Directorul Spitalului Caritas din Roşiorii de Vede, trimis în judecată de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Directorul economic şi managerul Spitalului Caritas din Roşiorii de Vede au fost trimişi în judecată de DNA pentru fapte de corupţie.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate,  a managerului şi directorului economic de la Spitalul  Caritas din Roşiorii de Vede.

”Bratcoveanu Maria, la data faptelor director economic al Spitalului Caritas din municipiul Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată  fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, Lucian Alexe , la data faptelor manager al Spitalului Caritas din municipiul Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, complicitate la fals intelectual, în formă continuată complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată”, informează DNA.

Potrivit procurorilor, Bratcoveanu Maria, în calitate de director economic al Spitalului Caritas din municipiul Roşiorii de Vede, în perioada 2007 – 2009, beneficiind de ajutorul managerului unităţii medicale, a efectuat achiziţii de materiale sanitare, încălcând dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice, la preţuri supraevaluate şi fără încheierea unor contracte anterior livrării bunurilor.

Ulterior, pentru a ascunde faptul că achiziţiile de bunuri au fost efectuate în mod nelegal, inculpata Bratcoveanu Maria a întocmit în fals contractele de achiziţie bunuri şi referatele aferente, acestea din urmă fiind semnate şi de inculpatul Alexe Lucian.

Prin aceste demersuri, inculpaţii au cauzat unităţii spitaliceşti un prejudiciu în valoare de 259.013 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societatea care a furnizat produsele respective.

”Spitalul municipal Caritas Roşiorii de Vede a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Teleorman, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, se mai arată în comunicatul DNA.

Alexandria



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite