Depozit ilegal de produse naturiste pe Calea Feldioarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au descoperit că suplimentele alimentare erau ambulate ilegal, depozitul nu avea autorizaţie, iar unele produse erau expirate.

Comisarii au intrat pe fir în urma unui control tematic dispus la nivel naţional pentru verificarea suplimentelor alimentare. Au descoperit la agenţi economici produse neconforme şi aşa au ajuns la un depozit unde erau porţionate şi ambalate diverse produse: de la produse pentru slăbit şi creşterea masei musculare sau sucuri din plante. Însă nu exista o autorizaţie pentru acest lucru. Comisarii spun că aceste produse pot fi periculoase pentru sănătate, dacă nu le este cunoscută compoziţia şi termenul de valabilitate, scrie brasovultau.ro

„Trebuie citită cu atenţie eticheta şi dacă eticheta nu are toate datele de identificare: numele societăţii, adresă şi instrucţiuni în limba română şi alte elemente să nu le cumpere”, a subliniat Sorin Susanu, comisar şef Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, citat de brasovultau.ro.

Pe aceeaşi temă:

Medicamente homeopate produse în condiţii improprii la Ploieşti

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite