Faţa neştiută a lui Codin, cuţitarul din mahalalele Brăilei transformat în legendă datorită scriitorului Panait Istrati

Călin, personajul care a inspirat nuvela lui Istrati, împărţea dreptate printre hamalii din portul Brăilei

Mahalalele Brăilei antebelice au fost locul de baştină al hamalilor care se speteau încărcând şi descărcând grâne în sutele de corăbii şi vapoare din portul de la Dunăre, dar şi loc de ascunzătoare al tâlharilor din bălţi şi al cuţitarilor ce băgau groaza până şi în caralii. Panait Istrati a surprins magistral atmosfera acestei Brăile periferice, în nuvela „Codin”, construită în jurul unui personaj care a existat în realitate.

„Sub toraxul său herculean era incins cu un brâu lat, de lână albă, din care ieşea mânerul unui cuţit vârât în teacă. Lângă el, o pălărie nouă şi un ciomag noduros, de corn afumat. Dacă n-ar fi avut nişte ochi atât de cruzi şi o talie de bătăuş, neobişnuită, - mustaţa o avea neagră şi tare răsucită, părul soios de unsoare parfumată şi pieptănat mitocăneşte - aş fi zis ca aveam în faţa mea unul dintre acei numeroşi muncitori din port, cărora li se spunea „vagonari” – crai, beţivani şi zurbagii în toate zilele de sărbatoare” – aşa îl descrie Panait Istrati pe Codin, în opera cu acelaşi nume.

Istoricii spun că descrierea de mai sus nu este doar rodul imaginaţiei prolificului scriitor, ci are la bază un personaj real. „Codin este inspirat din realitate. Personajul pe care l-a cunoscut Istrati se numea Călin şi era un hamal vestit din portul Brăilei. Într-adevăr, avea un chip nu tocmai frumos, dar trupul său era de o forţă ieşită din comun. Din acest motiv s-a impus în rândul hamalilor, unde ierarhia se stabilea pe baza forţei pumnului.

Acest personaj, aşa cum transpare şi din creaţia literară a lui Istrati, nu avea un suflet rău. Dimpotrivă, ţinea apărarea celor mai slabi din punct de vedere fizic, care nu se puteau impune atunci când se împărţeau locurile de muncă în port. Hamalii erau foarte mulţi şi nu era de muncă de fiecare dată pentru toată lumea. Acest Călin avea grijă ca şi celor mai slabi, ce nu se puteau impune cu pumnul, să le vină rândul la cărat saci”, ne-a explicat muzeograful Zamfir Bălan, editor al operelor istratiene.

Codin îşi apăra mahalaua cu pumnul şi cuţitul şi nu putea fi dovedit: „Ciomegile trosneau, cuţitele cădeau din mâini zdrobite: alte cuţite rămâneau ameninţătoare, gata să se înfigă în inimă sau în burtă. Adversarii dezarmaţi se rostogoleau într-un corp la corp înverşunat. Mamele şi soţiile bătăuşilor din mahala le săreau în ajutor şi loveau la nimereală”, descrie Panait Istrati, în nuvela sa, bătăile din mahalalele brăilene de pe vremea lui Codin.

Se pare că Istrati avea 12 ani când l-a cunoscut pe personajul pe care avea să-l facă faimos în toată lumea prin măiestria sa literară. L-a întâlnit în Comorofca, mahalaua cuţitarilor brăileni. În lumea aceea pestriţă şi dedată violenţei, Codin era deja o legendă locală, fiindcă abia ieşise din închisoare şi, dacă i se căuta ceartă, „dădea cu cuţitul” fără a sta prea mult pe gânduri.

Codin n-a murit, însă, răpus de vreun dusman sau de holera care bântuia în acele vremuri. El şi-a găsit sfârşitul din mâinile „Ciumei”, cum îi spunea propriei mame, pe care o bătea periodic şi o dădea afară din casă, ca o răzbunare pentru copilăria chinuită pe care o avusese. Intr-o noapte de noiembrie, „Ciuma” a turnat doi litri de ulei incins pe gatul fiului si l-a omorat, in timp ce dormea. Apoi a incremenit la capataiul feciorului, „cu o lumanare de cinci parale in mana. Il privea cum privesti o rama. Flacara lumanarii palpaia in adierea vantului rece”. Asa a descris Panait Istrati moartea lui Codin, cel supranumit „Uriasul portului”.

Citiţi şi

FOTO Brăila la pas, de Ziua Europeană a Patrimoniului