Peste o jumătate de kilogram de canabis, descoperit de poliţiştii de frontieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai puţin de 573 de grame de grame de substanţă vegetală, despre care se crede că ar fi canabis, au descoperit poliţiştii de frontieră din Sarasău în bagajele unei persoane care se afla într-un autocar ce circula pe ruta România – Spania. Bărbatul de 40 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare prventivă.

Luni, 7 noiembrie în, jurul orei 00.30, un echipaj mobil din cadrul Sectorului PF Sarasău a oprit, pentru control, pe raza localităţii Câmpulung la Tisa din Maramureş, un autocar care circula pe ruta România – Spania. În urma verificărilor efectuate în bagajul unui pasager, au fost descoperite, disimulate în pungi de cafea, cinci pachete din folie transparentă, vidate, în care se afla o substanţă vegetală verde-oliv. „Drept urmare, persoana în cauză a fost condusă la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, unde a fost identificată ca fiind I.A., în vârstă de 40 ani, domiciliată pe raza judeţului Maramureş. În urma inventarierii substanţei descoperite a rezultat cantitatea de 573 de grame substanţă vegetală verde-oliv, posibil canabis, cantitate care a fost ridicată şi predată lucrătorilor din cadrul Serviciului Combaterea Criminalităţii Organizate Maramureş, în vederea continuării cercetărilor.

image

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul sau exportul de droguri de risc, fără drept şi cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu fără drept”, arată Radu Lungu, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei.

Tot astăzi, 7 noiembrie, pe numele lui I.A. a fost emis un mandat de aducere de către procurorul din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş, bărbatul fiind preluat de către lucrători din cadrul SCCO Maramureş, în vederea continuării cercetărilor. Totodată, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de reţinere pe 24 de ore, iar în cursul zilei de mâine urmează sa fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Mai puteţi citi:

Microbuz cuprins de flăcări, la Răzoare, în Maramureş 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite