Inundaţia

Ce mai faceţi? V-am adus nişte garofiţe. Am venit în oraş cu o treabă. Şi m-am gândit să trec pe la voi. Ce mari au crescut buruienile astea!

Îmi pare rău, dar nu ştiu cum să fac: să găsesc pe cineva care să taie buruienile, să dea cu grebla, să facă ordine pe-aici. Dar nu mai am pe nimeni în oraş... Şi m-a enervat şi omul ăsta care dă cu grebla la taică-su. E chiar lângă voi! Ştiţi ce-a făcut până să vin? Şi-a atârnat bluza de trening de crucea voastră. Nesimţitul! Şi nici nu se sinchisea că m-am oprit la voi. Îşi vedea de treabă, dobitocul! Până i-am zis să-şi ia bluza de pe cruce. A luat-o boscorodind, idiotul! Lumea noastră e nesimţită, dragă mamă!

Am venit cu o treabă în oraş. O treabă frumoasă. Dar de câte ori am avut ceva frumos de trăit aici de atâtea ori mi s-au întâmplat numai chestii urâte. Am trecut pe-acasă înainte să ajung la voi. Alex e la Sibiu. Mă gândeam să arunc o privire, poate mai găseam o carte de citit, dragă mamă. Şi când să bag cheia în broască, am auzit nişte voci în casă. Mi-a îngheţat sângele în vine! Ştiam că profesorul e la garsoniera lui, are piciorul rupt şi nu poate să meargă. Am sunat la uşă. Am sunat ca un străin. Şi mi-a deschis dom’ profesor, sprijinit în baston, şi cum m-a văzut a început să turuie la foc automat că venise să repare prizele cu electricianul şi a descoperit prăpădul în casă. A refulat apa pe ţeava din bucătărie şi a inundat holul şi prima cameră. O mizerie de nedescris. Parchetul e umflat ca un munte în cameră. Covorul persan e distrus. În bucătărie bălteşte apa şi pute a mucegai. Nici nu ştiu de câte zile bălteşte. Electricianul a plecat şi am rămas cu dom’ profesor, care o aştepta pe tanti Jeni a lui, să vină să strângă apa. Un dobitoc de vecin de la etajele de sus a înfundat ţeava. Am luat covorul din cameră şi cel de pe hol şi le-am pus la uscat pe balustrada balconului. Şi balconul ăla... E prăpăd, plin de praf. Şi dom’ profesor vorbea continuu. Am coborât şi am cumpărat nişte cârpe menajere, un Cilit Bang pentru mucegai şi un Mr. Proper. Le-am lăsat pe toate în sufragerie şi am plecat. Am fugit! O mizerie a ajuns casa noastră. Adică, nu mai e casa noastră. Eu vă spun, că n-am cui să spun, n-am să mai trec niciodată pe-acolo. Nu mai vreau să văd apartamentul ăla cum se duce dracului, Doamne, iartă-mă! O să trăiesc aşa, cu amintirea casei când sclipea de curăţenie, dragă mamă! Aţi muncit la casa aia şi uite ce-a ajuns! Eu nu pot să am grijă de casă tocmai de la Bucureşti. Am treabă. Nu vedeţi că nici aici, la voi, nu pot să fac ordine? Nu pot să am grijă nici de morţi şi nici de vii. Nu sunt bun de nimic – vorba ta, băi, tată!

Am venit să vă spun o bucurie: lansez o carte, peste două ore. E prima lansare în oraşul meu. Dar mi-a stricat cheful inundaţia asta. Mai bine mă duc la gară, iau trenul spre Bucureşti, să nu mai văd oraşul ăsta niciodată!...

Uite că nesimţitul cu bluza de trening a terminat la mormântul lu’ taică-su! Mă duc să-l rog să-mi împrumute grebla pentru o oră!

Nu pot să am grijă nici de morţi şi nici de vii. Nu sunt bun de nimic – vorba ta, băi, tată!