nişte camere de locuit în care câţiva oameni pot lua masa, că atunci când ai musafiri. Eu am trăit într-o astfel de casă la ţară, la străbunici, când eram foarte mic, tot în Moldova, doar că nu de aceeaşi parte a Prutului. Pe atunci, doar la ţară mai erau astfel de lucruri în case, cele de la oraş se schimbaseră destul de mult. Trebuie să vă uitaţi la pozele de pe site-ul lor, cu greu ar putea cineva să facă o descriere a atmosferei de acolo unor oameni din zilele noastre. Pe atunci, când am fost eu la Gok-Oguz, nu ştiam că voi scrie pe Restocracy despre restaurantele din Chişinău, aşa că nu am făcut eu pozele. 

Am văzut şi în alte câteva locuri din România, din Chişinău sau din Bucureşti astfel de decoruri în restaurante, dar niciodată nu m-am gândit că au fost acolo dintotdeauna, că întâi au fost lucrurile şi apoi restaurantul, ci întotdeauna invers, că au decis să facă un restaurant şi apoi au plecat să caute lucruri vechi ca să-l decoreze şi să creeze atmosfera. Dar lucrurile din altă lume şi din alte timpuri de la Gok-Oguz par să fi fost acolo de când e casa, parcă prea se potrivesc. Dar nici nu contează, la urma urmei, ce a fost mai întâi la Gok-Oguz, restaurantul sau lucrurile...

Serviciul a fost bun la Gok-Oguz. Stăpânul hanului e tot timpul acolo, îţi explică şi îţi arată cu mândrie acareturile, mai ales dacă arăţi predispus la surprindere. Chelneriţele sunt nişte fete obişnuite cu munca, în putere, eficiente, preocupate doar de basics-urile şi de esenţialul actului de hospitality, fără falsele politeţuri pe care le învaţă toţi chelnerii care trec prin şcolile de turism.

Chiar şi pentru cei din Chişinău, Gok-Oguz e un restaurant mai aparte, datorită configuraţiei arhitectonice şi a amenajării interioare, în primul rând, presupun că nu sunt multe alte localuri cu o ambianţă intactă şi credibilă din vremuri cu care acum nu mai avem nicio legătură. E un adevărat restaurant turistic, într-adevăr, însă unul pe care îţi vine să-l iei în serios. Eu l-am luat, cel puţin... Îmi place să cred că Gok-Oguz e o casă transformată într-un restaurant, şi nu invers, un restaurant decorat ca o casă bătrânească.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite