Trafic feroviar blocat, după ce locomotiva unui mărfar plin cu lemne a luat foc în timpul deplasării. Şapte trenuri au acumulat întârzieri de 1075 de minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva obiectiv-sm.ro
FOTO Arhiva obiectiv-sm.ro

Traficul feroviar pe Magistrala Braşov - Sighişoara a fost reluat pe un singur fir. şapte trenuri de călători au avut întârzieri de două ore fiecare, în total 1075 de minute.

UPDATE 20.50. Trenul de marfă afectat aparţine operatorului Rail Force. Angajaţii CFR care au intervenit la faţa locului  au reuşit să remedieze linia de contact care a fost topită din cauza focului. În total au fost afectate lapte trenuri care au reintrat între timp din circulaţie. Potrivit reprezentanţilor CFR  cele şapte trenuri au acumulat o întârziere totală de 1075 de minute, câte 153 de minute în medie fiecare. Circulaţia feriviară se desfăşoară pe un singur fir, celălalt fiind blocat de locomotiva care a luat foc. 

UPDATE 18.15. Pompierii din Harghita, dar şi cei din Rupea au intervenit cu trei autospeciale şi au reuşit să stingă focul. Mai multe trenuri au fost oprite în gările de pe traseu. 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că circulaţia feroviară pe magistrala de cale ferată 300 Braşov - Sighişoara este oprită total la kilometrul feroviar 251+700 de metri, la ieşirea din staţia Caţa către Rupea (în judeţul Braşov). Restricţia a fost impusă după ce locomotiva unui mărfar, încărcat cu material lemnos, a luat foc în timpul deplasării. Nu au fost persoane rănite. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite