Un bărbat de 30 de ani a fost înjunghiat în zona inimii de soţul fostei neveste, sub privirea îngrozită a băieţelului său de 9 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică după-masă, un bărbat de 30 de ani a fost înjunghiat în zona inimii, cu un cuţit, chiar sub privirile îngrozite ale băieţelului său de 9 ani. Agresorul este tocmai soţul fostei sale neveste şi mama băieţelului. Bărbatul este în stare critică.

Incidentul s-a produs în curtea unei case de pe strada Tănase Tudoran din Bistriţa. Implicat a fost un bărbat de 30 de ani şi unul de 29 de ani. Bărbatul de 30 de ani ţinuse peste weekend la el băieţelul de 9 ani pe care îl avea cu o femeie de care era divorţat. În momentul producerii scandalului, acesta aducea băieţelul înapoi la mamă.

Acesta a început să se certe cu soţul femeii, după ce băieţelul i-ar fi povestit că tatăl adoptiv îl bate, iar la poliţie ar fi fost depusă o plângere în acest sens. 

Între cei doi a început un scandal, iar la un moment dat bărbatul de 29 de ani a luat rangă şi un cuţit şi şi-a atacat adversarul, înfingându-i cuţitul în zona inimii. Totul s-a petrecut sub ochii îngroziţi ai copilului de 9 ani. 

„Poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Bistriţa a avut loc o altercaţie între două persoane. La faţa locului, poliţiştii au stabilit că este vorba despre doi bărbaţi de 29, respectiv 30 de ani, ambii din Bistriţa, între care, pe fondul unor neînţelegeri a izbucnit un conflict.În urma acestui conflict, bărbatul de 30 de ani s-a ales cu o tăietură în zona inimii, motiv pentru care a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale necesare, iar cel de 29 de ani a fost rănit uşor”, a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

La locul incidentului a ajuns un echipaj medical, care l-a găsit pe bărbat în stop cardio-respirator. Din fericire, manevrele de resuscitare au avut succes, iar bărbatul a fost readus la viaţa, stabilizat şi transportat la spital.

„Bărbatul de 30 de ani implicat în altercaţia de pe strada Tănase Tudoran din Bistriţa prezintă un traumatism toracic cu plăgi înjunghiate anterior. A fost stabilizat de echipajul TIM sosit la faţa locului şi transportat la tomograf, iar apoi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Starea de sănătate a pacientului este critică, dar stabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Camelia Strungari. 

Ulterior, bărbatul a fost transportat la Clinica Chirurgie I din Târgu Mureş, unde, se pare va fi operat. Cuţitul cu care a fost atacat i-ar fi perforat un plămân.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite