Tehnici prin care ne păstrăm optimismul şi cum ne prelungeşte acesta viaţa: explicaţiile unui renumit biolog

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fericire FOTO Shutterstock

John Medina, un apreciat biolog american, autor al bestseller-ului „Brain Rules: 12 Principles for Surviving and Thriving at Work, Home, and School“, explică de ce este important optimismul în viaţă, cu câţi ani ne poate prelungi acesta viaţa şi a împărtăşit două exerciţii eficiente în menţinerea unei stări de bine.

Ştiinţa ne arată că trăim mai mult decât durata de viaţă a creierului nostru. Cu milioane de ani în urmă strămoşii noştri trăiau până la vârsta de 30 de ani dacă aveau noroc, însă creierul nostru atinge punctul maxim de dezvoltaresale chiar mai devreme. Potrivit specialistului în medicină moleculară John Medina, „toate sistemele cognitive ale creierului nostru pe care le folosim pentru restul vieţii ating apogeul la 23 de ani. După vârsta de 24 de ani, creierul începe să se degradeze lent.“

Vestea bună este că nu numai că putem încetini declinul, dar putem să rămânem vitali, fericiţi şi să extindem cei mai creativi ani. Cheia este să gândeşti ca un optimist: când se întâmplă lucruri rele, ai încredere că nu vor dura pentru totdeauna şi că binele se va întoarce. Cercetătorii creierului spun că dacă cultivaţi o atitudine pozitivă, veţi trăi mai mult şi veţi fi un lider mai puternic.

Potrivit lui Medina, optimismul îţi poate mări durata de viaţă cu aproape opt ani. Oamenii optimişti, care văd jumătatea plină a paharului, tind sa evite deprimarea la fel de uşor precum o fac cei care văd jumătatea goală a paharului. Medina a explicat cum se întâmplă acest lucru:

„Dacă intri într-o depresie clinică, ţi se întâmplă tot felul de lucruri. Unul ar fi că sistemul imunitar începe să slăbească. Ca urmare, nivelurile de cortizon - hormonul stresului - încep să crească. Hormonii de stres atacă celule albe din sânge, care joacă un rol important în sistemul imunitar. Dacă sunteţi deprimat, nivelurile de cortizon devin foarte ridicate. Când cresc, capacitatea dumneavoastră de a contracara susţinut şi eficient bolile infecţioase scade. De asemenea, scad capacitatea de a lupta împotriva anumitor forme de cancer şi de a menţine sănătatea cardiovasculară. Puneţi toate aceste lucruri împreună şi este aproape o garanţie că veţi avea o viaţă mai scurtă. Abilitatea de a rămâne optimist reprezintă un tampon împotriva probabilităţii de a vă confrunta cu depresia“.

image

Optimismul nu numai că reduce stresul, dar determină şi producerea dopaminei neurotransmiţătoare. Această substanţă începe să se estompeze pe măsură ce înaintăm în vârstă, începând cu 30 de ani. Dar nu vrem să scadă dopamina, pentru că aceasta ne face fericiţi, măreşte motivaţia şi este chiar responsabilă de curajul antreprenorilor de a-şi asuma riscuri. După cum spune Medina, „dopamina este o afacere bună“. 

Potrivit lui Medina, există modalităţi dovedite ştiinţific de a lucra muschii optimismului. O mare parte din următoarele exerciţii sunt create de psihoterapeutul Martin Seligman, numit adesea „tatăl psihologiei pozitive“. Medina rezumă exerciţiile lui Seligman la recunoştinţă în noua sa carte, „Brain Rules for Aging Well“. Acestea sunt:

1. Vizita de recunoştinţă

Pentru a face vizita de recunoştinţă, identificaţi pe cineva care înseamnă mult pentru dumneavoastră. Scrieţi acelei persoane o scrisoare de 300 de cuvinte care explică în mod concret felul în care persoana în cauză v-a influenţat viaţa. Vizitaţi persoana şi citiţi scrisoarea cu voce tare. Cercetările lui Seligman au observat o creştere imediată a fericirii scriitorului, care a durat o săptămână după vizită şi s-a prelungit pentru încă o lună.

2. Trei lucruri bune

Reţineţi trei lucruri pozitive care au avut loc în timpul zilei şi puneţi-le pe foaie. Ele pot fi lucruri mici sau mari. Alături de fiecare observaţie pozitivă, descrieţi de ce s-a întâmplat acest lucru. De exemplu, „Nepotul meu a intrat la facultatea aleasă de el pentru că a muncit din greu la şcoală“. Potrivit lui Medina, efectele exerciţiului Trei Lucruri Bune s-ar putea să apară ceva mai târziu – de la o săptămână la o lună-, dar efectul este puternic şi durabil. Mai presus de toate, el creează un obicei nou şi de durată care vă hrăneşte creierul. 

Dirk Kummerle de la Şcoala de Psihologie Profesională din Massachusetts spune că cele două tehnici nu doar că au fost capabile să reducă simptomele depresive (comparativ cu subiecţii fără intervenţie), ci au reuşit să ofere instrumente necesare pentru combaterea gândurilor negative şi cultivarea bunăstării de-a lungul vieţii“.

Sursa: Forbes

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite