Maşină de salubrizare „uitată“ timp de patru luni încărcată cu gunoi chiar în mijlocul pieţei oraşului. Primarul: „S-a întâmplat, n-avem ce face“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale din localitatea maramureşeană Ulmeni au avut nevoie de aproape opt luni să golească o maşină de gunoi.

Utilajul, care se defectase după ce a fost încărcat cu deşeuri menajere, a rămas iniţial patru luni chiar în mijlocul pieţei agroalimentare, după care a fost tractat în faţa sediului pompierilor, unde a stat alte patru luni.

Un localnic din oraşul Ulmeni, revoltat de indolenţa autorităţilor, a semnalat situaţia încă de când maşina fusese parcată în piaţă. Rezultatul iniţial al demersului acestuia a fost mutarea maşinii de gunoi ceva mai încolo.

„Cel mai simplu pentru autorităţi a fost s-o lase încărcată cu gunoi în mijlocul pieţei agroalimentare. După vreo patru luni au mutat-o câteva zeci de metri mai încolo, în faţa remizei PSI, unde a stat până săptămâna trecută. De câteva zile, a fost dusă în curtea PSI. Aşa nu mai poate vedea oricine dacă gunoiul mai este sau nu în maşină. Primarul zice că a fost golită. În fostul loc în care a stat amplasată maşina a rămas iarba arsă. Valul de căldură de acum câteva zile a dus la fermentarea gunoiului, iar lichidul s-a scurs pe verdeaţa din jur“, a relatat localnicul, care a preferat să-şi păterze anonimatul.


Iarba pârjolită de lichidul scurs din maşina de salubrizare

image

Primarul localităţii maramureşene, Ştefan Vicsay, susţine c-a rezolvat demult problema: „Am golit-o şi am tras-o în faţa garajului. A fost mai demult, într-adevăr, dar de două săptămâni am golit-o“.

Însă explicaţia edilului pentru faptul că a stat încărcată atâta vreme şi abandonată a fost năucitoare: „Recunosc, eu nu am ştiut că a rămas încărcată. Cum am aflat, am zis s-o şi golim. Ştiam de defecţiune, dar nu şi că e plină. S-a întâmplat, n-avem ce face“.

Maşina aparţine primăriei locale şi este una din cele trei utilaje cumpărate pentru serviciul de salubrizare al oraşului. Autospeciala a fost achiziţionată în 2010, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană în valoare totală de 777.000 de euro, care include întreg serviciul de salubrizare.

image

O altă problemă legată de gunoaie la Ulmeni a fost semnalată la intrarea în satul aparţinător, Ţicău, unde pare că rampa de gunoi s-a mutat pe marginea drumului. ”Aceea este practic poarta de intrare în judeţul Maramureş dinspre Sălaj. Şi mai grav, pe partea stângă, la vreo 200 de metri erau trei pubele goale, poate nici 20 la sută nu era în ele conţinut. Nu se poate să nu te intereseze absolut deloc, ca autoritate publică locală”, a arătat aceeaşi persoană. Primarul susţine că locul este curăţat în fiecare săptămână, dar că localnicii nu înţeleg să păstreze curăţenia.

Mai puteţi citi:
 

Ce facem când bebeluşul se îneacă cu alimente. Cum intervenim pentru eliberarea de urgenţă a căilor aeriene

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite