Recomandările poliţiştilor pentru a nu rămâne fără bani şi bunurile de valoare când mergeţi la cumpărături sau ieşiţi în oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tineri sau mai în vârstă, aflaţi la cumpărături sau în vecinătatea locuinţei, brăilenii continuă să-şi neglijeze obiectele personale, abandonate doar şi pentru câteva momente, timp suficient însă pentru hoţii să şi le însuşescă.

Pe 4 septembrie, doi brăileni au rămas fără bunurile de valoare, cauza fiind neglijenţa acestora.  Primul caz sesizat Poliţiei este cel al unui tânăr de 23 de ani, din municipiul Brăila, care şi-a lăsat telefonul mobil pe treapta scării blocului pentru a discuta, timp de cinci minute, cu un prieten. Reîntors şi negăsind telefonul în locul în care-l lăsase, tânărul a sunat pe acesta, constatând că era deja închis.

Al doilea caz ajuns în atenţia poliţiştilor este cel al unui bărbat de 64 de ani, care-şi făcea cumpărăturile într-o piaţă din municipiu. ”Acesta şi-a lăsat portofelul cu bani şi acte pe lada frigorifică a unui comerciant, de la care cumpărase produse din carne, iar când a constatat lipsa lui, l-a căutat, dar nu l-a mai găsit.  Valoarea prejudiciului în acest caz se ridică la 450 de lei”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Poliţiştii brăileni le reamintesc cetăţenilor că supravegherea bunurilor personale este importantă pentru a-i feri de disconfortul creat de pierderea unui obiect valoros sau important pentru ei.

Astfel, pentru prevenirea furturilor de telefoane mobile, lăsate nesupravegheate, poliţiştii recomandă:

-Nu lăsa telefonul mobil la întâmplare, ci poartă-l în buzunar sau ţine-l în mână;

-Dacă-ţi achiziţionezi un dispozitiv performant (telefon smart sau tabletă), instalează o aplicaţie care să te ajute să-l găseşti atunci când îl uiţi pe undeva sau îşi este furat.

Vă prezentăm câteva aplicaţii şi utilitatea lor pentru tine:

-Where’s My Droid, denumită şi aplicaţia pentru uituci, poate fi instalată de pe Magazin Play, având funcţia de setare automată a soneriei telefonului la cel mai ridicat nivel, precum şi localizarea GPS conectată la Google Maps;

-Free Lost Phone Traker este o aplicaţie specializată în recuperarea telefonului pierdut. Aplicaţia foloseşte contul tău de Gmail şi utilizează reţelele furnizorilor de telefonie mobilă pentru a triangula locaţia şi a trimite e-mail-uri în cazul în care GPS-ul nu este activat;

-Cerberus anti theft (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.lsdroid.cerberus)

 - realizează fotografierea hoţului şi o trimite pe adresa ta de e-mail, îţi permite ştergerea datelor de la distanţă, din dispozitivul pierdut şi, de asemenea, pornirea microfonului, tot de la distanţă, pentru a-l înregistra pe cel care ţi-a furat telefonul.

Pentru prevenirea furturilor de portofele, borsete, poliţiştii recomandă:

-De fiecare dată după ce ai cumpărat ceva, verifică dacă ai asupra telefonul mobil, portofelul sau borseta din care ai scos banii;

-La piaţă sau la cumpărături este recomandat să pleci cu suma de bani necesară, fără a lua asupra ta toate actele şi banii pe care îi ai în casă;

-Dacă este necesar să iei o sumă mai mare de bani la tine, nu-i ţine pe toţi în acelaşi loc;

-Nu lăsa telefonul, poşeta, borseta sau portofelul în căruciorul de cumpărături, în timp ce cauţi diferite lucruri pe rafturile din magazin şi verifică, după ce ai plătit, dacă ai luat de pe banda de la casa de marcat ori de pe tejghea toate bunurile personale. 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite