25 de ani de închisoare pentru 25 de lovituri de cuţit. Decizie definitivă pentru criminalul care a ucis o tânără la Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criminalul care a ucis o prostituată într-un apartament din Alba Iulia cu 25 de lovituri de cuţit a fost condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare. Sentinţa finală în acest dosar a fost pronunţată în 25 aprilie 2017 la Curtea de Apel Alba Iulia.

Câte un an pentru fiecare lovitură de cuţit. Atât a primit tânărul de 27 de ani din Alba Iulia pentru crima pe care a comis-o în februarie 2016. Mihai Răzvan Pandelea a fost condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare. Bărbatul a ucis o prostituată într-un apartament din Alba Iulia, cu care obişnuia să întreţină relaţii sexuale. Curtea de Apel a menţinut decizia Tribunalului Alba şi a pronunţat sentinţa foarte repede, la al treilea termen al procesului.

”Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Pandelea Mihai Răzvan împotriva sentinţei penale nr. 202/05.12.2016 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 1163/107/2016. În temeiul art. 399 C.pr.pen. raportat la art. 72 C.pen. compută din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 06.02.2016 până la data de 25.04.2017. În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul să achite statului 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În art. temeiul art. 272 C.pr.pen. suma de 130 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 25.04.2017”, este conţinutul dispozitivului sentinţei publicat pe site-ul Curţii de Apel Alba Iulia. 

Mihai Răzvan Pandelea a fost judecat pentru omor calificat. Tribunalul Alba a admis în cursul procesului

pandelea mihai

solicitarea Parchetului şi a schimbat încadrarea juridică, din omor, în omor calificat. Prin această schimbare, autorul omorului nu a mai putut beneficia de reducerea pedepsei, chiar dacă a recunoscut fapta, în condiţiile în care Codul Penal prevede posibilitatea detenţiunii pe viaţă. Prin urmare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 25 de ani cu executare şi plata unor despăgubiri civile în valoare de 400.000 de lei familiei prostituatei. 

Victima acestuia a fost o tânără de 24 de ani din Mehedinţi, Alina Bianca Tănăsie, care închiriase un apartament în Alba Iulia în care se prostitua sub pseudinimul Mira. Crima a avut loc în noaptea de 2/3 februarie 2016. Autorul a fost identificat în câteva ore de poliţişti, în condiţiile în care o sunase pe victimă seara pentru a-şi anunţa prezenţa la ea în cursul nopţii, dar a fost reţinut doar după trei zile. 

Mihai Răzvan Pandelea a recunoscut crima şi i-a condus pe anchetatori la locurile din oraş unde a ascuns cuţitele şi bunurile furate din apartamentul acesteia: trei telefoane mobile, o tabletă şi portmoneul femeii. ”În noaptea de 02/03.02.2016, în timp ce se aflau într-un apartament situat în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, unde locuia cu chirie victima Tănăsie Alina Bianca, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu două cuţite, cauzându-i leziuni care au produs decesul, iar, după acţiunea de suprimare a victimei, a sustras mai multe bunuri personale ale acesteia, respectiv o tabletă, trei telefoane mobile, o geantă personală conţinând portofel, card bancar, acte de identitate, şi alte înscrisuri, luând cu el şi cuţitele cu ajutorul cărora a comis fapta, în scopul de a acoperi urmele infracţiunii”, se afirmă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. Femeia a fost ucisă cu două cuţite, după ce primul folosit de criminal s-a rupt în timp ce încerca să o omoare.

Alina Bianca Tănăsie a fost găsită dimineaţa, fără suflare, într-un apartament de pe Bulevardul 1 Decembrie din Alba Iulia, al cărui proprietar este un cetăţean de origine italiană. Alina Tănăsie a venit la Alba Iulia de la Arad, unde a locuit o perioadă. În Alba Iulia era escortă şi damă de companie şi era cunoscută sub numele de ”Mira”, ea primind clienţii în apartamentul în care a fost omorâtă. Mihai Răzvan Pandelea era un client fidel al acesteia.

Filmul crimei din blocul M3

Răzvan Mihai Pandelea locuia într-un bloc din apropiere şi obişnuia să acceseze site-urile de publicitate şi să ia legătura astfel cu persoane care practică prostituţia, plătind pentru serviciile oferite de acestea. Prima vizită a tânărului la prostituata ”Mira” a avut loc în iulie 2015, când a întreţinut relaţii sexuale atât cu victima cât şi cu o altă fată, contra sumei de 400 lei. Ulterior, criminalul a mai reveni de două ori şi a plătit de fiecare dată suma de 1.000 de lei pentru serviciile oferite.

A patra întâlnire a avut loc în 2 februarie 2016, când prostituata a şi fost omorâtă de către Răzvan Pandelea. ”(...) în jurul orei 22.30 a sunat-o pe numărul de telefon, stabilind cu ea o întâlnire în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale, inculpatul urmând să ajungă la locuinţa victimei în 5 minute. Ajuns la locul stabilit, inculpatul a fost întâmpinat de victimă, cei doi urmând să intre în camera din dreapta pentru a întreţine relaţii sexuale, însă inculpatul a intrat în bucătărie (încăperea din faţă) pentru a căuta nişte ţigări, cunoscând că victima fuma. În acel moment, potrivit declaraţiei acestuia, inculpatul a luat hotărârea de a suprima viaţa victimei, pe fondul neîmplinirilor sale legate de căsnicia sa (întrucât acesta urma să divorţeze), de faptul că a cheltuit o parte din bani pe prostituate şi a luat de pe masa din bucătărie un «cuţit mai mic cu mâner din lemn» şi, ţinându-l în mâna dreaptă, a intrat în camera unde se afla victima care era cu spatele la inculpat, stând în picioare…”, se arată în rechizitoriul prin care Răzvan Pandelea a fost trimis în judecată.

image

În urma cercetărilor, procurorii au ajuns, însă, la concluzia că Pandelea s-ar fi dus acasă la tânără cu intenţia să o ucidă ”Inculpatul a arătat că s-a apropiat de aceasta şi i-a aplicat o lovitură cu cuţitul în partea dreaptă a gâtului, iar în urma loviturii a rămas cu mânerul cuţitului în mână, lama rămânând în gâtul victimei. Aceasta s-a lăsat pe pat şi a început să strige după ajutor, inculpatul prinzând-o (pe la spate) cu palmele de gură, ţinând-o ca să nu mai strige şi pentru a-i opri respiraţia. Inculpatul a ţinut victima astfel, circa 10 minute, până a simţit că nu mai respiră, după care a luat mâinile de pe gura ei (potrivit celor susţinute de acesta). Întrucât a constatat că victima încă mai respiră, din nou a pus palmele pe gură pentru a-i opri respiraţia, rămânând în acea poziţie circa 5 minute, după care a observat că victima nu a decedat, moment în care i-a scos din gât lama cuţitului şi a aruncat-o în colţul camerei (mânerul cuţitului lăsându-l jos) şi în continuare inculpatul a intrat în bucătărie pentru a căuta un alt cuţit, luând un cuţit de dimensiuni mai mari, cu mânerul de culoare neagră, pe care l-a găsit într-un sertar unde se aflau şi alte tacâmuri.

Cu acest cuţit, de asemenea potrivit declaraţiei sale, inculpatul a revenit în camera unde se afla victima întinsă pe pat, pe burtă, cu capul orientat înspre dulap şi „mai mişca puţin”, a stins becul şi a aplicat acesteia două – trei lovituri în gât cu cuţitul, inculpatul neexcluzând posibilitatea înjunghierii victimei de mai multe ori, până a „simţit că a decedat”, în fapt fiind vorba de multiple lovituri de cuţit, descrise în raportul medico-legal de autopsie”, se mai arată în rechizitoriu.

Ce spune raportul de expertiză medico-legală

Raportul de expertiză medico – legală din data de 14.03.2016 eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba din care rezultă că la examenul extern s-au constatat un număr de 25 de plăgi înţepate - tăiate şi având în vedere dimensiunile şi profunzimea diferită a plăgilor este posibilă producerea acestora cu două corpuri înţepătoare – tăietoare, dintre care unul cu caracteristicile cuţitului – corp delict, pus la dispoziţie – moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe consecutive unor plăgi înţepate – tăiate cervicale cu interesarea vaselor de la baza gâtului (arteră carotidă comună stângă – arteră vertebrală stângă, venă jugulară internă stângă) şi  a musculaturii cervicale indicându-se în raport numărul şi felul leziunilor cauzate, care au condus la deces (leziuni traumatice precum şi leziuni constatate la examenul intern), respectiv leziunile care nu au avut rol în mecanismul tanatogenerator, dar şi leziunea de apărare constatată pe corpul victimei. De asemenea, raportul de expertiză medico – legală psihiatrică eliberat de Serviciul Judeţean de medicină Legală Alba din care rezultă că inculpatul Pandelea Mihai Răzvan la momentul comiterii faptei a prezentat ”discernământ păstrat”.

tanasie

Cu sânge rece şi fără regrete

Concluziile procurorilor arată că Răzvan Pandelea a acţionat cu ”sânge rece”, a încercat să se sustragă de la urmărirea penală şi nu a regretat deloc fapta comisă. ”Modul de operare subliniază intenţia directă a inculpatului în suprimarea vieţii victimei, determinarea cu care a acţionat, vizând această urmare, asupra unei persoane cu care a avut tangenţă de puţine ori şi cu care nu a intrat în conflicte manifestate, persoană care a fost luată prin surprindere de acţiunea inculpatului, fiind lovită pe la spate, acesta acţionând practic calculat, (cu sânge rece) fără a da posibilitate de ripostă victimei.

Împrejurările în care părţile s-au cunoscut, atitudinea inculpatului după comiterea faptei – preocuparea de a ascunde urmele comiterii infracţiunii şi toate obiectele folosite la săvârşirea acesteia, dar şi bunurile sustrase din casa victimei, în mai multe locuri diferite, verificarea acestora a doua zi, în 03.02.2016, dar şi sustragerea acestuia de la urmărirea penală, prin ascunderea sa în casa părinţilor (cărora le-a spus că a fost în seara de 02.02.2016 la locuinţa victimei pentru a întreţine relaţii sexuale, însă a negat comiterea faptei, iar la sugestia tatălui de a merge la poliţie, inculpatul a refuzat, motivând că «poate va fi descoperit autorul» – dovedesc lipsa de regret a inculpatului în comiterea faptei şi urmările produse”, mai susţin procurorii.

Citiţi şi:

Filmul unei crime care a îngrozit Alba Iulia: prostituată ucisă cu 25 de lovituri de cuţit. Motivarea unei condamnări la 25 de ani de închisoare

 

Câte un an de închisoare pentru fiecare lovitură de cuţit: 25 de ani după gratii pentru criminalul din Alba Iulia care a ucis o prostituată

A fost prins criminalul prostituatei omorâte într-un apartament din Alba Iulia. Bărbatul de 26 de ani a fost arestat preventiv

Tânăra ucisă într-un apartament din Alba Iulia era escortă şi damă de companie. Legiştii au confirmat crima cu lovituri de cuţit în zona spatelui

 

Cine este tânăra de 24 de ani ucisă cu lovituri de cuţit într-un apartament din Alba Iulia

      

Crimă pasională la Alba Iulia. O tânără de 24 de ani, angajată la un videochat, găsită moartă cu urme de lovituri de cuţit

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite