Dumbrăveni. O catedrală. Un castel. Multe bagaje

La jumătatea distanţei dintre Sighişoara şi Mediaş, pe Târnava Mare, se află o urbe în care nu poţi spune că timpul a stat în loc fiindcă, după toate probabilităţile, nici nu pare să fi curs vreodată: Dumbrăveni.

Oraşul nu-i mare (puţin peste 8500 de locuitori), iar dacă ajungi târziu aici şi vrei musai să rămâi peste noapte, ai o singură opţiune, foarte roz – hotelul Marion, un fost cazino construit pe la 1900 (detaliu scos la iveală de distanţa lungă pe care trebuie să o parcurgă privirea până în tavanul camerelor şi de scările impresionante de marmură). Loc decent, preţuri bune, şi o angajată care te cazează, îţi cară bagajul, schimbă becuri, te serveşte la masă şi-ţi zâmbeşte frumos. Aşa da eficienţă!

O plimbare nocturnă prin centrul localităţii te poartă invariabil către catedrala enormă care domină piaţa centrală. O catedrală armeano-catolică. (Da, armeano-catolică am citit bine şi de multe ori până ce m-am convins că aşa stau lucrurile.) Construcţia este impunătoare, numai că din păcate mai are numai unul singur din cele două turnuri frontale. 

Chiar mai interesantă decât clădirea aflată în renovare este o discuţie cu trei doamne care aruncă o inflaţie de priviri curioase. Îşi reazemă trupurile deloc puţine pe o bancă, una lângă alta şi vorbesc simultan în română, maghiară şi germană. Surprinzător din câte îmi dau seama e că se înţeleg perfect. Fiecare dintre ele pricepe ce spun celelalte două şi le răspunde în limba ei. Ele la rândul lor pricep şi-şi folosesc graiul natal. Minunat. Încerc să schimb două-trei cuvinte cu vorbitoarea de română, interesându-mă de catedrală. Îmi zice că da, e frumoasă şi că ar vrea să ajungă într-o bună zi: „Aveţi şi domniile voastre o biserică frumoasă în Bucureşti, nu? Am văzut eu la televizor că ar fi una.“ Mda.

Lumina zilei aduce muncitori în centrul urbei (care, extrem de ciudat, par să facă şi altceva decât să rezeme lopeţi), mult soare şi un muzeu deschis doar pentru noi – Castelul Apafi, devenit între timp Colecţia Muzeală a Armenilor Transilvăneni (http://www.muzeularca.ro/). Sunăm la doamna Angela Ivan care soseşte după vreo cinci minute şi deschide uşile uriaşe care altă dată lăsau să treacă principi transilvani. Urmează două ore de poveşti de suflet, despre armeni, obiceiuri, obiecte. E un muzeu al bagajelor, un muzeu altfel, modern şi tradiţional în acelaşi timp, în care fizic nu ai mare lucru de văzut, dar din care pleci dus pe gânduri şi cu niscaiva vederi în buzunar. N-ai dat nimic pe ele şi totuşi le simţi a fi de mare preţ.

Dar totuşi timpul se scurge şi pe aici. Dovada? Din clădirea care pe vremuri fusese o şcoală de călugăriţe nu a mai rămas decât faţada: o imagine cu Maica Domnului şi o inscripţie latinească. Viaţa îşi vede de mersul ei. Înăuntru – o brutărie.

Cifre

Secolul al XVII-lea - De atunci datează primele atestări ale vieţuirii armenilor în Dumbrăveni.

50 de lei - costă camera/noapte de persoană, cu mic dejun inclus, la singurul hotel din oraş.

20 km - distanţa care separă Dumbrăveniul atât de Sighişoara, cât şi de Mediaş.

Când să mergi

Oricând ai drum la Sighişoara, dar vrei ceva mai multă tihnă şi simţi nevoia să fugi din calea turiştilor înfometaţi de spirit medieval.

Nu rata

Un tur pe jos al oraşului. N-ar trebui să dureze mai mult de o oră, dar vei trăi sentimentul că ai ajuns într-un spaţiu în care oamenii trăiesc după un alt ritm, infinit mai tihnit decât cel al marilor aglomerări urbane.