Expoziţie de tablouri din seminţe, în premieră, pe holul Teatrului “Ioan Slavici”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expoziţie de tablouri din seminţe
Expoziţie de tablouri din seminţe

Daniela Kovats va organiza prima expoziţie persoanală de tablouri din seminţe, văzându-şi astfel încununată munca de mai bine de trei ani de zile.

Expoziţia, în premieră în Arad, cuprinde 44 de lucrări, majoritatea reprezentând porterete ale unor personalităţi cunoscute din lumea artistică românească şi internaţională, dar şi personaje şi locuri istorice.

Pentru Daniela Kovats acest moment înseamnă o adevărată provocare prin prisma faptului că se va prezenta în faţa criticilor de artă, a oamenilor de cultură, dar şi a arădenilor.

„Consider că această expoziţie este încununarea muncii mele de mai bine de trei ani. Testul criticilor de artă şi al arădenilor este foarte important din punctul meu de vedere şi sper să-l trec cu bine. Îmi doresc să continui să realizez tablouri din seminţe pentru că simt că mă regăsesc în această muncă”, a spus Daniela Kovats.
În realizarea lucrărilor, Daniela Kovats foloseşte seminţe de in, muştar, mac, susan, mei, rapiţă, orez şi, în unele cazuri, alte materiale, strasuri, mărgeluţe şi nisip colorat.

Una dintre cele mai dificile lucrări prin complexitatea ei este Catedrala Sfântul Vasile din  Piaţa Roşie din Moscova la care a avut nevoie de seminţe de mai multe culori pe care nu le-a găsit în comerţ. Atunci a foslosit, pentru prima dată, linte galbenă, verde şi portocalie.
Daniela Kovats spune că printre lucrările ei preferate se numără portretele lui All Pacino, Michael Jackson, Jack Nicholson, Bruce Willis, privindu-i pe toţi cu mare plăcere. Pe viitor, intenţionează să realizeze portretele multor personalităţi, lista cuprinzând nume ca Adrian Păunescu, Dustin Hoffman, Clint Eastwood, Tina Turner, Barbara Streisand.

Expoziţia va avea loc în perioada 9-20 iunie, în holul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, putând fi vizitată de luni până vineri între orele 10.00 şi 13.00. Vernisajul va avea loc joi, 9 iunie, la ora 18.00, în prezenţa autorităţilor locale, a criticului de artă Dan Lăzărescu şi a Mariei Furnea, preşedintele Cenaculului „Ion Andreescu” din Arad.



Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite