Decizia în cazul preotului Pomohaci, acuzat că a încercat să corupă sexual un adolescent, va fi prezentată vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pomohaci
Pomohaci

Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia a judecat, joi, cazul preotului Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul instanţei supreme pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, urmând ca decizia privind măsurile care vor fi luate să fie anunţată, vineri, după deliberări. Preotul Pomohaci nu s-a prezentat în faţa consistoriului deşi fusese invitat să aducă probe.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Oliviu Botoi, a declarat, joi, presei, că membrii Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au judecat cazul preotului Cristian Pomohaci şi apoi s-au retras pentru a delibera, urmând ca decizia să fie comunicată vineri.

”În cele 30 de zile pe care le-a avut la dispoziţie pentru a-şi prezenta probe sau dovezi care sa-l dezvinovăţească, părintele Cristian Pomohaci a înaintat centrului eparhial o singură cerere prin care a solicitat retragerea temporară din preoţie pe motive de sănătate. Ieri (miercuri – n.r.), cererea şi dosarul părintelui au fost discutate în permanenţa consiliului eparhial iar dosarul a fost trimis spre judecare Consistoriului eparhial care s-a întrunit astăzi (joi – n.r.) începând cu ora 12.00. Membrii consistoriului s-au retras pentru a se pronunţa asupra sentinţei şi ea va fi făcută publică mâine dimineaţa (vineri – n.r.). Părintele Cristian Pomohaci nu a fost prezent la proces, avea dreptul să se prezinte”, a mai spus preotul Oliviu Botoi.

Oliviu Botoi a spus că decizia va fi apoi înaintată către Arhiepiscopul de Alba Iulia, IPS Irineu, care va trebui să o aprobe.

„Decizia va fi supusă aprobării chiriarhului şi vor oferi un comunicat de presă în care vom face publica sentinţa. Conform regulamentelor şi procedurilor de judecată există mai multe variante prin care părintele poate fi sancţionat, începând de la suspendare temporară până la caterisire”, a adăugat Oliviu Botoi.

Preotul Cristian Pomohaci nu s-a prezentat la şedinţa consistoriului deşi fusese invitat să aducă probe şi dovezi pentru a se dezvinovăţi.

Preotul Cristian Pomohaci, din judeţul Mureş, care este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri.

El a depus o cerere de autosuspendare din preoţie, invocând motive medicale, a declarat, marţi, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Preotul Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.

La sfârşitul lunii iunie, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a decis ca preotul Cristian Pomohaci să fie oprit de la slujire timp de 30 de zile, perioadă în care să îşi pregătească o apărare cu care să vină în faţa reprezentanţilor arhiepiscopiei pentru a demonta acuzaţiile care i se aduc de corupere sexuală a unui minor.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite