Punctul de Trecere al Frontierei Grăniceri-Elek va fi deschis duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Punctul de Trecere al Frontierei Grăniceri-Elek va fi deschis duminică, 20 august, între 09.00 şi 23.00 cu ocazia Zilelor Comunei Grănieri.

Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a anunţat intenţia de a permanentiza deschiderea tuturor celor 4 puncte de trecere a frontierei, Iermata Neagră – Dénesmajor, Variaşu Mic – Dombegyház, Nădlac – Csanádpalota, Grăniceri – Elek şi a subliniat faptul că această iniţiativă va avea un impact pozitiv, atât pe plan economic, cât şi social.


„Încă din toamna anului trecut, punctul de trecere al Frontierei a fost deschis temporar în fiecare zi de sâmbătă, între orele 9 şi 17. Având în vedere că Zilele Comunei Grăniceri se vor desfăşura în perioada 19 – 20 august, am solicitat ca punctul de trecere să fie deschis şi duminică. Fără această măsură, localnicii care doresc să călătorească în ţara vecină trebuie să ocolească 45 de kilometri,ceea ce îi costă atât timp, cât şi resurse financiare suplimentare”, a declarat Sergiu Bîlcea.

Petru Claudiu Bătrînuţ, primarul comunei Grăniceri, a afirmat: „În cursul zilei de duminică, atât Ansamblul de Dansuri Bujorii Grănicerilor, cât şi Ansamblul din Elek vor susţine spectacole de o parte şi de cealaltă a graniţei, la care cu siguranţă vor participa săteni din ambele comune. În aceste condiţii, deschiderea frontierei în ziua de 20 august, este mai mult decât binevenită. Aşteptăm cu nerăbdare momentul în care aceasta va fi deschisă permanent”.

Vă mai recomandăm: După 69 de ani s-a redeschis un punct de frontieră: Grăniceri – Elek

Patru puncte de trecere a frontierei noi deschise la graniţa între România şi Ungaria. Care este orarul de funcţionare

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite