Construcţia Autostrăzii Braşov-Comarnic va începe în octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada va avea 58 de km. FOTOArhivă.
Autostrada va avea 58 de km. FOTOArhivă.

Compania care va concesiona Autostrada Comarnic - Braşov va fi selectată în luna septembrie, iar lucrările ar trebui să demareze în luna octombrie a acestui an, a declarat Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, într-un interviu acordat pentru agerpres.ro.

CNADNR a primit oferte din partea unei companii din China şi a trei asocieri de firme pentru proiectarea, construcţia, finanţarea şi operarea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, printre ofertanţi fiind şi companiile Vinci şi Aktor, care s-au retras din acest proiect în urmă cu trei ani.Astfel, pe listă s-au înscris compania China Communications Construction şi asocierea formată din firmele Spedition UMB şi Tehnostrade, asocierea formată din Vinci, Strabag şi Aktor, precum şi asocierea formată din Impregilo şi Salini.

„Până pe 30 septembrie trebuie semnat contractul. În luna octombrie trebuie demarate lucrările. Acesta este programul. Ieri am avut întâlnire cu consultantul de la Louis Berger. Mi-a explicat că sunt probleme în legătură cu structura de finanţare, cu structura de riscuri, că sunt probleme cu traseul autostrăzii, sunt probleme cu proiectul tehnic. Toate trebuie rezolvate în ritm alert. Deci, este un obiectiv pe care noi ca Guvern ni l-am asumat, iar eu sunt suficient de încăpăţânat pentru a face orice ca să semnez contractul în octombrie cu cineva. Acum avem precalificări şi o să vedem cine se califică mai departe" a mai spus Dan Şova, pentru agerpres.ro.

În documentaţia CNADNR se arată că, de fapt, noua autostradă va ajunge până în zona localităţii Cristian. Tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov se compune din două secţiuni: Comarnic-Predeal (în lungime de 36,2 km) şi Predeal-Cristian (21,8 km). Traseul autostrăzii va cuprinde 18 tuneluri, cu o lungime totală de 2.890 de metri. Finanţarea pentru autostradă de de 6,6 miliarde de lei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite