Cât de importantă este psihologia în sportul de performanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihologia câştigă tot mai mult teren. Sportul nu a rămas în urmă la acest capitol, în special când vorbim de cel de performanţă.

Prima oară s-a vorbit despre psihologia în sport în 1965, însă de atunci şi până acum, în special în ultimele trei decenii, această ramură a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă. Astfel, tot mai mulţi sportivi care ajung să facă performană sunt consiliaţi de un psiholog. Însă rolul psihologului sportiv nu este acela de a face terapie cu ei, ci de a „pregăti terenul” pentru obţinerea celor mai bune rezultate.

Doctorandul Răzvan Şunea spune că o bună pregătire psihologică permite sportivului adaptarea la diferite situaţii, ceea ce îl face, implicit, mai rezistent în faţa stresului, a factorilor externi, permiţându-i să se concentreze pe activitata sa sportivă şi, prin urmare, obţinerea rezultatelor dorite. „Un sportiv de performanţă este absolut necesar să-şi antreneze nu doar corpul, ci şi mintea. Neantrenat psihic, sportivul va avea dificultăţi în atingerea obiectivelor şi va considera tot efortul său fizic ca pe un sacrificiu nerăsplătit. Din păcate, încă se duce o luptă cu prejudecăţile, cu toate că s-au înregistrat progrese din acest punct de vedere”, spune Răzvan Şunea, antrenor şi doctorand la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport din Chişinău.

El spune că psihologia în sportul de performanţă are rolul de a stabli echilibrului emoţional. „Încrederea este, probabil, cel mai important atribut. Încrederea în forţele proprii, curajul, iniţiativa. Echilibrul emoţional este starea de confort emoţinal pe care o resimte sportivul, indiferent de provocări. Acest echilibru îl ajută să facă faţă stresului competiţional, să depăşească eşecurile”, mai explică el.

Antrenorul mai arată că sportivii cu un nivel mai mare de încredere în ei înşişi vor resimţi mai puţin ceea ce se numeşte în termeni de specialitate „anxietatea de performanţă”. „Sportivii cu încredere în forţele proprii vor aborda competiţiile cu un nivel mai ridicat de ambiţie, vor fi mai concentraţi, vor depăşi mai uşor eventualele eşecuri. În sportul de echipă, sportivul cu o mare încredere în sine se va impune mai uşor şi va accepta mai uşor provocările”, mai arată el.

Acesta mai arată că, pentru un sportiv de performanţă, factorul mental este la fel de important ca şi factorul tehnic, tactic sau fizic. „Bine pregătit mental, un sportiv va suporta mai uşor presiunea care se pune din exterior pentru obţinerea rezultatelor şi va obţine mai uşor recunoaşterea.

Motivaţia reprezintă „ceea ce împinge la acţiune”, iar comportamentul reflectă acţiunile întreprinse în vederea atingerii unor scopuri, putem spune că motivaţiile determină comportamentele individului”, mai explică el.

Pentru a obţine performanţa sportivă, antrenorul susţine că sunt patru elemente importante: aptitudinea, atitudinea, antrenamentul şi ambiţia, cel puţin doi dintre factori fiind asociaţi cu pregătirea psihologică (atitudinea şi ambiţia). „Cu cât sportivul dispune de un mental mai puternic, cu atât cresc şansele ca el să obţină performanţă, va fi capabil de a avea o viziune adecvată asupra vieţii de sportiv, asupra performanţei pe care vrea să o obţină şi va avea o conduită organizată”, mai explică Răzvan.

Psihologia în sport, însă, nu se referă doar la intervenţia psihologului asupra individului. Antrenorul spune că are utilitate şi în pregătirea echipei, a staffului şi a antrenorului. „Asta pentru că, întreaga echipă are nevoie de o direcţie comună, aceleaşi scopuri, obiective, relevarea punctelor vulnerabile şi a celor tari. Astfel, o echipă uniformizată, se poate concentra mai bine pe obiectivele ţintite”, justifică antrenorul.

Mai puteţi citi:

O stradă din Baia Mare va purta numele ÎPS Justinian

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite