Consiliul local Alba Iulia a aprobat lista beneficiarilor de locuinţe ANL. Repartizarea este blocată de contestaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bloc ANL construit la Alba Iulia. Foto Adevărul
Bloc ANL construit la Alba Iulia. Foto Adevărul

Consilierii locali din Alba Iulia au aprobat miercuri, 28 noiembrie, lista de repartizare a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, din blocurile ANL situate pe str. Nazareth Illit din oraş. Apartamentele şi garsonierele nu pot fi date încă în folosinţă din cauza unor contestaţii.

Contestaţiile vin din partea a două familii care au fost scoase de pe listele iniţiale, din cauză că nu au reuşit să prezinte la timp, până în 7 noiembrie, acte justificative necesare reconfirmării criteriilor de acces, motiv pentru care au fost excluse şi înlocuite. 

Familiile în cauză mai au acum dreptul să depună o contestaţie într-o perioadă de 7 zile, iar apoi să aştepte ca aceasta să fie soluţionată, iar dacă este soluţionată se fie reintroduse pe listă. Până atunci, însă, locuinţele rămân în continuare goale. 

Nemulţumite s-au arătat şi unele familii care se află pe liste, dar trebuie să aştepte în continuare până la soluţionarea contestaţiilor şi aprobarea printr-o nouă şedintă de consiliul a listei, deşi se confruntă cu situaţia de a fi evacuate din locuinţele în care stau în acest moment cu chirie. 

În Alba Iulia au fost finalizate în acest an 60 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii construite de către Agenţia Naţională de Locuinţe care au următoarea structură: 32 apartamente de 1 camera, 16 apartamente de 2 camere şi 12 apartamente de 3 camere. 

Repartizarea acestora s-a realizat ţinându-se cont de suprafaţa ce revine fiecărui membru de familie, având prioritate la obţinerea unei unităţi locative cu o suprafaţă mai mare familiile care au în componenţă copii, precum şi numărul acestora. Şi din acest punct de vedere, familiile nemulţumite pot depune contestaţie.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite