Botoşani: Şi-a tăiat piciorul cu drujba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din Vorona riscă să rămână infirm pe viaţă după ce a scăpat din mâna drujba pe care o folosea în pădure.

Andrei Ivănuşcă a plecat astăzi dimineaţă cu fratele său în pădurea de lângă localitatea Vorona pentru a tăia lemne.  După ce fratele său, pădurarul din localitate a ales copacii ce urmau să fie doborăţi, tânărul de numai 22 de ani s-a apucat de treabă, numai că drujba pe care o folosea i-a scăpat din mână.

"Accidentul s-a produs într-o zonă din pădure, la Runc, fără semnal. Când am ajuns eu, fratele său se chinuia să îl urce într-o camionetă. Pierdea mult sânge, l-am legat cu o curea şi l-am adus direct la spital. Nu puteam să aşteptăm ambulanţa", a declarat şeful postului de Poliţie din Vorona,  Cristian Lupu.

Tânărul a vut noroc că nu şi-a secţionat niciun vas de sânge important al piciorului, însă genunchiul său stâng va necesita mai multe intervenţii chirurgicale pentru a fi iar funcţional.

 "Tânărul a fost trimis deja pe secţia de Chirurgie Plastică. Este o plagă complexă, dar care nu îi pune în pericol viaţa", a declarat Petre Rădăuceanu, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean Mavromati.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite