Hoţul de mic dejun

V-aţi instalat pe locurile înscrise pe bilete. Faţă în faţă. Tragi un gât de apă din sticla de plastic şi te uiţi la ceasul de pe peron. Mai sunt cinci minute.

Sub ceasul peronului îi vezi instalaţi pe băncuţă. El îmbrăcat la costum, ponosit, probabil costumul de drum, cu gulerul cămăşii albe răsfrânt pe revere. Stă cu picioare desfăcute peste băncuţă, parcă ar călări ca un cavaler gârbovit. Ea poartă o geacă galbenă, cam ponosită, cu o basma care îi înfăşoară bine capul. Îi vezi doar faţa albă, încreţită de riduri. Stă cu genunchii strânşi, parcă ar călări ca o amazoană. El muşcă dintr-o felie de parizer sau salam, ea taie cu briceagul o felie de ardei gras, roşu. El vorbeşte şi gesticulează, ea dă din cap şi ciuguleşte nişte bucăţele albe, probabil telemeaua tăiată pe foaia de plastic. El îi face capul mare, cum se spune. Oare despre ce vorbesc? Poţi afla dacă ai coborî să tragi cu urechea, ca nesimţitul. Dar rişti să pierzi trenul. Şi femeia ta, care soarbe încet din cafeaua de la Mc, va pleca singură. Fără tine.

Ea scoate dintr-o sacoşă o pungă cu mere. Alege un măr. El continuă să clămpănească şi să înfulece aşa cum îi stă bine unui bărbat. Ea dă din cap şi-i răspunde scurt, mori de curiozitate ce îşi spun, cine sunt, unde se duc. Aşa, de dimineaţă, cu noaptea-n cap. Poate vin de la o nuntă? Poate au fost la copii? Poate se duc la băi, în staţiune? Scenarii inutile. Mai bine bucură-te că îi vezi fără să te vadă cineva. Întorci privirea la femeia ta. Tare ai vrea să-i spui ceva, s-o faci să râdă, măcar să dea din cap aprobator, să-i faci capul mare. „Eşti frumoasă!“ – să-i zici aşa, hodoronc-tronc, e doar o idee. De câte ori i-ai spus la ora asta a dimineţii: „Eşti frumoasă“? Dar de când nu i-ai mai spus asta? Ce, naiba, te împiedică? Iată ce sărbătoare trăiţi: plecaţi amândoi cu trenul, faţă în faţă, timp berechet ca s-o cucereşti!

Iată ce sărbătoare trăiţi: plecaţi amândoi cu trenul, faţă în faţă, timp berechet ca s-o cucereşti!        

Te simţi ridicol tot holbându-te la ei. El apucă briceagul şi bucata de salam sau parizer, dar ea gesticulează cu mărul tăiat în mână, ceva de genul ai mâncat de-ajuns! Îi dai dreptate, el a mâncat destul salam sau parizer, la vârsta lui nu-i sănătos, să-i urmeze exemplu, un ardei gras sau un măr, vitamine! Poftim, acum faci şi recomandări de meniu! Simţi un gol în stomac. Ai putea să scoţi din geantă punga cu sandvişuri cu salam de Sibiu, ardei şi unt. Femeia ta le-a făcut. Opt bucăţi, tot să mănânci pe drum, dar nu ţi-e foame.

Auzi fluierul de pe peron. Simţi zvâcnitura vagonului şi vezi cum se mişcă băncuţa în urmă. Îţi vine să le faci semn cu mâna, ca să le distragi atenţia, apoi să cobori şi să furi în cea mai mare goană tot micul lor dejun, inclusiv bucata de salam şi folia de plastic, apoi să fugi după tren, să-l ajungi şi să te agăţi de scara vagonului, la ieşire din gară, şi să te aşezi în faţa femeii tale cu prada, triumfător, micul dejun, poftim, iubire!, poftă mare! Vagonul prinde viteză. Întorci capul după ei, dar glasul femeii tale te cheamă înainte:

– Vrei să mâncăm?