Oamenii care au pus România pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 1993, România se conectează pentru prima dată la internet. Tot atunci, domeniul „.ro“ este recunoscut la nivel mondial. Acum 20 de ani, în august 1991, se năştea prima pagină de internet şi sistemul World Wide Web (www). România a avut nevoie de încă doi ani pentru a intra în reţea.

Firesc, la început a fost calculatorul. Deşi sună puţin credibil astăzi, România a fost printre primele zece ţări din lume care au avut computere de fabricaţie proprie. Încă din 1953, la Institutul de Fizică Atomică, profesorul Victor Toma proiectează  ordinatorul cu tuburi electronice. După o muncă de 11 ani, în 1964, primul calculator românesc, cu tranzistori din germaniu, este pus în funcţiune. În acel moment, erau doar câteva ţări în toată lumea care se mândreau cu aceeaşi performanţă: SUA, Japonia, Germania, Austria, Marea Britanie, Olanda, Franţa, Uniunea Sovietică, Italia şi Danemarca.
Ulterior, la 15 iulie 1970, se înfiinţează Institutul Central de Informatică - astăzi numit Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) - instituţia care a făcut primii paşi în domeniul reţelelor de calculatoare şi prima entitate din România conectată la internet.

Memorie mare cât dulapul

La începutul anilor '70, când România abia scotea capul în lumea informaticii, agenţia americană de cercetare ARPA (Advanced Reserch Projects Agency) lucra avansat la prima reţea importantă de calculatoare interconectate - ARPANET - reţea care zece ani mai târziu avea să devină ceea ce numim astăzi internet.

În 1971, Marius Guran, directorul de atunci al ICI, se întoarce entuziasmat dintr-o călătorie de specializare în SUA, unde a aflat pentru prima dată că două sau mai multe calculatoare pot face schimb de date între ele. Fără a pierde vremea, Marius Guran formează la ICI o echipă de cercetare în domeniul reţelelor de ordinatoare, alcătuită din cinci oameni. Printre ei, inginerul Eugen Stăicuţ. „La vremea aceea, lucram pe două calculatoare româneşti «Iris», construite după licenţă franţuzească.

Unul singur ocupa o cameră de 50-60 de metri pătraţi şi era alcătuit din 7-8 fişete metalice care conţineau unul hardul, altul memoria. Ca să vă faceţi o idee, memoria lui «Iris» era mare cât un dulap de haine şi avea 64 de kilobytes (KB)", îşi aminteşte Eugen Stăicuţ. Ca o comparaţie, în ziua de astăzi ultima versiune de Windows nu merge bine pe computer fără o memorie de 2 gigabytes (GB), adică de 31.250 de ori mai mare ca cea de acum 40 de ani. Pe-atunci tastatura nu fusese încă inventată, aşa că „Iris" primea comenzile pe cartele perforate.

Primele reţele

În 1978, are loc primul experiment reuşit. Calculatorul de la ICI şi cel de la Centrul Teritorial de Calcul Electronic din Constanţa (o subunitate teritorială a ICI), amândouă „Felix", au fost interconectate, reuşind să-şi transmită informaţii unul altuia. Dar cel mai important proiect a fost UNIREA, finalizat în 1985, când s-au pus în funcţiune trei noduri de comunicaţie de date - unul la Bucureşti, al doilea la Bacău, iar ultimul la Cluj-Napoca. „I-au spus UNIREA pentru că unea cele trei provincii istorice",  explică Eugen Stăicuţ. De data aceasta, calculatoarele erau „Coral", fabricate de asemenea în România şi mult mai avansate tehnologic: încăpeau fiecare într‑un singur dulap metalic.

Conexiunea între cele trei ordinatoare s-a realizat pe o linie telefonică de 48 KB/secundă, viteză chiar de peste două sute de mii de ori mai mică decât cea disponibilă astăzi prin fibră optică. În vremea aceea, însă, 48 KB/secundă era viteza maximă de care era capabilă o singură centrală interurbană de telefonie.

Strămoşul internetului, unealta PCR-ului

La începutul anilor '80, regimul comunist s-a înăsprit. „Înainte, aveam permisiunea de-a pleca la specializări în străinătate, mai ales în SUA şi Japonia, ţările cele mai avansate în domeniul informaticii. În plus, ICI era abonat la toate revistele de specialitate din lume şi eram la zi cu evoluţia tehnologiei. După 1980, deplasările au fost interzise şi abonamentele anulate. Eram complet izolaţi de lumea de-afară", îşi aminteşte inginerul Stăicuţ.

Resemnaţi, cercetătorii de la ICI s-au concentrat pe ce aveau. Astfel, pe structura UNIREA, reţeaua s-a dezvoltat la 30 de noduri de comunicaţie până în 1989, interconectând cele 30 de calculatoare existente în România. Devenise o reţea naţională, care lega toate judeţele la informaţie. „Platforma era folosită de Ministerul Industriei Electronicii şi Electrotehnicii, în subordinea căruia era ICI, pentru a transmite rapoarte zilnice cu realizările şi depăşirile de plan ale fabricilor din ţară", adaugă Eugen Stăicuţ.

Ieşirea din întuneric

Imediat după Revoluţie, cercetătorii de la ICI constatau, năuciţi, cât de în urmă rămăseseră faţă de tehnologia din Occident. Lipsiseră zece ani.În 1991, au aflat de EARN (European Academic Research Network) - o reţea de calcu­latoare care conecta universităţile europene în scop strict academic. „Austria, prin Universitatea din Viena, a invitat România, prin ICI, să se conecteze la EARN. Din păcate, n-aveam cu ce. Dar, din fericire, în scurt timp americanii de la DEC (Digital Equipment Corporation) ne-au donat tehnologia necesară. În decembrie 1992, ICI s-a conectat la EARN printr-o linie telefonică închiriată de la Romtelecom, care ne costa 7.000 de dolari pe lună.

Evident, nu era o legătură permanentă cum este acum internetul, ci trebuia să apelăm un număr de telefon din Austria ca să ne conectăm la reţea. Cred că primul e-mail din România a fost trimis atunci de mine către Viena", îşi aminteşte Eugen Stăicuţ.  Nici nu s-au obişnuit bine cu EARN, că Universitatea din Viena le-a propus cercetătorilor români să renunţe la arhitectura de protocoale europeană (pe care funcţiona EARN - n.r.) şi să treacă pe cea americană TCP/IP (arhitectura de protocoale care stă la baza internetului - n.r.).

Primele site-uri româneşti

În februarie 1993, din sediul ICI, România se cuplează oficial la internet. Domeniul „.ro" a fost recunoscut la nivel internaţional de către Internet Assigned Numbers Authority - entitatea care supraveghează alocarea adreselor de IP în toată lumea. Iar primul site românesc a fost, cum era de aşteptat, www.ici.ro.

În acelaşi an, prin ICI - atunci singurul provider de internet - s-au conectat la reţea Comisia Naţională de Informatică, Institutul de Matematică al Academiei Române, Ins­titutul de Tehnologie de Calcul, Academia de Ştiinţe Agricole, Academia de Ştiinţe Economice, Universitatea Politehnică Bucureşti, Centrul Republican de Informatică şi Academia Moldovei din Chişinău. ICI a continuat să ofere servicii de internet până prin 2000, când a fost înlocuit pe piaţă de reţele comerciale.

"Lucram pe două calculatoare româneşti «Iris», construite după licenţă franţuzească. Unul singur ocupa o cameră de 50-60 de metri pătraţi şi era alcătuit din 7-8 fişete metalice.''
Eugen Stăicuţ inginer ICI

Conexiune cu viteză mare

În prezent, România ocupă poziţia a patra în lume şi primul loc în Europa din perspectiva vitezei medie a conexiunilor la internet, potrivit unui raport al companiei americane Akamai, publicat la începutul anului. Constanţa este oraşul european cu cele mai bune performanţe.

De la 9 site-uri la peste 500.000

Astăzi, ICI admi­nis­trează domeniile „.ro", înregistrând, gestionând şi supervizând site-urile româneşti. Dacă în 1993 erau 9 site-uri „.ro", în 1995 doar 129, astăzi sunt peste 500.000. Şeful Serviciului de Administrare Domenii „.ro" este astăzi chiar Eugen Stăicuţ. Pentru a înregistra o adresă „.ro" la ICI, taxa este de 51 de dolari (35 de euro) plus TVA, taxă unică. Serverul „.ro", instalat într-o cameră securizată din sediul ICI, funcţionează non-stop. Iar dacă se întâmplă vreun accident, nicio grijă, există servere secundare în Austria, Germania şi SUA.

Internetul în lume

1965 - Americanul Paul Baran inventează comutarea de pachete de date, baza reţelelor de calculatoare.
1967 -  Britanicul Donald Davies realizează prima reţea experimentală de comunicaţie prin comutarea de pachete de date. Experimentul a fost numit Mark I.
1967 - În SUA, sub conducerea lui Lawrence Roberts, începe proiectul ARPANET, strămoşul internetului de astăzi.
1972 - Proiectul ARPANET, constând în 15 noduri de calculatoare interconectate,   este finalizat.
1972 - Americanul Ray Tomlinson introduce e-mailul pe ARPANET.
1972 - Franţa demarează proiectul Cyclades, o reţea similară ARPANET-ului.
1973 - Apare conceptul de INTERNET, în fapt o extindere a ARPANET-ului.
1980 - În SUA este pusă la punct arhitectura de protocoale TCP/IP, care stă la baza internetului.
1982 - ARPANET devine INTERNET.
1988 - Se conectează la internet Franţa, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia şi Canada.
1989 - Se conectează Germania, Austria, Italia, Olanda, Marea Britanie, Israel, Japonia, Mexic, Noua Zeelandă şi Porto Rico.
1991 - Tim Berners Lee creează World Wide Web (www) la laboratorul de fizică nucleară din Geneva, Elveţia.

Internetul în România

1971 - Marius Guran, directorul Institutului de Cercetare în Informatică (ICI), formează prima echipă de cercetare în domeniul reţelelor de calculatoare.
1975 - Se fabrică primele modemuri româneşti şi se testează liniile telefonice pentru transmisia de date.
1978 -  Se realizează prima conexiune între două calculatoare - unul aflat la sediul ICI din Bucureşti şi celălalt, la Centrul Teritorial de Calcul
Electronic din Constanţa.
1985 - Prin proiectul UNIREA, se pun în funcţiune trei noduri de comunicaţie de date - unul la Bucureşti, al doilea la Bacău, iar ultimul la Cluj-Napoca.
Este prima reţea naţională de calculatoare.
1992 - ICI se conectează la EARN (European Academic Research Network) - o reţea de calculatoare care lega universităţile europene în scop strict academic.
1993 - ICI devine prima entitate din România conectată la internet.
1993 - Domeniul „.ro" este recunoscut la nivel internaţional de către Internet Assigned Numbers Authority - entitatea care supraveghează alocarea adreselor de IP în toată lumea.
1993 - Se conectează la internet primele nouă instituţii româneşti, în general universităţi.
1993 - Apare primul operator comercial de internet - firma EUnet.

El a dat net poporului

Primul operator comercial de internet a fost EUnet, care a „mirosit" potenţialul imens al afacerii încă din 1993 - chiar anul conectării României la reţeaua mondială de calculatoare. „Creierul" care a avut ideea şi s-a ales cu profitul este Liviu Ionescu (foto), astăzi în vârstă de 49 de ani. „Din fericire pentru noi, firma-mamă avea sediul în Austria, la Viena, aşa că ştiam deja despre ce este vorba. La începutul lui '93 ne-am mutat în Bucureşti şi am obţinut de la Romtelecom primele trei linii telefonice internaţionale. În vara aceluiaşi an, în baza autorizaţiei obţinute de la Ministerului Comunicaţiilor, firma EUnet devine operator de comunicaţii pentru servicii de e‑mail, oficial recunoscut. Spre sfârşitul lui '93, Romtelecom ne instalează opt noi linii telefonice, calitatea şi disponibilitatea serviciilor EUnet crescând semnificativ", povesteşte Liviu Ionescu.

Afacerea a funcţionat perfect. „Am fost tot timpul pe plus şi am investit toţi banii în dezvoltare. Cât a funcţionat firma EUnet România am avut tot timpul mai multe cereri de conectare decât puteam face faţă tehnic din punct de vedere al capacităţii liniilor oferite de Romtelecom", mărturiseşte Liviu Ionescu. 

Tot timpul pe plus

Clientela s-a mărit, dar internetul rămânea încă o necunoscută pentru majoritatea. „În primii ani, când în Statele Unite internetul era finanţat de universităţi, cei mai mulţi clienţi ne întrebau de ce la noi nu este gratis, cum ştiau ei că trebuie să fie. Mai ţin minte mirarea unora dintre clienţi, care nu înţelegeau de ce trebuie să plătească şi pentru traficul primit, mai ales după ce partenerii lor le ataşau nişte fişiere uriaşe la mesaje. Întrebările astea s-au împuţinat abia după ce lumea s-a mai obişnuit cu ideea că şi în cazul telefoniei mobile în roaming se taxează amplu apelurile primite", mai spune Liviu Ionescu.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite