Parastas la biserica din Săvârşin pentru Regele Mihai. La eveniment au participat oficialităţi, localnici şi angajaţi ai familiei regale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un parastas special în memoria Regelui Mihai I a fost oficiat duminică, în Biserica Ortodoxă din comuna arădeană Săvârşin.

Este biserica unde fostul suveran obişnuia să meargă la slujbele de peste an, atunci când se afla la castel. În general mergea în perioada sărbătorilor de iarnă.  La slujbă au participat oficialităţi şi locuitori ai comunei, nici un membru al Familie Regale nu a fost prezent. Printre cei prezenţi au fost şi angajaţii familiei regale de la castelul Săvârşin.

Slujba a fost oficiată de către preotul paroh din comuna Săvârşin Călin Mădăluţă. „Pentru că Regele Mihai I este considerat un om al locului,  parastasul a fost ridicat de către primăria comunei Săvârşin şi comunitatea locală la împlinirea celor 40 de zile de la moartea regelui. Organizatorii au pregătit circa 200 de pachete cu colaci şi colivă”, a declarat primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean.

image

Ultimele sărbători de iarnă pe care Regele Mihai le-a petrecut la Săvârşin au fost cele din 2013. Regele Mihai I a fost ultima dată la Castelul de la Sârvşin în cursul lunii august 2014, când, împreună cu Regina Ana, a participat la inaugurarea Casei de Oaspeţi din cadrul Satului Regal.

image

Regele Mihai a murit pe data de 5 decembrie, la reşedinţa sa privată din Aubonne, Elveţia şi a fost înmormântat la Curtea de Argeş.

Mai puteţi citi: VIDEO Parastasul de 40 de zile al Regelui Mihai, la Curtea de Argeş. Principesa Margareta l-a îmbrăţişat pe fostul Principe Nicolae

Parastasul de 40 de zile de la moartea regelui Mihai are loc astăzi, la Curtea de Argeş

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite