Campionul fără mână îşi vinde colecţia de maşinuţe. Vrea să strângă bani pentru o proteză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădeanul Valentin Vasile Macsim, în vârstă de 34 de ani, care a fost declarat (de maestri de specialitate) singurul maestru de Arte Marţiale din lume fără o mână în stilul lui Bruce Lee şi maestru Wing Tsun Kung Fu, îşi vinde  colecţia de maşinuţe pentru a strânge bani pentru o intervenţie la braţ.

Vorbim despre o colecţie cu sute de exemplare pe care o vinde cu 1. 500 de euro, deşi ea valoarează peste 3.000 de euro.

„Am început să cumpăr de mic maşinuţe, însă în ultimii şase ani m-am apucat serios de colecţionat. Am investit 3.000 de euro. Eu am cumpărat bucată cu bucată”, a declarat Valentin Vasile Macsim.

La vârsta de 16 ani Valentin Vasile Macsim  a suferit un grav accident la braţul drept şi a rămas fără o mână. Acum a descoperit o proteză bionică la braţul drept. Cea mai nouă inovaţie în domeniu este proteza cu mână protetică Michelangelo, dar preţul ei începe de la 45.000 euro şi poate ajunge la 60.000 -70.000, în funcţie de cât este de performantă. 

Pentru a mai strânge din bani s-a gântit, duminică, să meargă la piaţa Obor să vândă din colecţia de maşini. De asemenea, a postat maşinuţele pe diferite site-uri de vânzări.


Sute de maşinute

image

Valentin este singurul maestru instructor din lume fără o mână în stilul JEET KUNE DO şi WING TSUN KUNG FU. De-a lungul timpului a cucerit mai multe titluri: cel de vicecampion european la proba Martial Arts, în anul 2013; de campion european, în anul 2014; de campion european, în 2016. În anul 2015 a fost declarat antrenorul anului.

Valentin este căsătorit şi are un băieţel de câteva luni pe care ar dori să îl ţină normal în braţe.

Cei care doresc să-l ajute să-şi împlinească visul o pot face donând.
Cod pentru cei din străinătate SWIFF CODE:BACX ROBU XXX
Macsim Vasile Valentin
RO28BACX0000000240945000
Unicredit Bank
Paypal: sihing_maximvali@yahoo.com

Acesta poate fi contactat şi la numărul de telefon: 0040745433921 sau la adresa de Facebok: Macsim Vasile Valentin.

Vă mai recomandăm: Povestea maestrului de arte marţiale fără o mână

Povestea tinerei care şi-a înfiinţat o asociaţie caritabilă: „Voluntariatul ȋnseamnă… Viaţă!”

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite