Sfaturi simple de amenajare pentru a aduce primăvara în casă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
cele mai frumoase flori de primavara

Hai să vorbim puţin despre cum putem face câteva schimbări în decorul casei în funcţie de sezon. Aparent orice reamenajare pare complexă şi epuizantă. Sunt însă lucruri simple pe care le putem face când vrem să aducem în casă un pic din culorile şi aromele unui anotimp.

Uite, spre exemplu, primăvara transformările pot fi unele dintre cele mai spectaculoase, pentru că se schimbă cromatic şi se îmbogăţeşte foarte mult faţă de iarna dominată de alb, gri şi verde de brad. Acum apar florile, pastelate şi delicate, ce împrospătează casă şi o umplu de vitalitate.

Pentru că la fiecare nou sezon încerc să schimb câte ceva prin casă pentru a da un suflu nou ambientului, mi-am făcut o mică listă cu lucruri pe care trebuie să le fac.

1. Să cumpăr flori proaspete. Dacă tot am pomenit de ele mai sus, le pun în capul coloanei. Fie că sunt bulbi, fie că sunt buchete, florile parfumează casa, iar asta pe mine mă face să mă simt extraordinar. Primăvara zambilele sunt preferatele mele.

2. Să strâng blănurile de pe fotolii şi canapele. Iarna îmi plac textilele pufoase, aşa că le pun peste tot pe unde pot pentru a mă înveli când simt vântul cum şuieră pe la colţuri. Acum nu mai e nevoie de aşa ceva, deja temperaturile sunt pe plus şi direcţia este una pozitivă. Mai las însă câteva pături decorative, pentru serile ploioase. Le prefer pe cele în culori deschise, precum verde crud, bleu sau roz pudrat.

3. Să schimb napronul de pe masă. Am o mini colecţie de naproane (acele ştergare înguste ce se pun pe mijlocul mesei; englezii le spun „table runners”), aşa că le înlocuiesc în funcţie de ocazie. Acum cred că voi opta pentru unul înflorat.

4. Să cumpăr bulbi sau seminţe de flori şi condimente şi să le plantez în ghivece pentru a da viaţă fiecărui pervaz din casă, dar şi teraselor. Pentru mine este imaginea ideală a primăverii.

Despre schimbări rapide de decor într-o formă mai extinsă am scris şi pe blogul personal. Şi tot acolo am enumerat şi alte idei de aducere a frumuseţii primăverii în casele noastre. Sper să vă placă şi să vă fie utile. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite