Ce au însemnat „Planul Madagascar“ şi „Operaţiunea Reinhard“. Cele mai bolnave idei ale naziştilor pentru a scăpa de evrei
0În Germania Nazistă, Hitler şi acoliţii săi au aplicat ”soluţia finală”: ucidereape motive rasiale şi etnice a milioane de oameni. În numele doctrinei, naziştii au înfiinţat lagărele de exterminare - cea mai abominabilă invenţie umană pentru exterminarea semenilor.
Pe 27 ianuarie 1945 trupele sovietice intrau pe porţile lagărului de concentrare de la Auschwitz, situate în sud-vestul Poloniei. Locaţia fusese părăsită de nazişti cu doar câteva zile în urmă. Aceştia au lăsat însă, în urmă, mărturiile ororilor petrecute în lagărul de concentrare. Peste 7000 de prizonieri, aflaţi în pragul inaniţiei, au fost găsiţi încă vii în lagăr. Totodată soldaţii ruşi au găsit şi milioane de obiecte vestimentare dar şi 6530 kilograme de păr uman, toate rămase de la victimele regimului nazist, numai la Auschwitz.
De altfel lagărul din sudul Poloniei era doar o parte a unei reţele cumplite a taberelor morţii, destinate aplicării ”soluţiei finale”, imaginată de Hitler şi Himmler, oameni consideraţi a fi avut printre cele mai bolnave minţi ale secolului XX. În această reţea horror de tabere de exterminare au murit câteva milioane de oameni. Singura lor vină a fost aceea că nu era germani sau agreeaţi de doctrina nazistă. Printre victime s-au numărat bărbaţi, bătrâni,femei şi copii.
Naşterea unui proiect al morţii
”Soluţia finală” a fost planul naziştilor de a scăpa de rasele considerate de ei ”inferioare”. În primul rând era vorba de evrei, cei despre care Hitler spunea că sunt veritabili duşmani ai naţiunilor. Apoi urmau rând pe rând etnicii romi dar şi alte naţionalităţi care nu erau agreate de viziunea ”pur-ariană” a naziştilor. Homosexualii erau şi eu luaţi în vizor. Propriu-zis ”soluţia finală” a fost pusă în aplicare în 1942 prin constituirea lagărelor de exterminare, adevărate fabric ale morţii în care au pierit milioane de oameni. Planurile privind îndepărtarea ”raselor inferioare” dar şi a ”indezirabililor”, însemnând homosexuali sau alienaţi mintal, cei care contrastau de fapt cu idealurile impuse de Hitler şi ideologia nazistă, a început însă din anii 30.
”Dacă magnaţii evrei internaţionali din şi din afara Europei vor reuşi să arunce încă o dată naţiunile într-un război mondial, atunci rezultatul nu va fi bolşevizarea pământului, şi prin asta victoria evreimii, ci anihilarea rasei evreieşti în Europa!”, prefigura Hitler, ”soluţia finală” în anul 1939, în cadrul unui discrurs.
Mai mult decât atât la o întâlnire a Partidului Nazist, din 1941, Hitler şi-a manifestat deschis intenţia de a extermina în special pe evrei. ”În ceea ce priveşte problema evreiască, Führerul este hotărât să cureţe tabla. El a avertizat evreimea că dacă vor provoca un alt război mondial, acesta va fi propria lor pieire. Acestea nu au fost cuvinte goale. Războiul mondial a venit. Distrugerea evreilor trebuie să fie o consecinţă necesară. Nu putem fi sentimentali în această privinţă. Nu trebuie să-i compătimim pe evrei. Trebuie să avem compasiune pentru propriul nostru popor german. Dacă poporul german trebie să sacrifice încă 160.000 de victime într-o altă campanie în răsărit, atunci cei responsabili pentru acest conflict sângeros vor trebui să plătească cu vieţile lor.”, mărturisea Gobbels în jurnalul său, amintindu-şi vorbele lui Hitler de la aceea întâlnire.
Planul ”Madagascar”
Încă din anii 30, odată cu ridicarea la putere a lui Hitler, naziştii au luat măsuri anti-semite în Germania. La începutul celui de-al doilea război mondial, evreii au fost împinşi către ghetouri şi tabere de muncă forţată. În vara lui 1940 naziştii au plănuit o schemă ,odioasă şi ciudată în acelaşi timp, pentru a scăpa de evrei. Mai precis se gândeau să deporteze întreaga populaţie evreiască din teritoriile cucerite în Africa. A fost aleasă insula Madagascar. Acest plan s-a conturat în momentul de maximă glorie al trupelor germane pe frontul de vest. ”Apropiata victorie a Germaniei ne dă posibilitatea, şi din punctul meu de vedere este o datorie, să rezolvăm problema chestiunii evreieşti în Europa. Soluţia dezirabilă: toţi evreii, afară din Europa”, preciza Franz Rademacher, şeful Biroului German pentru Afaceri Externe, secţia destinată evreilor. Mai precis planul era următorul. Evreii din Europa erau lăsaţi fără cetăţenie, proprietăţile şi bunurile confiscate iar ei urmau să fie duşi pe insula din Oceanul Indian. Propriu-zis acest ”super-ghetou” urma să fie ridicat din averea confiscată a evreilor. Bineînţeles în Madagascar, evreii s-ar fi aflat sub atenta supraveghere a SS.
Rademacher se gândea că această soluţie, fără uciderea în masa, propriu-zisă, a evreilor ar fi fost semnul ”generozităţii” germane. Planul avea şi o altă componentă malefică. Evreii din Madagascar ar fi fost şi o unealtă de şantajare a rudelor sau a prietenilor stabiliţi deja în Statele Unite. ”Evreii rămaşi în mâinile noatre vor fi o adevărată garanţie asupra comportamentului membrilor acestei rase din America”, gândea Rademacher. “ De altfel şeful SS Heinrich Himmler cocheta cu această idee în 1940, atunci când şi-a exprimat dorinţa ca ”Evreii să dispară prin ducerea acestora în Africa sau în alte colonii”. Planul a fost la un pas de a fi dus la bun sfârşit. Naziştii se gândeau că odată cu îngenucherea Franţei, vor beneficia de toate coloniile acesteia. Mai mult decât atât sperau să înfrângă Anglia şi să-I folosească flota pentru a duce evreii în Madagascar. Cum planul de cucerire al Angliei a eşuat iar cumva naziştii au fost opriţi, în special pe frontul de est s-a trecut la ”soluţia finală” din 1942. Adică, exterminarea evreilor.
Operaţiunea Reinhard şi 6 milioane de morţi
Odată ce operaţiunea ”Madagascar” a eşuat, naziştii au trecut la Operaţiunea Reinhard în 1942. Pe scurt, era vorba de ”soluţia finală” îndreptată împotriva tuturor celor care nu se încradrau rasial şi etnic în viziunile naziştilor. În special era vorba despre evrei. Aşa au apărut lagărele de concentrare şi mai apoi lagărele de exterminare, adevărate fabrici ale morţii construite doar cu un singur scop, acela de a extermina. ”Părintele” lagărelor naziste a fost Theodore Eiche. El a fost omul care a conceput întreg sistemul de funcţionare, initial al lagărelor de concentrare şi mai apoi al celor strict de exterminare. Totodată el este şi cel care a antrenat personalul specializat pentru a funcţiona aşa cum îşi doreau naziştii aceste lagăre. Iniţial lagărele de concentrare erau destinate oponenţilor politici, unde detenţia era combinată cu munca forţată şi tortura. Primul lagăr de concentrare, practice o tabără de prizonieri, unde se folosea îndeosebi munca silnică a fost construit în 1933 la Nohra, un sătuc de la lângă Weimar. Avea doar 250 de locuri pentru prizonieri şi era mai mult o puşcărie politică. În cel mai scurt timp Nohra a devenit neîncăpător. Aşa că Himmler şeful SS a cerut un lagăr mai mare. A fost construit cel de la Dachau, din suburbiile Munchen-ului. A fost înconjurat cu sârmă ghimpată şi garduri electrificate. Totodată avea spaţii destinate torturii dar şi crematoriu.
Odată cu aplicarea ”soluţiei finale”, în 1942, în lagărele de concentrare se aplica şi politica exterminării. Existau însă 6 lagăre, parte a Operaţiunii Reinhard, care erau destinate strict exterminării. Este vorba despre lagărele de exterminare de la Chelmno, Belzec, Treblinka, Sobibor, Auschwitz-Birkenau şi Majdanek. Toate se aflau pe teritoriul Poloniei, ţară cucerită de nazişti încă din 1939. De altfel în Polonia se aflau comunităţi evreieşti numeroase. Se estimează că de fapt Operaţiunea Reinhard a fost destinată initial exterminării celor 3 milioane de evrei din Polonia, de la aceea dată. Pe parcurs, au fost aduşi însă evrei dar şi etnici romi plus membri ai diferitelor culte religioase precum Martori ai lui Iehova de pe tot teritoriul cucerit. Toate cele şase lagăre de exterminare au fost ridicate doar într-un singur an. Adică din decembrie 1941 până în decembrie 1942. Acestea au funcţionat la capacitate maximă şi până în 1942 se estimează că au făcut milioane de victim. Majoritatea celor ucişi au fost evrei. Primul lagăr de exterminare functional a fost cel de la Chelmno. Până în 1944, la Chelmno au fost gazaţi peste 225.000 de evrei. Apoi la Belzec, deschis în 1942, au murit 600.000 de oameni. La Sobibor, inaugurat în mai 1942, au sfârşit prin gazare, 250.000 de prizonieri. La Treblinka au pierit alte 900.000 de persoane. La Majdanek au murit deasemenea prin gazare şi muncă silnică peste 80.000 de evrei. Lagărul a fost închis în anul 1943. În final la Auschwitz-Birkenau, cel mai groaznic lagăr de exterminare au murit în jur de 2 milioane de oameni. Auschwitz era deopotrivă lagăr de muncă silnică dar şi lagăr de exterminare.
A fost considerat un adevărat abator. Oamenii mureau pe capete, fie din cauza condiţiilor inumane de trai şi de muncă dar şi din cauza gazărilor. La toate acestea, la Auschwitz se adaugă şi groznicele experimente făcute de medicul Mengele pe o parte a prizonierilor din lagăr. În special este vorba despre experimentele cu gemeni. Metodele de exterminare erau diverse. În primul rând femeile erau separate de bărbaţi încă de la sosirea, în special cu trenuri de marfă, în lagăre. În taberele făcute doar pentru exterminare bărbaţii erau gazaţi primii. Se spune că erau invitaţi la duşuri. Prin orificii ieşea însă gazul mortal. Femeile erau gazate după. Şi asta fiindcă, naziştii le tăiau părul înainte de a fi ucise. În lagărele combinate, adică de muncă silnică şi exterminare, precum Auschwitz şi Majdanek, membrii SS făceau trierea. Cei care erau buni de muncă, erau trimişi la barăci iar restul, femei, bătrâni, copii erau trimişi imediat la gazare sau împuşcaţi în ”camerele spital”. Cei care erau trimişi la muncă, sfârşeau tot în camerele de gazare. Atunci când nu mai erau în stare să muncească, erau gazaţi sau împuşcaţi la întâmplare. De obicei oamenii rezistau doar câteva luni, cel mult un an, din cauza condiţiilor grele de muncă, de cazare, a hranei puţine şi a bolilor.
Cadavrele erau jefuite de bunuri, în special aur. Până şi dinţii de aur, erau scoşi cu brutalitate din gura cadavrelor, cu ajutorul cleştilor. Apoi cadavrele erau aruncate fie în gropi comune, fie arse în crematorii. La Auschwitz era o adevărată industrie a morţii, cu instalaţii foarte performante de gazare şi ardere a cadavrelor, dar şi cu lifturi pentru transportul bunurilor celor ucişi sau a cadavrelor. Metodele de exterminare în masa deja amintite erau executate cu ajutorul unui gaz special sau pur şi simplu a gazelor de eşapament. De exemplu la Belzec, Sobibor şi Treblinka era folosit gazul de eşapament, după ce erau închise uşile de personalul lagărului.
La Majdanek şi Auschwitz-Birkenau erau folosit un gaz otrăvitor numit Zyclon B. La Chelmno, de exemplu, victimele au fost băgate cu forţa în camioane. Uşile au fost bine închise, iar gazele de eşapament au fost direcţionate în dubele pline cu prizonieri. Cea de-a treia metodă erau pur şi simplu execuţia în masă. Cel mai bun exemplu poate fi întâlnit la Majdanek, acolo unde pe 3-4 noiembrie 1943 au fost împuşcaţi peste 17.000 de evrei, prizonieri sovietici, polonezi şi alţii doar într-o singură zi. Nemţii au numit aceea zi, Erntfest sau în traducere, ”ziua recoltei”. O acţiunea similară a avut loc în districtul Lublin, din Polonia, acolo unde au mai murit 40.000 de evrei.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
