Obicei de Bobotează în Alba: Aluat de găluşte cu răvaşe pentru aflarea ursitului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fetele nemăritate din satul Şard, judeţul Alba, încep pregătirile pentru obiceiurile de Bobotează încă din Ajun. Îşi aleg hainele tradiţionale lăsate moştenire de părinţi şi nu uită nici de partea spirituală: ţin post negru.

Tradiţia locului spune că în ziua de Boboteză, fetele trebuie să se trezească dis de dimineaţă. După ce îmbracă costumul tradiţional, îşi pun sub preşul de pe pragul uşii cele mai alese mărgele peste care să calce de două ori preotul care vine cu botezul. Asta, ca să le aducă noroc când s-or mărita. Ele îl conduc pe preot prin toate încăperile casei, ca să le sfinţească, după care primesc câte un fir de busuioc. „Busuiocul de la botez poartă noroc fetelor la măritat“, spune preotul în timp ce le împarte firele de busuioc.

Fecioarele cred că, dacă dorm cu ele sub pernă, vor vedea în vis flăcăul care le va curta. Fetele se strâng apoi la o gazdă în sat, unde pun în scenă ritualul ghicirii ursitului. Pe o masă pun şase farfurii, sub care ascund tot atâtea obiecte simbolice. Tradiţia spune că obiectul găsit spune multe despre flăcăul cu care se vor mărita. Dacă apare, spre exemplu, un pahar înseamnă că flăcăul este „beutor“ (îi place să bea).

image

Mărgelele sunt puse sub preşul din faţa uşii

Din ritualul fetelor nu lipsesc nici răvaşele, bucăţi de hârtie pe care sunt scrise numele feciorilor din sat, pe care le pun în aluatul pentru găluşte. „No haide-ţi fetelor să gătăm iute aluatul cu răvaşe, să aflăm care ne-o fi ursitul“, spun fetele în timp ce frământă aluatul de găluşte. Credinţa populară spune că fecioarele se vor mărita cu flăcăul al cărui nume îl găsesc în preparatul tradiţional.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite