Toate încasările de la deschiderea unui restaurant au fost donate pentru reabilitarea secţiei de Boli Infectioase Copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aradenii care au mâncat, joi, la noua locaţie a restaurantului Spartan, din zona UTA, au contribuit la reabilitarea secţiei de Boli Infectioase Copii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Arad. Toţi bani strânşi pe o zi întreagă au fost donaţi.

Astfel printre cei care s-au gândit să ajute Cetatea Voluntarilor în reabilitarea secţiei sunt şi clienţii care au ales să servească masa acolo.

„Olivian Mitaru mulţumim mult pentru imensul gest făcut pentru cei mici spitalizaţi. Am mers astăzi pe şantier şi ne-am bucurat de evoluţia lucrarilor. Avem geamuri şi uşi noi toate, toaletele bine organizate şi frumos pregătite pentru cei mici. Mulţumim celor care au ales să investească în proiectul nostru”, a declarat Anamaria Nyeki Popa, preşedintele Cetăţii Voluntarilor, iniţiatoarea proiectului.

image

Primii clienţi ai restaurantului au fost tinerii înscrişi la clubul boxerului arădean Ruben Stoia şi elevii de la Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad, sub îndrumarea profesoarei Monica Morovan.

elevi restaurant

 Grup de elevi de la Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”, clasa a XIIa D

elevi restaurant

Cei care au  trecut pragul restaurantului au primit în schimbul gestului un magnet pe care scria „Donator pentru viitor”.

spartan donatie

Vă mai recomandăm: O tânără provoacă politicienii pe Facebook să-şi doneze salariile pentru a renova o secţie din spital. Cine a dat bani până acum

Lucrările la renovarea unui etaj al secţiei infecţioase au ajuns la jumătate. Arhiepiscopia Aradului printre donatori

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite