Galerie foto: Casele boiereşti şi palatele nimănui. Istoria, lăsată în paragină!
0
Brăila este singurul oraş din România care încă mai păstrează un ansamblu de 172 de centre de patrimoniu cultural naţional cu 2.000 de imobile vechi, case şi palate, conace boiereşti care au dat nume urbei şi au făcut din aceasta un oraş de poveste. Zeci de clădiri sunt acum în paragină.
Direcţia de Cultură Brăila, care ar trebui să se îngrijească de aceste imobile, are doar doi angajaţi pe Secţia "Patrimoniu", iar acum unul este în concediu medical.
"Aplicăm amenzi în măsura în care putem, încercăm să fim foarte receptivi la tot ce se întâmplă cu aceste imobile, însă noi suntem doar doi angajaţi, ar trebui să fim şapte. În plus, nu avem jurist, iar dacă ajungem în instanţă suntem nevoiţi să angajăm avocat. Potrivit legii, chiar şi în cazul în care monyumentele au o situaţie juridică incertă, Primăria ar trebui să asigure paza acestor monumente înscrise în lista de Patrimoniu", ne-a declarat Viorel Radu, inspector în cadrul Direcţiei de Cultură.
Casele vechi ale oraşului, imobilele de patrimoniu care aduc aminte de perioada de glorie a Brăilei de altădată, sunt pe cale de dispariţie. În această situaţie se găsesc zeci de clădiri.
Unele dintre ele sunt mai vechi de 200 de ani, printre care cele mai cunoscute locuitorilor oraşului sunt: aşa numita Casă Italiană din strada Campiniu, Hotelul Bristol sau Pescăruş, clădirea fostului CEC, Casa Toff şi Casa Ţane- Babeş, ambele de pe Bulevardul Al. I. Cuza sau Casa Cavadia pe strada Belvedere colţ cu Grădinii Publice.
Mai sunt şi alte case părăsite, care pot deveni adevărate gropi de gunoi în situl istoric, deoarece proprietarii preferă să le lase de izbelişte decât să le reabiliteze. Este mai simplu şi mai ieftin aşa. Pentru reabilitare nu se poate interveni oricum, ci doar după anumite reguli, fiind vorba de clădiri de patrimoniu, iar dacă vine vorba de vânzare, este mult mai avantajos ca imobilul să se facă dispărut şi să fie vândut doar terenul.
“Avem case în domeniul public care nu au statutul juridic foarte clar, iar în aceste imobile nu putem să băgăm bani. Alte imobile retrocedate au proprietari care vor să le vândă şi nu sunt dispuşi să investească bani în refacerea lor pentru că reabilitarea ar costa mai mult decât ridicarea unei case noi. În acest sens noi îi putem amenda pentru că pun în pericol clădirile, pentru că zonele respective sunt insalubre, dar mai mult nu putem face”, a declarat primarul Aurel Simionescu.
Una din aceste clădiri de patrimoniu, impunătoare pe vremuri şi care acum stă să cadă în capul trecătorilor, este aşa numita Casă Italiană de pe strada Campiniu colţ cu Bulevardul Al. I. Cuza. Situaţia imobilului este una destul de delicată. De mai bine de zece ani, între Primăria Brăila şi Ambasada Italiei în România se poartă corespondenţă privind situaţia imobilului care aparţine fostului Consulat Italian. Pericolul este cu atât mai mare cu cât în imediata apropriere a clădirii se află o Grădiniţă iar circulaţia pietonală este intensă.
Incertitudine
Aflat în vizită la Brăila, în vara anului 2010, ambasadorul Italiei în România, Mario Cosito a recunoscut că situaţia actualei crize nu permite statului italian o restaurare, dar că s-ar putea face o investiţie cu capital privat în parteneriat cu autorităţile locale.
“În anul 1936, clădirea a fost a medicului italian Brutto de la Fronte, care a închiriat-o Consulatului Italian. Cert este că după moartea sa, prin testament în anul 1958, imobilul a fost donat Italiei. De aici, însă alte încurcături, în anul 1962, avocatul celebru Constantin Shiot, la solicitarea soţiei italianului a cerut câteva răspunsuri juridice statului Italian şi aşa a aflat că prin legea număr 1850 a Italiei, nu se pot accepta o serie de donaţii, ci doar prin decret prezidenţial. Aşa, cel puţin din documentele deţinute, putem spune că imobilul aparţine comunităţii brăilene”, precizează Giani Oltianu, şeful Arhivei Naţionale - Brăila.
Din păcate de-a lungul anilor răspunsurile de Ambasadă la scrisorile Primăriei Brăila s-au rezumat la enunţuri politicoase, diplomatice fără finalitate. Clădirea poartă pe ea de ceva timp un afiş cu “Pericol de prăbuşire”, care poate fi luat drept avertisment sau previziune.
Povestea Hotelului "Bristol"- Pescăruş
Faţada şi balconul fostului „Bristol”, care, ambele, stau să cadă, arată jalnic. Ridicat în anul 1892 de arhitectul Paul Mihail, imobilul negustorului Hirschorn a fost, iniţial, casă de modă, apoi hotel - Hotelul „Bristol”. Mobilierul a fost adus direct de la Berlin, întreaga construcţie fiind o adevărată bijuterie a oraşului-port de la Dunăre.
Naţionalizat în 1950, hotelul a fost redenumit „Pescăruş” şi a trecut în patrimoniul OJT. După Revoluţie, a intrat în proprietatea SC „Traian” SA. A fost revendicat, iniţial, de către parohia romano-catolică, în 1995, când nu exista un cadru legal, în baza unui testament al urmaşilor familiei Hirschorn. „Traian” SA – care contestă actul - a vândut imobilul, în 1997, unui om de afaceri străin. În 1999, acesta ajunge la firma „Crown Business & Industrial Group”. Ulterior, ambele contracte vor fi anulate de instanţă, în urma acţiunii de revendicare iniţiate, legal, de parohie.
Părerea specialiştilor
Prof. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei, este de părere că imobilele cu statut de bunuri de patrimoniu ar fi trebuit să rămână „în proprietatea statului”.
În legătură cu odiseea clădirilor vechi ale oraşului, arhitectul Roman Marcian, din cadrul Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Brăila, ne-a declarat: „Existenţa clădirilor este ameninţată. Aceasta, pe fondul existenţei unor factori patrimoniali de tipul litigiilor, a absenţei posibilităţilor materiale şi, din păcate, chiar a interesului unor proprietari, ademeniţi de mirajul unor câştiguri materiale facile”.
Cert este că, în acest moment, clădirea este disputată în instanţă, iar până la stabilirea unui proprietar, riscă să se prăbuşească.
„Trebuie să vedem ce putem face cu imobilele de patrimoniu. După ce terminăm Centrul Istoric, să vedem ce soluţii găsim şi pentru acestea. Ceva trebuie făcut, pentru că sunt imobile cu statut special”, declara, cu ceva timp în urmă, preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Casa Goangă a fost inclusă deja într-un viitor proiect de reabilitare cu fonduri europene.
Hotelul Pescăruş, o adevărată bijuterie arhitecturală, clădire de referinţă pentru Brăila, nu se bucură de atenţia nimănui. De 15 ani parcă un blestem pluteşte asupra clădirii. Hotelul este revendicat de fostul proprietar, de actualul proprietar şi de un eventual viitor proprietar, moştenitor al fostului prim proprietar. Singura certitudine este starea fizică a clădirii, care arată jalnic şi din care, din când în când, cad cărămizi. Până acum o lună uşa hotelului era închisă cu un lacăt, geamurile uşii de la intrare erau întregi. Acum însă, uşa este deschisă, iar o incursiune înăuntru demonstrează că deja clădirea a intrat în vizorul "mâncătorilor de case", iar indiferenţa autorităţilor şi a celor ce se luptă în instanţe pentru ea va duce la dispariţia ei. Clădirea, evaluată în 1995 la peste 170.000 de lei şi în 2001 la şase miliarde de lei, face parte din lista imobilelor de patrimoniu de interes local.
Trecut glorios
Intrarea cândva somptuoasă a hotelului este astăzi dominată de o grămadă de sticle de vin, semn al trecerii vagabonzilor pe acolo. Scara interioară, deşi de lemn, nu pare a fi foarte deteriorată, iar la încercarea de a o folosi pentru a ajunge la etajul unu nu a dat semne de slăbiciune. Din păcate, ceea ce era odată balustradă a dispărut cu totul. Au mai rămas doar nişte urme vagi, găuri în care probabil era prinsă. Pe jos, acolo unde era parchet, acum nu sunt decât duşumele simple şi tocite. În camera ce folosea probabil drept recepţie zac aruncate de-a valma tot felul de lucruri.
La jumătatea scării, între etajul I şi parter, ochiul vizitatorului are parte de o surpriză foarte plăcută. Spaţiul se deschide şi se luminează incredibil datorită celor două oglinzi imense de cristal, înalte până aproape de tavan, poziţionate în stânga şi în dreapta camerei centrale a hotelului. Deşi e multă mizerie în jur, praf şi obiecte aruncate de-a valma, eleganţa spaţiilor încă mai impresionează. De la scări, în stânga şi în dreapta pornesc două holuri înguste, dar luminate, de-a lungul cărora sunt camerele. Înăuntru, mobila veche şi cu iz comunist a hotelului, aruncată, lenjerii şi foarte multe documente, chitanţe, registre ale fostului OJT. Camerele nu par a fi locuite de homelessi. Într-o singură încăpere descoperim câteva resturi de mâncare de la Paşti: o felie veche de cozonac, câteva coji de ouă, nişte pâine uscată. Incursiunea continuă şi descoperim alte camere, părăsite, cu aceleaşi paturi, lenjerii şi televizoare aiurea. Pereţii au fost şi ei afectaţi de mâinile rapace ale vagabonzilor, care au smuls fiecare bucăţică de cablu electric. Într-una din camere, nişte tineri probabil au făcut un grafitti. La etajul doi al clădirii, aceeaşi situaţie. Pe holuri zac aruncate maldăre de saltele peste care abia reuşim să trecem. Băile de la capătul coridoarelor nu mai au de mult căzi, chiuvete, ţevi. Tot ce se putea lua şi vinde s-a dus de mult. Pe alocuri, podeaua la etajul doi este găurită rău, iar într-una din camere chiar este o spărtură zdravănă, prin care se vede camera de la etajul I. O scară îngustă şi care pare foarte nesigură duce către pod. Încă mai există uşa pe care scrie "către pod". Acolo descoperim fosta centrală termică şi un morman de gunoi pe lângă pereţi. O clădire care pare încă foarte zdravănă, dar pe care, deşi nu au terminat-o vânturile, ploile, zăpezile pe care le-a înfruntat în cei aproape 120 de ani de existenţă, o vor face să dispară "oamenii termite", care deja au atacat-o.
Clădirea a fost construită în 1892, după cum precizează Maria Stoica în volumul "Brăila - Memoria oraşului", de către arhitectul Paul Mihail. Iniţial a fost casă de modă, dar pentru că negustorul Hirschorn a reuşit să cumpere şi magazinul de profil al fraţilor Geavide, a cerut modificarea planului şi transformarea imobilului în hotel. Noua construcţie, Hotelul "Bristol", cu două etaje, s-a fisurat imediat după terminarea ei. Ca urmare, s-a decis dărâmarea zidului faţadei şi a tavanelor corpului principal. Faţada a fost refăcută în stil eclectic, de factură academică, ce se distinge prin axele sale monumentale. Hotelul «Bristol» a fost decorat cu mobilier importat de la Berlin. Clădirea a fost naţionalizată în 1950, de la Clementina Hirschorn, iar Hotelul "Bristol" s-a transformat în "Pescăruş" şi a devenit patrimoniu al fostului OJT. În 1990, odată cu reorganizarea unităţilor economice de stat, a intrat în patrimoniul "Traian" SA. În anul 1994 "Traian" SA face o expertizare a clădirii, iar concluzia a fost aceea că hotelul trebuia închis imediat şi consolidat. Specialiştii chiar recomandau ca durata maximă de timp admisă pentru realizarea măsurilor de intervenţie să fie de doi ani. Acel memoriu tehnic, pe lângă evaluările făcute, propunea şi un set de măsuri de intervenţie. Cum toate acestea însemnau bani, "Traian" SA a hotărât să vândă hotelul, pentru ca un investitor să-l poată consolida.
În 1995, Parohia romano-catolică intentează un proces de revendicare a clădirii, dar acţiunea este respinsă pentru că nu exista cadrul legislativ.
În 1997, hotelul este vândut lui Mekkaoui Nada, iar în 1999 acesta îl vinde din nou firmei "Crown Business & Industrial Group". Tot în 1999, firma "Traian", cu tot patrimoniul său, a fost cumpărată de societatea "Unita". Problemele însă încep în 2001, când Parohia romano-catolică revendică din nou hotelul în baza Legii 10/2001, iar în 2003 un judecător constată că ambele contracte de vânzare cumpărare din '97 şi '99 sunt lovite de nulitate pentru că, motivează instanţa, înstrăinarea s-a făcut cu rea-credinţă. Adică, reprezentanţii firmei "Traian" SA au ştiut că hotelul este revendicat, dar l-au vândut. "Este drept că preotul paroh a venit în 1997, când a auzit că facem vânzarea şi ne-a spus că au un testament care le dă dreptul şi asupra hotelului. Noi le-am spus să facă opoziţie la vânzare, să acţioneze legal, să obţină o hotărâre judecătorească în acest sens, pentru că noi nu puteam opri o tranzacţie doar pentru că vine cineva şi ne spune că aceea este clădirea lui", a explicat juristul "Unita", Cristian Vasile.
Multe semne de întrebare se ridică însă şi asupra modului în care hotelul a ajuns să fie revendicat de Parohie. Preotul paroh Alois Arcana susţine că testamentul pe care îl au din 1994 este perfect legal, însă juriştii de la "Unita" se întreabă cum e posibil acest lucru, când Rosolga Hirschorn, care a murit în 1995, era de multă vreme internată la spitalul Baldovineşti, iar în actul de naţionalizare a hotelului, adică în 1950, comuniştii constatau, între altele, că una dintre cele două fiice ale Clementinei Hirschorn, Rosolga Hirschorn, suferea de demenţă. Specialiştii spun că demenţa este un proces patologic caracterizat prin slăbirea progresivă a ansamblului de funcţiuni intelectuale, în urma unei lezări a celulelor nervoase centrale. Apar mai întâi tulburări intelectuale caracterizate prin diminuarea sau pierderea memoriei, a capacităţii de gândire, de raţionament şi de limbaj. Pe măsură ce demenţa evoluează, pot apărea modificări de personalitate şi comportament anormale. Uneori, persoanele cu demenţă îşi pot pierde abilităţi de bază precum limbajul sau alimentatul. Cu toate acestea, Rosolga Hirschorn, deşi suferea de demenţă de cel puţin 44 de ani, a fost considerată a fi în deplinătatea facultăţilor mintale de către notarul care a validat testamentul făcut în favoarea Parohiei. "Unita" a contestat validitatea testamentului, dar notarul a susţinut că a avut o adeverinţă, care acum nu mai există, prin care o asistentă a spitalului din Baldovineşti susţinea că în momentul semnării testamentului Rosolga Hirschorn a avut un moment de luciditate.
"Unita" a încercat să oprească retrocedarea argumentând că nu este corect ca Rosolga Hirschorn să fie numită unică moştenitoare, pentru că mai există o fiică şi e posibil ca şi aceasta să revendice hotelul. Tribunalul nu a ţinut cont de aceste informaţii, iar în 2003 a apărut şi cealaltă fiică, Henrietta Rosemblum, din Israel, care a revendicat şi ea hotelul, iar cele două cereri de revendicare au fost conexate. Procesul este şi acum pe rol, însă s-a suspendat, pentru că între timp a decedat şi cea de-a doua fiică şi trebuie indicaţi moştenitorii, adică va mai trece cel puţin un an.
"Unita" a mai contestat şi faptul că se cerea retrocedarea în natură, conform Legii 10/2001. De fapt, revendicatorii ar fi trebuit să se adreseze AVAS-ului, pentru că hotelul era la momentul revendicării, 2001, proprietate privată, pentru că, aşa cum am mai spus, în 1999 firma "Traian" a fost privatizată, adică a fost cumpărată de la stat de firma "Unita". Astfel hotelul a revenit în patrimoniul acestei firme private, iar retrocedarea lui, conform legii, ar fi trebuit să se facă prin acordarea de acţiuni în Fondul Proprietatea, nu prin retrocedarea bunului.
Nicio veste
Acum, obligaţiile de întreţinere revin firmei Crown, dar aceasta nu face nimic pentru că nu poate investi într-un bun pe care s-ar putea să-l piardă. Acţionarul majoritar al firmei, Raed Dhabreh, a spus că iniţial, atunci când a cumpărat clădirea, în 1999, voia să facă hotel. Acum, având în vedere contextul juridic, nu mai poate să facă nicio declaraţie în acest sens. Preotul paroh Alois Arcana a declarat că îşi doreşte hotelul ca să facă acolo un cămin de bătrâni.
Din păcate, singura certitudine este că cel puţin un an de acum încolo nu va face nimeni nimic, iar hotelul stă sub asediul vagabonzilor fără casă. Primăria spune că nu este clădirea municipalităţii şi nu are ce să facă, a dat amenzi, dar nu s-a făcut nimic pentru că statutul juridic al clădirii este incert. Din acest motiv, nimeni nu face nimic, nu investeşte un leu nici măcar în paza ei, iar Brăila ar putea să piardă fizic această clădire.
Se încarcă comentariile...
