De ce occidentalii trecuţi de 40-50 de ani fac mai mult sex decât românii. Psiholog: „Unii români văd sexul ca o obligaţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit psihologilor, sexul este o componentă vitală în orice relaţie sau căsnicie. Trebuie abordat ca o plăcere, o manifestare a dragostei şi nu ca o obligaţie sau ca modalitate de a face copii.

Studiile europene arată că occidentalii trecuţi de prima tinereţe (40-50 ani) fac sex în medie de două ori pe săptămână. La români însă media este o dată pe săptămână, de două ori lunar sau chiar mai rar. Totul pleacă de la modul de gândire, spun specialiştii.

„Românii trecuţi de o anumită vârstă trăiesc încă cu acea impresie că sexul este o ruşine. Acum 20-25 de ani, în casele românilor nu se vorbea de sex, era un subiect tabu. Părinţii nu prea aveau discuţiile normale pe care trebuie să le aibă cu un adolescent căruia să îi explice ce înseamnă viaţa sexuală. Aşa am rămas cu impresia să sexul este o ruşine“, spune psihologul Ana Maria Ruşizan.

Chiar dacă vremurile s-au schimbat ideile preconcepute au rămas aceleaşi. „Unii români văd şi acum sexul ca o obligaţie de familie sau ca pe un mod de a face copii. După câţiva ani de căsnicie fac sex tot mai rar, mai ales dacă au deja unul sau doi copii. Românii nu văd sexul ca pe o plăcere şi până la urmă ca pe o nevoie fiziologică şi psihică. Nu înţeleg că trebuie să facă sex chiar dacă nu mai vor să aibă şi alţi copii şi chiar dacă au trecut deja 20 de ani de la nuntă“, mai spune psihologul.

Sexul este un lucru normal

Tinerii sunt mai dezinvolţi când vine vorba de sex, dar românii peste 50 de ani tratează încă subiectul ca fiind unul tabu. „Tinerii au început să aibă alt tip de gândire. Nu spun acum că trebuie să facem sex cu oricine ne iese în cale sau la vârste fragede. Vârsta optimă este cam 18 ani, dar atunci când avem o relaţie de durată sau o căsnicie sexul trebuie să fie ceva normal. Românii trecuţi de 50 de ani nici măcar nu discută despre viaţa sexuală. Pentru mulţi este ceva la timpul trecut. În Occident însă cuplurile au o viaţă sexuală activă şi fac dragoste cam de două ori pe săptămână chiar dacă au trecut nu de 50, ci chiar de 60 de ani“, mai spune psihologul.  

Nu există căsnicie reuşită fără sex

Psihologii spun că un cuplu care nu face sex nu poate spune că este un cuplu fericit. „Chiar dacă unii români nu cred că sexul este necesar se înşeală. Din cauza unei vieţi sexuale anoste apar certurile, apar infidelităţile şi chiar multe divorţuri. Chiar dacă dăm vina uneori pe altceva, pe stres sau pe lipsa de comunicare, multe neînţelegeri pleacă şi de la lipsa unei vieţi sexuale normale. Sexul este important şi pentru săntatea fizică, dar şi psihică. Ne relaxează, ne face să ne simţim bine, alungă depresia şi ne dă un tonus bun“, mai spune Ana Maria Ruşizan.

Psihologii ne sfătuiesc să uităm de ruşine

Psihologii mai spun că într-o căsnicie nu trebuie să existe ruşine când vine vorba de sex. „Îi sfătuiesc pe românii trecuţi de prima tinereţe să privească sexul ca pe ceva normal, ceva ce trebuie să se întâmple. Partenerii trebuie să discute între ei, să îşi spună ce le place şi să nu găsească pretexte de genul sunt mereu obosit. O căsnicie este mai bună atunci când şi viaţa sexuală este una bună“, mai spune psihologul.

Pe aceeaşi temă:

De câte ori pe săptămână trebuie să faci sex pentru a avea o viaţă sexuală împlinită. Explicaţia specialiştilor: ce să faci ca pasiunea să nu dispară

 Sexul după căsătorie, când trebuie să te împarţi între job şi copii. Ce probleme apar şi cum pot fi ele rezolvate: „Morala bisericii se opreşte la uşa dormitorului“

„Cheia“ pentru o căsnicie fericită? Să-ţi ţii soţia mulţumită

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite