Amatorii de mişcare sunt invitaţi la alergarea de sâmbătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turele de alergare vor fi în fiecare sâmbătă. FOTOClubul pentru Protecţia Naturii şi Turism Braşov
Turele de alergare vor fi în fiecare sâmbătă. FOTOClubul pentru Protecţia Naturii şi Turism Braşov

Clubul pentru Protecţia Naturii şi Turism  Braşov organizează ture de alergare în fiecare sâmbătă, ca un bun antrenament pentru Maratonul Braşovului ce va avea loc în 24 aprilie.

Organizatorii evenimentului au anunţat că turele de alergare vor fi î fiecare sâmbătă începând cu ora 9.00. În funcţie de condiţia fizică vor fi atât ture lungi, cât şi mai scurte pe porţiuni care vor face parte din Maratonul Braşovului. Întâlnirea este în fiecare sâmbătă la ora 9.00, în Piaţa Sfatului până pe 14 aprilie.

Traseul celor două ture va urmări urcarea pe serpentine spre Vârful Tâmpa, apoi va coborî până în Şaua Tâmpei unde se vor despărţi cele două ture. Tura scurtă va coborî pe forestierul spre Răcădău, apoi va urma aleea care înconjoară Tâmpa. Tura lungă va continua traseul macat până la Valea cu Apă, de unde se va coborî spre Iepure, apoi va continua, la fel ca tura scurtă, pe alee. Pentru participanţi se impune un echipament obligatoriu, respectiv încălţăminte specifică de trail running, foiţă de ploaie, bluză cu mânecă lungă şi pantaloni lungi, scrie bzb.ro. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite