Care au fost adevăratele motive ale cruciadelor.  De ce s-au luptat „cavalerii crucii“ cu musulmanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cruciadele au fost expediţii de jaf şi cucerire
Cruciadele au fost expediţii de jaf şi cucerire

Cruciadele au fost mult timp promovate ca războaie sfinte îndreptate împotriva necredincioşilor şi pentru recuperarea locurilor sfinte ale creştinătăţii. Istoricii arată că în realitate cruciadele au fost în special războaie de cucerire, de pradă şi mai ales de încercare de prozelitism religios al papalităţii în Orientul Apropiat.

În anul 1095 la Clermont, în Franţa, papa Urban al II-lea chema pe toţi credincioşii creştini din Europa să plece în cruciadă. Adică proclama primul „război sfânt“ din istoria Europei îndreptat împotriva necredincioşilor, în special a musulmanilor din Asia Mică, a turcilor seleucizi care stăpâneau Israelul şi în general locurile biblice. Oficial era un război, aşa cum se exprima papa Urban al II-lea, pentru „nimicirea duşmanilor creştinătăţii şi iertarea eternă a păcatelor pentru cei care vor lupta sub semnul crucii”. 

Din acel moment, timp de trei secole, milioane de războinici, vagabonţi, ţărani şi plebea oraşelor au luat drumul Ierusalimului şi al coastelor Siriei, Israelului şi Egiptului pentru a lupta contra musulmanilor. Oficial în numele lui Hristos şi pentru a răscumpăra locurile sfinte ale creştinătăţii, dar şi pentru a răzbuna agresiunile jihadului musulman din primele secole ale evului mediu. În realitate însă motivele erau multiple şi mai ales de natură economică şi politică decât religioasă. Credinţa şi religia au fost doar pretexte pentru a justifica războaie de jaf şi cucerire, atât din partea musulmanilor, în cadrul jihadului, cât şi al europenilor, cu ocazia cruciadelor. 

Cum au învăţat europenii să vorbească despre ”războaie sfinte”

Specialiştii spun că de fapt în tradiţia creştină iniţială nu a existat acest concept de război sfânt. Războiul şi violenţa nu era percepte agreate şi justificate de învăţăturile creştine ale primelor secole. Totul s-a schimbat însă odată cu transformarea religiei creştine în religie de stat. În acel moment, agresivitatea în numele lui Hristos a început să fie justificată inclusiv din punct de vedere teologic. De altfel, ultimii împăraţi romani creştini erau nişte cuceritori, deci faptele lor trebuiau să se încadreze în dogmă. ”Spre deosebire de Islam, creştinii nu aveau bine definit conceptul de război sfânt până în Evul Mediu. Hristos nu avea armate la îndemână, şi nici primii săi însoţitori şi discipoli. 

Doar după 312 d HR, după convertirea împăraţilor romani la creştinism, religia a venit direct în contact cu statul şi războiul.(..) În secolul al V lea, Sfântul Augustin sublinia că este necesar pentru un lider creştin să poarte războaie juste”, preciza Thomas Madden în ”A concise history of Crusade”. De-a lungul secolelor, războiul ”drept” sau ”sfânt” a început să fie justificat într-o religie aparent a păcii. Agresiunea musulmană, culmea teoretic, tot în numele credinţei din secolele VIII-X a justificat şi mai mult pregătirea unui ”război sfânt” în Europa. Deşi de-a lungul celor opt cruciade purtate cu întreruperi din secolul XI până în secolul XIII, motivul principal invocat era credinţa şi lupta contra păgânilor, cauzele adevărate erau altele.

Lupta cu păgâni, cel mai bun mod de a scăpa de bătăuşii Europei

Cruciadele au fost determinate la început de situaţia politică şi socială a Europei de la începuturile Evului Mediu. În secolul al XI lea, bătrânul continent era fărâmiţat în domenii stăpânite de feudali agresivi şi rapace. Regii aveau o putere limitată asupra miilor de domenii şi vasali. Fiecare baron era un rege pe domeniul lui. Avea armată şi putere regională. De altfel feudalii din acelaşi regat se luptau între ei pentru putere şi teritorii. Mai mult decât atât din castelele lor întărite se transformau în hoţi la drumul mare, jefuind caravanele. Europa era o imensă tabără fortificată şi un butoi de pulbere, unde violenţa extremă era o realitate cotidiană. 

În aceste condiţii papalitatea, în colaborare cu diferiţi regi, tocmai pentru a-şi consolida reciproc puterea, doreau să-i trimită pe aceşti seniori ai războiului să-şi consume energiile războinice în altă parte. ”După invaziile vikingilor, ungurilor şi musulamnilor din secolele IX-X, Europa de Vest a devenit din multe puncte de vedere, o tabără înarmată. Cavaleri bine înarmaţi şi infanterişti antrenaţi se aflau peste tot. Regii nu aveau aproape niciun control asupra vasalilor şi în consecinţă puteau pretinde suveranitate asupra unei porţiuni reduse din regatul lor. Fără autoritate centrală şi o înmulţire a războinicilor, nu era de mirare că nivelul violenţei crescuse dramatic. Bătăliile şi asediile erau destul de rele, dar pe lângă asta, armatele violente distrugeau satele, omorau femei şi copiii. Biserica a încercat să reducă violenţa cu diferite iniţiative, dar fără prea mare succes”, scria Thomas Madden.

Mai mult decât atât, brutalii războinici atacau inclusiv domeniile mănăstirilor, jefuiau chiar şi bisericile. Tocmai de aceea încă din timpul papei Grigorie al VII lea s-a pus problema îndreptării acestui efort războinic, departe de Europa. Şi unde era mai potrivit decât în ţinuturile musulmanilor, acolo unde războinicii Europei puteau jefui după bunul plac. Mai ales în condiţiile în care uciderea unui păgân nu era considerată o crimă, ci drumul către mântuire.

Expediţii de jaf şi cucerire

Imediat, cruciadele s-au dovedit extrem de populare pentru toate categoriile sociale. Dincolo de câţiva fervenţi religioşi, majoritatea participanţilor, spun istoricii, s-au gândit la avantajele materiale. Regii doreau să-şi extindă dominaţia asupra unor ţinuturi bogate. Obţineau astfel faimă, putere şi bogăţii. Cavalerii, la rândul lor, sperau să poată obţine bogăţii şi noi domenii. Ţăranii şi vagabonţii oraşelor, la fel, credeau că se pot căpătui, mai ales că s-a dus vestea că în Orient erau bogăţii fără seamăn. Ţăranii în special credeau că astfel vor putea scăpa de aservire şi de feudalii hrăpăreţi, îmbogăţindu-se şi devenind la rândul lor mari proprietari. 

Negustorii, la rândul lor, au încurajat cruciadele, mai ales veneţienii şi genovezii, care vedeau un bun prilej de a deschide noi pieţe de desfacere în zone cu mărfuri scumpe şi rare. Toţi aveau de câştigat. Cruciadele au putut deci să le ofere acestor luptători fără ocupaţie, chiar şi unor ţărani, posibilitatea de a-şi îmbunătăţi starea. De a agonisi o avere prin împărţirea prăzii şi prin jaf; iar celor ce rămâneau acasă, printr-o mai corectă repartizare a bunurilor”, scria Robert Delon în ”Cruciadele”. Totodată în cruciade toţi dezmoşteniţii Europei îşi puteau găsi un rost. Este bine cunoscut faptul că doar fiul cel mare moştenea averea unui senior. 

„Ceilalţi trebuiau să-şi găsească un rost. De multe ori deveneau războinici implicaţi în tot soiul de conflicte pe tot întinsul Europei, acei oameni de care Biserica dorea să scape sau pur şi simplu tâlhari înarmaţi la drumul mare. Cruciada le oferea prilejul de a se război pentru a obţine un domeniul al lor, de a se căpătui. Aspiraţia la onoare, aventură, câştig şi pământuri au apărut deasemenea la cruciaţi”, scria şi Jonathan Phillips în lucrarea sa ”Holly Warriors: A modern History of the Crusades”.

Biserica şi cucerirea Ierusalimului

Totodată, un alt motiv al declanşării Cruciadelor a fost dorinţa Papalităţii de a-şi întinde influenţa şi în est. Şi asta după ce în 1054 avusese loc Marea Schismă între est şi vest. După această dată Biserica de Apus era condusă de Papă şi îşi întindea influenţa supra vestului şi cel mult centrului Europei, în tinp ce Biserica de Răsărit, condusă de patriarhul de la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, controla regiunile răsăritene. Prin intermediul cruciadelor papalitatea a încercat să pătrundă şi în zonele estice, dorind să-şi întindă controlul şi să facă noi prozeliţi. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

 Cruciadă sau Comerţ? Banii mai presus de religie în timpul Cruciadelor

Cruciadele, de la legendele cavalereşti, la realităţile meschine ale Evului Mediu

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite