Chipurile de pe bancnotele dolarilor americani. Cum au fost modificaţi stilistic foştii preşedinţi ai Statelor Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dolarul american este unitatea monetară a Statelor Unite şi a fost adoptat de către Congresul Confederaţiilor Statelor Unite pe data de 6 iulie 1785. În circulaţie există, în prezent, un număr de şapte bancnote de dolari. Pe şase dintre acestea sunt reprezentate chipurile unor foşti preşedinţi americani, iar pe una a unui fost şef al trezoreriei.

Simbolul dolarului s-a format datorită evoluţiei scrierilor abrevierilor pentru cuvântul “peso”. Abrevierea se scria iniţial ”ps”, însă aceste două litere s-au transformat în semnul care a rămas şi azi ”$”. Numele de „dolar” este derivat din „taler”, moneda din argint de „Joachimsthal” (în prezent Jáchymov, Boemia). Prin extensie, realul spaniol, moneda de argint cu mare circulaţie pe continentul nordamerican, a fost denumit de coloniştii americani tot „taler” („taler spaniol”), de unde provine numele dolarului.

Chipul primului preşedinte american, George Washington, care a semnat actul de independenţă al Statelor Unite, şi-a găsit loc pe bancnota de 1 dolar, una dintre cele mai utilizate. Zilnic, aproape 17 milioane de astfel de bancnote sunt tipărite pentru a le înlocui pe cele rupte sau vechi.

Thomas Jefferson, cel de-al treilea preşedinte al Statelor Unite, a fost imortalizat pe bancnota de 2 dolari. Unul din părinţii fondatori ai statului american, Jefferson a participat activ la elaborarea Constituţiei. Mulţi sunt însă nedumeriţi că se regăseşte pe această bancnotă, poate cea mai nepopulară dintre toate. 

Imagine indisponibilă

Chipul celui de-al 16-lea preşedinte, Abraham Lincoln, care a abolit sclavia şi a reunit America după ani de război, a fost imprimat pe bancnota de 5 dolari, care are o durată medie de viaţă de 2 ani. Lincoln a fost asasinat de un extremist în timpul unui spectacol.

bancnote dolar

Daca tot a fost Intaiul Secretar al Trezoreriei SUA, Alexander Hamilton (secolul al XVIII-lea) a fost lipit de o bancnotă ceva mai valoroasa, cea de 10 $. Pe langă faptul ca a fost un finanţist strălucit, Hamilton a fost şi unul dintre cei mai mari specialişti in drept constituţional ai epocii sale şi unul dintre autorii primei constituţii a ţării.

bancnote dolar

   

Pe bancnota de 20 de dolari este chipul lui Andrew Jackson, cel de-al şaptelea preşedinte al Statelor Unite. Este cunoscut drept un împătimit al duelurilor, legale în perioada mandatului său, şi chiar a omorât astfel un bărbat care i-ar fi ofensat soţia. După ce a pierdut alegerile din 1824, Jackson şi-a format propriul partid, care a devenit peste ani Partidul Democrat. 

bancnote dolar

Ulysses S Grant, al optsprezecelea preşedinte american, şi-a găsit loc pe bancnota de 50 de dolari. În perioada războiului civil, a fost general-comandant al armatei şi a luptat alături de preşedintele de atunci Abraham Lincoln pentru abolirea sclaviei.

bancnote dolar

O personalitate de excepţie din multe puncte de vedere, Benjamin Franklin îşi merită pe deplin locul în mijlocul bancnotei de 100 $. Unul dintre fondatorii statului american, filosof şi om de ştiinţă de excepţie, inventatorul paratrăsnetului şi al ochelarilor bifocali, Franklin este astăzi simbolul capitalismului american. Dolarul este moneda oficială a Statelor Unite încă din anul 1785. Iniţial, banii erau tipăriţi sub formă de cupoane, apoi au devenit monede din aur şi argint. În forma pe care o ştim acum, au apărut abia în anul 1929. Atunci, a fost aprobat design-ul şi portretele personalităţilor înfăţişate pe bancnote.

bancnote dolar

Preşedinţii de pe dolarii de astăzi nu mai arată ca la început. Specialiştii au constatat că, peste este ani, aceştia au ”întinerit”. Trezoreria Statelor Unite a recunoscut că a angajat cosmeticieni şi stilişti, care şi-au spus cuvântul. Autorităţile au explicat că schimbările trebuie să împiedice falsificarea dolarilor. Ca urmare, Abraham Lincoln are o frizură schimbată, sprâncene mai rare şi o altă formă a bărbii. Lipsa cearcănelor sub ochi, nasul mai drept şi pomeţii mai ridicaţi îl fac mai tânăr şi mai revigorat. La rândul său, Andrew Jackson nu mai are riduri sau pungi sub ochi, iar coafura îi este mai îngrijită.

Bancnota americană este fabricată dintr-un amestec de 75 la sută bumbac şi 25 la sută in. Aceasta se uzează şi se poate rupe doar după ce a fost împăturită de 4.000 de ori. În prezent, peste 80 la sută din tranzacţiile internaţionale sunt efectuate în dolari. Totuşi, din 1785, de când a devenit moneda oficială a Statelor Unite, dolarul a pierdut nu mai puţin de 97 la sută din puterea de cumpărare.

Te-ar putea interesa şi:

FOTO Fermierul din Aiud care are succes cu o cultură de mure: „Am pornit de la câteva plăntuţe cultivate pentru familie“

Dezvăluirea amară a unui bătrân de 73 de ani care şi-a pierdut banii depuşi la CEC: „Am pus 200.000 de lei şi mai am numa' 89 de bani în cont“

Motivarea unei decizii de condamnare la închisoare cu suspendare pentru un accident soldat cu doi morţi

 

Principesa „iubăreaţă“ a Transilvaniei. Cum s-a iubit cu maestrul de ceremonii de la nuntă şi cu medicul curţii princiare

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite