Infracţiunea anului în România: doi tineri au furat mâncarea care urma să fie dată de pomană la un praznic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii au fost prinşi de Poliţiştii de Frontieră FOTO ITPF Iaşi
Tinerii au fost prinşi de Poliţiştii de Frontieră FOTO ITPF Iaşi

Doi adolescenţi au stricat un praznic, după ce au furat toate pomenile. Aceştia au profitat de neatenţia şoferului şi au furat maşina cu tot cu mâncarea şi băutura destinată pomenirii. Au fost prinşi abia după aproape 100 de kilometri.

Doi tineri din judeţul Botoşani au fost protagonişti celui mai inedit furt din acest an. Aceştia au furat o pomenile de la un praznic cu tot cu maşina în care se aflau. Au fost prinşi de oamenii legii la intrarea în municipiul Iaşi.

Sâmbătă, în comuna Româneşti, o localitate de graniţă din judeţul Botoşani, un sătean se pregătea de praznic. Mai precis acesta pomenea 7 ani de la trecerea în nefiinţă a soţiei. Făcuse toate cumpărăturile şi avea maşina încărcată cu pomeni, băutură şi mâncare. 

Le-a lăsat peste noapte în curte. La 5 dimineaţa, doi adolescenţi, s-au strecurat în curte, au luat cheile de la maşină şi au fugit cu tot cu pomeni. Au încercat să ajungă în municipiul Iaşi, chiar pe drumul naţional ce leagă cele două judeţe. Disperat că nu are ce duce la biserică, bărbatul a sunat imediat la Poliţie. Tinerii au fost prinşi aproape de intrarea în municipiul Iaşi, după o urmărire ca în filme. 

Iniţial când poliţiştii le-au cerut să oprească, au fugit, accelerând la maximum, deşi niciunul dintre cei doi nu posedă permis, fiind minori. În cele din urmă oamenii legii au reuşit să-i oprească. Cei doi s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat şi pentru conducere fără permis.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Au vrut să se cinstească cu vinul unui consătean, dar au fost prinşi înainte să se poată bucura de ”pradă”

Un adolescent de 18 ani a fost reţinut după ce a furat o maşină şi a accidentat un bătrân de 79 de ani, abandonându-l apoi pe marginea drumului

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite