Care sunt riscurile utilizării internetului de către copii. Cum pot ajunge micuţii victimele traficului de persoane sau pornografiei infantile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămâna aceasta, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila s-au aflat în şcolile din municipiul Brăila pentru a le vorbi elevilor din clasele primare şi gimnaziale ale şcolilor gimnaziale "Ion Creangă" şi "Fănuş Neagu", care în perioada 16-20 aprilie au desfăşurat activităţi în cadrul Programului Naţional "Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!".

În cadrul întâlnirilor, poliţiştii, ajutaţi de elevi, au identificat împreună avantajele şi dezavantajele/riscurile utilizării internetului şi infracţiunile la care pot fi victime prin intermediul acestuia, cu accent pe traficul de persoane sau pornografia infantilă. De asemenea, poliţiştii le-au prezentat elevilor principalele reguli de care trebuie să ţină cont atunci când utilizează reţelele de socializare, astfel:

-Atunci când navighezi pe internet, fii atent la cei care îţi cer informaţii personale! Nu le oferi informaţii despre tine şi familia ta (vârsta, adresa, numărul de telefon, şcoala la care înveţi, locul de muncă al părinţilor tăi);

-Atunci când foloseşti reţelele de socializare, este recomandat să acceptaţi cererile de prietenie doar dacă ştii dinainte cine este în spatele acestora;

-Dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană  pe care ai cunoscut-o pe internet,  anunţă-ţi înainte părinţii! Oamenii pot fi total diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe internet şi astfel poţi deveni victimă a traficului de persoane sau a altor întâmplări tragice;

-Parolele conturilor tale sunt secrete şi îţi aparţin. Nu le dai nimănui, nici măcar cunoştinţelor; 

-Nu posta pe internet fotografii cu tine în ipostaze indecente; ele pot fi folosite, mai devreme sau mai târziu, pentru a-ţi face rău, ţie sau celor apropiaţi.

Cât de importante sunt programele antivirus

Importanţa utilizării programelor antivirus complete şi actualizate, inclusiv pe dispozitive precum smartphone sau tabletă, a constituit un subiect important al discuţiilor, elevilor reamintindu-li-se:  

-Nu accesa niciodată link-uri suspecte. Când foloseşti programe de mesagerie instant (cum ar fi Yahoo Messenger, MSN sau orice altă aplicaţie de chat) sau când primeşti un e-mail, nu accesa niciodată link-ul direct din aceste programe. Dacă mesajul sau e-mailul vine de la cineva cunoscut, atunci tastează adresa în browser. În cazul în care nu cunoşti persoana de la care vine mesajul, atunci cel mai bine este să-l ignore;

-Parole sigure: Pentru orice cont online, de exemplu reţele sociale şi furnizori de servicii de e-mail, trebuie să foloseşti parole diferite, ce constau în combinaţii lipsite de logică ce includ cifre, litere mici si majuscule;

-Dacă ai cea mai mică bănuială, fii prudent! Dacă un program pe care nu-ţi aminteşti că l-ai instalat începe să afişeze avertizări de infecţii sau ferestre care te invită să cumperi anumite produse, ai mare grijă. Este posibil să fi fost infectat cu unele programe malware;

-Şterge imediat spam-ul primit pe e-mail şi evită accesarea link-urilor incluse sau a fişierelor ataşate;

”La Şcoala Gimnazială "Fănuş Neagu" Brăila, întâlnirile cu elevii au vizat informarea elevilor şi interacţiunea cu aceştia pe tema victimizării copiilor, în special prin intermediul internetului, s-a realizat pe grupe şi a urmărit modul în care elevii se pot mobiliza în realizarea unei sarcini (completarea unui rebus în grup, urmărirea unui film tematic sau receptarea informaţiei) în condiţii de stimuli diverşi (fiecare grup având de realizat o sarcină diferită)”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

 Nu în ultimul rând, elevii au fost informaţi cu privire la posibilităţile de sesizare a autorităţilor cu privire la abuzurile la care au fost supuşi pe internet. Sesizarea directă a organelor de poliţie competente - www.efrauda.ro; Informarea şi solicitarea de sprijin ONG-urilor care gestionează website-uri în domeniu: Salvaţi Copii - www.oradenet.ro sau Telefonul Copilului - www.telefonulcopilului.ro sau 116111.ro

Săptămâna viitoare poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi specialiştii Centrului Regional Galaţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane vor fi prezenţi în liceele din municipiul Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite