Povestea uluitoare a diabeticei care face turul României cu bicicleta. Adună bani pentru copiii dependenţi de insulină
0
O bucureşteancă de 39 de ani, dependentă de insulină, a plecat într-un maraton unicat în ţară. Alături de soţul ei, inginer de profesie, Gabriela Airinei face turul României pe bicicletă pentru o cauză nobilă. Cei doi vor să adune fonduri pentru a cumpăra aparate performante de monitorizare permanentă a glicemiei şi să le doneze copiilor diabetici.
Gabriela Airinei are 39 de ani şi locuieşte în Bucureşti, alături de soţul ei, Cristian, şi de fiul lor de 13 ani. Gabriela se luptă de 15 ani cu diabetul zaharat de tip 1 şi este dependentă de insulină. Se înţeapă de patru ori pe zi pentru a supravieţui.
Asta nu a oprit-o, însă, să ducă o viaţă normală şi chiar foarte activă. Mai mult decât atât, pe 26 iunie 2017, s-a îmbarcat în „călătoria vieţii ei“. Mai precis, deşi este dependentă de un regim strict de hrană, odihnă şi, bineînţeles, insulină, alături de Cristian, s-a urcat pe bicicletă şi a plecat în turul României.
Punctul de start a fost Parcul Izvor din Capitală şi, după 3.000 de kilometri pe care-i va parcurge prin toată România, se va opri în acelaşi loc. Gabriela Airinei este singurul diabetic insulinodependent din ţară care a avut curajul să plece într-o asemenea călătorie.
Harta traseului, desenată de Gabriela Airinei FOTO Arhivă personală
Acest tur al României are, pentru soţii Airinei, o dublă semnificaţie. În primul rând, sub sloganul „Da, şi eu pot!“, cei doi vor să dovedească faptul că şi un bolnav de diabet poate duce o viaţă normală şi chiar poate face lucruri ieşite din comun. În al doilea rând şi cel mai important obiectiv, de altfel, este o strângere de fonduri pentru a fi achiziţionate aparate foarte scumpe pentru monitorizarea permanentă a glicemiei. Toate aceste aparate urmează să fie donate unui număr de 3.000 de copii cu diabet de tip I (dependenţi de insulină). Aparatele, care costă în jur de 1.000 de euro bucata, sunt esenţiale pentru micuţii care trăiesc la limita hipoglicemiei.
Peste 2.600 de înţepături
Povestea luptei Gabrielei Airinei cu diabetul a început acum 15 ani. În anul 2002, Gabriela lucra în mass-media. Avea 24 de ani când a ajuns la spital, după ce a acuzat o stare generală de rău. A fost diagnosticată cu diabet zaharat de tip I şi a aflat în acea zi că, până la sfârşitul vieţii, avea să fie dependentă de insulină. De altfel, acea substanţă urma să o ferească de hipoglicemie, o stare fatală pentru orice diabetic. Pentru Gabriela a fost probabil cel mai greu moment al vieţii. Existenţa i s-a schimbat definitiv şi total.
Întâlnire cu persoane care suferă de diabet FOTO Arhivă personală
„Este un şoc când afli aşa ceva. Ca mai toată lumea, nu vrei să crezi că ţi se întâmplă tocmai ţie. Trebuie să fii foarte puternic, pentru că ai nevoie de tărie pentru a accepta diagnosticul. A fost pentru mine cel mai greu moment. Din clipa în care afli aşa ceva, trebuie să ai grijă în permanenţă ce mănânci, cât efort faci, să te odihneşti şi să îţi faci, bineînţeles, insulină. Îţi controlează viaţa această boală, îţi faci viaţa după cum vrea pancreasul“, se destăinuie ea.
Pentru a ţine sub control glicemia, principalul inamic al unui diabetic, Gabriela trebuia să-şi facă zilnic câteva teste. Acestea se realizează prin aparate clasice de testare, cu o înţepătură pentru colectarea unui bob de sânge şi apoi măsurarea nivelului glicemiei cu ajutorul unui aparat special. De multe ori se ajunge şi la aproape zece înţepături pe zi, pentru monitorizarea glicemiei, dar şi la trei-patru doze de insulină. Asta înseamnă peste 2.600 de înţepături într-un an.
Gabriela merge mai departe
Cu toate acestea, Gabriela Airinei nu a renunţat la luptă. Din contră, a decis să ducă o viaţă normală şi, cum spune ea, să se împrietenească cu diabetul. „Altă şansă nu există. Trebuie să ai grijă de tine, să fii atent şi să mergi mai departe“, adaugă Gabriela. Şi, într-adevăr, Gabriela a mers mai departe. La doi ani după diagnosticare, a născut un copil perfect sănătos. Astăzi are 13 ani şi nu suferă de diabet. „Nu a fost ceva neobişnuit. Dacă ai grijă ce mănânci, controlezi totul, atunci nu sunt probleme. Pentru diabetici sunt nişte provocări în timpul sarcinii, dar nu este nimic de netrecut. Am născut un băiat perfect sănătos, care face multă mişcare cu tatăl său“, spune Gabriela.
Cea mai mare provocare a unui diabetic în România este monitorizarea glicemiei. Pentru un diabetic este o chestiune vitală, spune Gabriela. Doar aşa se pot evita complicaţiile grave, cum sunt hipoglicemia, cetoacidoza diabetică şi hiperglicemia. Practic, de mai multe ori pe zi, un diabetic trebuie să-şi verifice nivelul glicemiei prin intermediul unui aparat cu testere speciale. „În România, nu ne ajung testele pentru glicemie furnizate de stat. Tocmai pentru a avea o monitorizare corespunzătoare, ajungem să mai şi cumpărăm. Eu, ca adult, primesc 100 de teste la trei luni, asta înseamnă un test pe zi. Pentru a-mi ţine glicemia sub control, nu-mi ajung aceste teste“, spune Gabriela Airinei.
Copiii au nevoie de şi mai multe înţepături
Bucureşteanca este impresionată de soarta copiilor cu diabet din România, cei care au nevoie de mai multe teste, dar şi cei care suferă cel mai mult din cauza acestei boli. În momentul de faţă, în România sunt 3.000 de copii cu diabet zaharat de tip I, deci dependenţi de insulină. Spre deosebire de adulţi, ei nu ştiu să explice corect stările prin care trec şi au nevoie de mult mai multe teste pentru verificarea nivelului glicemiei. Viaţa pentru un copil diabetic este de multe ori restrictivă şi plină de înţepături, de la acele pentru testat glicemia şi până la dozele de insulină.
Mama unei fetiţe de 10 ani cu diabet tip I explică de ce sunt esenţiale testele speciale cu senzori pentru monitorizarea glicemiei în cazul celor mici: „La copii sunt necesare cam zece măsurători pe zi, plus acele patru doze de insulină. Se ajunge la 14 înţepături pe zi“, spune Gabriela Airinei. Pentru o monitorizare permanentă a glicemiei, estenţială mai ales la un copil, şi fără atâtea înţepături, este nevoie de un aparat special, montat pe corpul persoanei cu diabet. Cu ajutorul unui senzor, acest aparat citeşte glicemia şi transmite rapoarte exacte. „La cinci minute, un astfel de sistem îmi arată glicemia fetiţei. Nu trebuie să mai înţep şi nu mergem la ghici. Este vital, în condiţiile în care copiii nu simt hipoglicemia. Îmi este frică de hipoglicemie pentru ea. Fiind copil, nu simte. Nu se poate trezi să-mi spună «mama, îmi este foame» sau că tremură. Pe mine, acest sistem mă avertizează şi noaptea, ceea ce este foarte util“, spune femeia.
La Cazane FOTO Arhivă personală
Un astfel de aparat costă între 1.000 şi 1.500 de euro, plus 250 de euro pe lună pentru senzori. Bineînţeles, aceste aparate nu se decontează şi se achiziţionează cu predilecţie din străinătate. Fiind diabetică şi cunoscând riscurile lipsei unei monitorizări permanente, Gabriela Airinei a început să se gândească cum poate să-i ajute pe copiii cu diabet pentru a obţine astfel de aparate perfomante. „După ce, în 2011 şi 2013 am fost la Centrul Medical de Evaluare, Terapie, Educaţie medicală specifică şi Recuperare pentru copii şi tineri «Cristian Şerban» Buziaş şi ştiind ce înseamnă să-ţi scadă sau să-ţi crească glicemia, să conştientizezi simptomele ca adult, am realizat cum este pentru un părinte care are un copil cu diabet şi nu poate să explice ceea ce simte“, precizează Gabriela Airinei.
Şi un diabetic poate: 150 de kilometri la prima tură pe două roţi
Pentru a-i ajuta pe copiii cu diabet să obţină aparate performante pentru monitorizarea glicemiei, Gabriela Airinei a împletit utilul cu plăcutul. Mai precis, s-a gândit să facă din mersul pe bicicletă o cauză nobilă. De fapt, ciclismul este o pasiune pentru ambii soţi Airinei. Cristian, inginer de profesie, a fost primul din familie care s-a îndrăgostit de mersul pe bicicletă. Plimbările obişnuite alături de fiul său au devenit curse tot mai lungi. Antrenamentele dese l-au făcut pe Cristian să îi asigure o formă necesară pentru a participa la diferite competiţii. „Soţul meu este pasionat de biciclete. Merge pe la diferite concursuri, inclusiv cu fiul nostru. Inclusiv pe munte, la tururi sau competiţii de mountain bike“, explică Gabriela.
Încet, încet, deşi diabetică, Gabriela Airinei a început să-şi însoţească familia pe două roţi la diferite tururi. A urmat prima probă de ambiţie şi a dovedit că inclusiv un insulinodependent poate. „Am început să prind şi eu drag de bicicletă şi, chiar dacă sufăr de diabet, nu am dat înapoi. De altfel, este şi recomandată mişcarea, binîneţeles, controlată. A fost apoi anul 2015, când soţul mi-a propus să mergem pe bicicletă în Bulgaria. Am plecat din Vama Veche şi, timp de trei zile, am mers pe bicicletă până la Kaliakra şi înapoi. Au fost 150 de kilometri de mers, nu mult, dar pentru mine a fost prima aventură. Nu am crezut că pot, nu credeam niciodată că pot aşa ceva. A fost însă foarte bine şi m-am simţit foarte bine. Nu am avut probleme cu glicemia“, spune Gabriela Airinei.
„Ce-ar fi dacă am face turul ţării“
Reuşind să pedaleze 150 de kilometri, timp de trei zile, bucureşteanca şi-a dat seama că acest hobby o poate ajuta să lupte în felul ei pentru copiii cu diabet şi mai ales că aceasta este o posibilitate de a strânge fonduri pentru a cumpăra preţioasele aparate de măsurare continuă a glicemiei măcar pentru o parte dintre aceştia. „Într-o seară liniştită din septembrie 2016, ne uitam la televizor şi am spus: «Ce-ar fi dacă am face turul ţării pe biclă? Asta da aventură!». Nu ne-a luat mult să realizăm că se poate şi aşa s-a înfiripat ideea, am bătut palma şi ne-am promis că nu dăm înapoi, că ne antrenăm şi încercăm“, a precizat Gabriela Airinei.
Din acel moment, Cristian şi Gabriela s-au antrenat împreună pentru marea aventură. Pe lângă antrenamente, cei doi soţi au fost nevoiţi să caute sponsori şi să facă tot posibilul pentru a atrage atenţia asupra acestei campanii de strângere a fondurilor. La începutul anului 2017 au fost găsiţi şi sponsorii, agenţi economici care au plătit cheltuielile necesare acestui Tur al României. A fost şi planificat traseul: 3.000 de kilometri pe bicicletă, câte un kilometru pentru fiecare copil cu diabet zaharat de tip I din România. Durata estimată a turului: 30 de zile. Pentru strângerea de fonduri, a fost construit şi un site: www.dasieupot.ro, unde sunt afişate metodele prin care pot fi donaţi banii. „Se poate face inclusiv cu cardul, fără comision bancar“, spune Cristian Airinei.
„Trecerea din Maramureş în Moldova a fost o provocare“
După ce toate aceste aspecte au fost puse la punct, pe 25 iunie, Gabriela şi Cristian Airinei au plecat în „Turul României cu diabet“. Până acum au străbătut Oltenia, Muntenia, Banatul, nord-vestul Transilvaniei, Maramureşul, Bucovina, Moldova de Nord şi se îndreaptă către litoralul Mării Negre. „Estimăm că pe 27 iulie ajungem în Parcul Izvor din Bucureşti, de unde am plecat pe 25 iunie. Media a fost de 100 de kilometri pe zi, am avut etape şi de 130 de kilometri pe zi. Am traversat şi munţii. Trecerea din Maramureş în Moldova a fost o provocare. Ştiam de la început că acolo va fi dificil. Acum nici cealaltă etapă nu va fi uşoară, fiindcă şi dealurile Moldovei sunt recunoscute pentru gradul ridicat de dificultate“, spune Cristian Airinei.
La intrarea în Timişoara FOTO Arhivă personală
Bineînţeles, cei doi au făcut şi popasuri în diferite zone ale ţării. În aceste popasuri s-au întâlnit cu persoane cu diabet, dar şi cu membrii diverselor asociaţii de părinţi care au copii cu diabet. „Am discutat, am aflat problemele şi am împărtăşit din experienţa noastră. A fost superb, pentru că am fost bine primiţi peste tot. Totuşi, trebuie să recunoaştem că în Moldova, am fost cel mai bine primiţi“, spune Cristian Airinei.
La Iaşi au făcut un popas mai lung, de o zi, atât pentru repaus, cât şi pentru acţiuni organizate de comunitatea persoanelor cu diabet. Dincolo de strângerile de fonduri, un alt scop declarat al acestei aventuri pe două roţi este reprezentat chiar de sloganul acţiunii: „Da, şi eu pot!“. Cu alte cuvinte, Gabriela Airinei a dorit să demonstreze că inclusiv o persoană cu diabet zaharat de tip I, deci dependentă de insulină, poate face asemenea performanţe.
„Soţia mea este prima persoană cu diabet zaharat tip 1 care face turul României pe bicicletă“, se mândreşte Cristian Airinei. Totodată, Gabriela Airinei spune că a face un asemenea efort este o provocare pentru o persoană cu diabet, dar totul este posibil. De altfel, deşi este dependentă de insulină, Gabriela Airinei reuşeşte performanţa de a pedala între 100 şi 130 de kilometri pe zi. „Este greu, nu pot să zic nu. Mai ales pentru o persoană cu diabet. Dar nu este imposibil. Sunt dovada vie. Este şi frumos în acelaşi timp. Când ajungem în oraşe şi întâlnim părinţi care au copii cu diabet, discuţiile cu ei ne mobilizează şi mergem a doua zi cu alt tonus, pozitivi şi convinşi că facem bine ceea ce facem“, spune Gabriela Airinei.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Suferi de diabet? La ce trebuie să ai grijă în timpul verii
Consumul de cafea, asociat cu o viaţă mai lungă: concluziile cercetătorilor
Se încarcă comentariile...
