Elevii învaţă cum să protejeze tezaurul cultural românesc de la specialiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: IPJ Brăila
Foto: IPJ Brăila

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a demarat cea de-a V-a ediţie a proiectului ”Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional”, derulat la nivel naţional de Poliţia Română în parteneriat cu Fundaţia Collegium XXI.

Scopul proiectului îl reprezintă educarea tinerilor în spiritul cunoaşterii şi protejării valorilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional şi universal. Şcolile din judeţul Brăila care vor beneficia anul acesta de informaţiile, recomandările şi recompensele poliţiştilor sunt: Şcoala Gimnazială Vădeni, Şcoala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” Brăila, Liceul Teoretic “Panait Cerna” Brăila, Şcoala Gimnazială Chiscani şi Şcoala Gimnazială ”Ion Băncilă” Brăila, fiind înscrişi 764 elevi din 34 de clase de gimnaziu şi de liceu şi 59 de cadre didactice.

”Primele sesiuni de prezentare au fost susţinute de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila - Serviciul de Investigaţii Criminale şi compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, la Şcoala Gimnazială Vădeni, din judeţul Brăila. Poliţiştii le-au reamintit elevilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în ceea ce priveşte protejarea tezaurului cultural românesc şi importanţa deosebită a cooperării dintre membrii societăţii şi autorităţile competente ale statului, în vederea diminuării fenomenului infracţional pe acest palier”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Specialistul în protejarea patrimoniului cultural naţional din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale le-a prezentat copiilor noţiuni şi exemple privind patrimoniul cultural, în cadrul unui material PowerPoint. Identitatea unei persoane, a unui popor, elementele de patrimoniu imaterial - numele de familie, limba maternă, educaţia şi amintirile, dar şi material - cartea de identitate, fotografiile de familie şi locuinţa, au fost printre primele noţiuni prezentate elevilor.

Aceştia au aflat povestea din spatele unor imagini ale bunurilor care reprezintă mărturii materiale ale transformărilor petrecute în spaţiul geografic autohton, ale relaţiilor omului cu natura şi ale evoluţiei relaţiilor sociale, ale potenţialului creator uman şi ale contribuţiei poporului român la civilizaţia universală. Gânditorul de la Cernavodă, Cuminţenia Pământului, Mănăstirea Cozia, Palatul Mogoşoaia, Cetatea din Câlnic, judeţul Alba, Ciobănaşul cu câinele, Coroana de oţel a Regelui Carol I al României, dar şi Crucea din piatră din satul Scorţaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Brăila, Statueta "Extaz" din municipiul Brăila - Grădina Publică sau Grupul statuar "Pescarii” de pe Faleza Dunării din municipiul Brăila au prins viaţă şi şi-au spus poveştile sub bagheta specialistului în protejarea patrimoniului cultural naţional.   

Elevii au fost informaţi şi cu privire la instituţiile cărora le revine responsabilitatea de a proteja patrimoniul cultural naţional, respectiv: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, direcţiile judeţene pentru cultură, Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, autorităţile vamale, autorităţile administraţiei publice locale şi Inspectoratul de Stat în Construcţii. De asemenea, Fundaţia Collegium XXI este un partener activ al instituţiilor statului în desfăşurarea proiectelor şi activităţilor cu rol instructiv - educativ, iniţiatoare a Proiectului ”Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional”, derulat în parteneriat cu Poliţia Română. Activităţile dedicate protejării patrimoniului cultural naţional vor continua săptămâna aceasta în judeţul Brăila cu întâlniri ale poliţiştilor cu elevii Şcolii Gimnaziale "Al. I. Cuza" din municipiul Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite