Hâzii din Chintelnic ies de peste 500 de ani pe străzi în ajun de Bobotează

Zeci de mascaţi împânzesc străzile din satul Chintelnic, judeţul Bistriţa-Năsăud, în ajun de Bobotează. Îmbrăcaţi în diferite personaje, aceştia intră în casele oamenilor din sat pentru a alunga spiritele rele.

Copii, bătrâni, femei sau bărbaţi, localnicii din Chintelnic se adună în grupuri de cel puţin şase persoane şi încep să umble prin casele oamenilor în ajunul Bobotezei. Obiceiul se numeşte „Hâzii“, adică Urâţii, în limbaj popular, şi potrivit etnologilor bistriţeni are între 700 şi 500 de ani vechime. Oamenii din sat îmbracă diferite costume pentru a personaliza toate relele care se pot abate asupra lor în anul care tocmai a început şi speră în acest fel să le învingă.

Etno-sociologul bistriţean Alexandru Uiuiu spune că oamenii din Chintelnic se maschează în general în ceea ce îi sperie. „Astfel de manifestări se leagă de credinţele paleocreştine ale morţii timpului. În condiţiile în care fiecare an moare şi se naşte un altul în această perioadă din vechime se credea că fenomenul declanşează forţe malefice neprielenice omului. Hâzii din Chintelnic personifică aceste forţe, moartea, bolile, războiul, în speranţa că dându-le chip ele vor fi neutralizate", spune Uiuiu. 

Mai există şi un scop practic şi mult mai pământesc al acestui obicei, cel de a vedea ce şi-a mai cumpărat sau schimbat prin casă vecinul sau vecina. Puţini sunt oamenii din Chintelnic care nu primesc Hâzii în casă, dar cu toate acestea, cetele de colindători nu intră niciodată într-o curte înainte de a întreba „Primiţi cu Hâzii?".

Odată intraţi în gospodărie, sătenii mascaţi încep să facă boroboaţe oamenilor din casă, să-i sperie sau să joace scurte scenete în funcţie de costumele pe care le poartă. Cel mai adesea, băieţii se deghizează în fete, iar tinerii  formează un alai de nuntă. Bătrânii îşi aleg în schimb ca temă predilectă de costumare „moartea"  şi spun că umblă cu ea prin sat.

Costumele "hâzilor" sunt fie straie populare, fie haine vechi, revalorificate în funcţie de cerinţele personajelor interpretate: moşi, babe, ofiţeri sau miri. Uiuiu menţionează că există totuşi o ciudăţenie în privinţa acestui obicei. „Acolo nu există meşteşugari care să facă măşti pentru a susţine un astfel de obicei. Asta ar putea înseamna o întrerupere a obiceiului sau o împrumutare a lui din altă parte", explică Uiuiu.