Vadu, locul în care te poţi relaxa la malul mării fără îmbulzeală
0
Pentru cei care prin „concediu la mare” înţeleg altceva decît stresul şoselelor şi al parcărilor, îmbulzeala din apă şi zgomotăraia de pe uscat se conturează o alternativă: Vadu.
Trendul actual al petrecerii vacanţei pe litoralul românesc se compune din: băutură (berea frate!), terasele, localurile - baruri, pizzerii, şaormării, kebabării, mititerii – muzică zgomotoasă, boxe, manele, disc-jockey, play-boyii macho, gagicile „tunate”, parada tatuajelor, parada silicoanelor, parada maşinilor „din catalog”, plus circul lui Mazăre, adică „Distracţie maximă!”. Cu astea vin la pachet: preţurile exorbitante şi nejustificate, infatuarea salvamarilor, obrăznicia bodyguarzilor (ăştia de unde or fi apărut?), indiferenţa servitorilor, mitocănia turiştilor estivali, aroganţa patronilor de hoteluri, cîrciumi, plaje, şezlonguri...
Situat la extrema opusă – la propriu şi la figurat – faţă de litoralul standard, la nord de Năvodari, pe grindul Chituc, pe limba de nisip cea mai sudică din perimetrul rezervaţiei „Biosfera Delta Dunării” satul Vadu te surprinde – dacă nu eşti avizat – cu atmosfera de „altă lume”: uliţe largi şi pustii, case normale cu boltă de viţă, grădini de legume, lanuri de grîu, capre, prăvălie, răsuflarea nevăzută a mării, plaja largă ce coboară lin în apă, briza necontenită ce mătură kilometri de mal spre nord şi spre sud, cît vezi cu ochii nu sînt decît cîteva umbrele şi corturi, nu-ţi vine să crezi că ai atîta spaţiu la dispoziţie, ştiţi cum e să poţi înota în mare de unul singur? fără ski-jet, fără parapante, fără surfuri, fără nudişti...
Acum, nu că Vadu ar fi perfecţiunea. Plaja e la vreo 5 kilometri de drum prost din beton brut, cu un singur fir de circulaţie şi refugii de întîlnire din loc în loc. Drumul de beton eşuează şi se răsfiră într-o plasă de drumuri moi de nisip care şerpuiesc printr-un tărîm fermecător de trestii şi bălţi populat de plante şi păsări ciudate, peisaj ce aduce cu vestita „Camargue” – delta de vărsare a Ronului în marea Mediterană – în capătul căreia e nu mai puţin vestita staţiune „La grande Motte”. Semnalul slab de telefonie mobilă şi Internet te deconectează – poate mai mult decît ai vrea – dar dă prilejul unor aluzii la „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, aluzii înţelese de vecinii de pensiune sau de plajă, altfel de oameni, cu care mai poţi schimba o vorbă de duh fără să ţi se arunce priviri obtuze şi duşmănoase, oameni care spun bună-ziua, oameni empatici care te menajează sau îţi oferă un mic ajutor, un zîmbet...
Ca atmosferă Vadu, e cam ca 2 mai-ul anilor 1970: frecventat de unii care alegeau naturaleţea satului, plajelor şi mării fiind gata să facă concesii comodităţilor ce lipseau cu desăvîrşire. Declinul turistic al satului 2 mai, început odată cu apariţia agresivă a odiosului şantier naval, constă în aceea că a pierdut farmecul satului de pescari fără să fi cîştigat confort, civilizaţie, modernitate. Ce să mai vorbim de Vama-Veche, atît de prizată astăzi, nici nu exista din punct de vedere turistic, era zonă de frontieră, grăniceri, paşaport, buletin, noaptea nu era voie pe plajă, secretomania şi vigilenţa absurdă, stupidă, ridicolă specifică regimurilor totalitare care văd duşmani peste tot. Declinul ei turistic constă în lipsa totală de control şi sistematizare a activităţilor şi a mediului construit – un liberalism prost înţeles a făcut ca localitatea să nu mai fie nici sat, dar nici staţiune ci un conglomerat zgomotos, suprapopulat în sezon ca un pom lăudat şi neplăcut mirositor.
Vadu nu va fi scutit de schimbări şi modernizări, transformarea lui va fi accelerată de ritmul vieţii de azi, nu e nevoie să treacă 30 de ani. Ca şi staţiune de litoral (poate deveni un adevărat sat de vacanţă) Vadu poate fi cum visam să devină 2 mai: o combinaţie reuşită între tradiţie şi modernitate. Sunt deja cîteva pensiuni perfecte, dar evoluţia de mîine a localităţii, a mediului ei construit şi înconjurător, depinde de cine va face proiecte, cine o să le avizeze, cine o să dea autorizaţii, cine să vegheze la echilibrul fragil dintre natural şi artificial, dintre rural şi urban, dintre ecologic şi profitabil?
În ce priveşte monumentele naturii, o să vegheze diverse ONG uri, în ce priveşte mediul construit şi ambiant, e răspunderea arhitecţilor. Sînt necesare concursuri de arhitectură şi de urbanism, sînt necesare concursuri de idei, sînt necesare proiecte culturale (ca, de exemplu, reabilitarea şi reconversia uzinei părăsite – azi o scenografie de film, mîine un centru cultural?) De ce îmi pun speranţa în arhitecţi? Pentru că arhitectura nu e numai ştiinţa şi arta de a construi, ci şi managementul traiului oamenilor în clădiri şi oraşe – fie că e vorba de familii, colectivităţi sau comunităţi. Arhitecţii nu se mai ocupă cu desenarea ornamentelor pe faţade sau interioare, ci abordează holistic programele propuse de administraţii sau guverne, programele sociale, de dezvoltare sustenabilă...
Vadu şi zona adiacentă pot deveni o alternativă la turismul litoral/estival pentru altfel de turişti, cu alte aşteptări, cu alte gusturi, cu alte idei, cu altă cultură, temperament, stil de viaţă, maniere... Grindul Chituc e doar o pornire spre Nord, drumul se continuă cu cetatea Histria, lacul Sinoe, Jurilovca, lacul Razelm, cetatea Argamum, cetatea Heracleea, Gura Portiţei şi mai departe localitaţi cu denumiri exotice: Babadag, Murighiol, Mahmudia, e aproape Tulcea, sînt aproape Munţii Măcinului... Un alt univers, oportunităţi uriaşe pentru un turism cu adevărat interesant care îţi oferă zilnic şi la tot pasul ceva nou, ceva inedit, ceva cultural, ceva ce să mai hrănească şi altceva decît... persoana fizică.
Asta s-ar putea întîmpla numai dacă turismul naţional – pentru care avem, nu-i aşa şi un minister – ar fi pe mîna unor oameni ce îşi cunosc şi îşi iubesc ţara. Deocamdată nu e cazul.
Se încarcă comentariile...
