Muzeu Naţional Bran se va închide după 70 de ani de funcţionare. Până anul viitor toate cele 10.000 de piese trebuie mutate. Nimeni nu ştie încă unde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Naţional din Bran funcţionează din 1957, dar urmează să fie închis. Lacătul trebuia pus la finele acestei luni, dar Ministerul Culturii a obţinut o amânare până în mai 2018. Aceasta nu rezolvă însă problema celor 10.000 de exponate care vor trebui relocate. Unde anume vor fi duse nimeni nu ştie încă, deşi a trecut un an de când s-a anunţat că muzeul va fi închis.

Muzeul Naţional din Bran a fost înfiinţat în 1957 şi până în 1991 a fost adminsitrat de autorităţile locale judeţene. Apoi a fost preluat de Ministerul Culturii. Muzeul a avut trei secţii: Secţia Castel cu un patrimoniu ce era expus la Castelul Bran, secţia etnografică (Muzeu al Satului), dar şi Vama Medievală. Secţia Castel s-a închis în 2009 când Castelul Bran a fost preluat de Dominic de Habsburg şi toate piesele din castel deţinute de statul român au fost mutate şi înghesuite în Vama Mediaevală.  Muzeul nu a avut însă prea mulţi vizitatori mai ales din lipsă de promovare. Dacă ar fi fost promovat cum trebuie, mai ales că este lângă castel sigur ar fi putut scoate profit.

Din august 2015, Clădirea Vămii Medievale a intrat în administrarea familiei de Habsburg care are şi castelul, astfel că Ministerul Culturii a decis iniţial închiderea muzeului. S-a revenit apoi asupra deciziţiei şi contractual de închiriere a fost prelungit până în august 2017.

S-a obţinut o amânare, dar soluţii clare nu sunt

Cea mai mare problemă unde vor fi duse cele 10.000 de exponate ale muzeului. A trecut un an de când s-a pus problema închiderii muzeului şi tot nu s-au găsit soluţii clare sau un spaţiu în care muzeul să funcţioneze.

Ministrul Culturii a avut în weekend o discuţie cu membrii familiei de Hanburg şi a reuşit să obţină o amânare în cazul Muzeului Bran până în 25 mai 2018. Aceasta însă nu rezolvă problema celor 10.000 de exponate. „Am discutat cu reprezentanţii Vamei Medievale care găzduieşte muzeul şi am ajuns la un acord pentru prelungirea termenului până la care patrimoniul acestuia ar trebui mutat. Avem la dispoziţie nouă luni pentru a găsi o nouă casă patrimoniului ce se află în posesia Muzeului Naţional Bran şi contăm în acest efort pe sprijinul autorităţilor locale“, a declarat, Lucian Romaşcanu.

Autorităţile caută soluţii pentru ca obiectele de patrimoniu să rămână la Bran. „Obiectele din cadrul Muzeului Naţional Bran sunt ale Ministerului Culturii. Anul trecut, împreună cu managerii de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Muzeul de Etnografie am purtat discuţii la Ministerul Culturii pentru a găsi o soluţie prin care această instituţie emblematică pentru localitatea Bran să nu fie desfiinţată. I-am propus ministrului de la acea vreme, Vlad Alexandrescu, ca secţia etnografică a Muzeului Bran să fie preluată de Muzeul de Etnografie şi lucrurile păreau să meargă într-o direcţie bună, mai ales că şi administraţia locală din Bran părea să agreeze această variantă. Din păcate, lucrurile nu s-au concretizat. Odată cu prelungirea termenului de relocare a patrimoniului până în luna mai 2018, sunt convins că împreună cu Primăria Bran, Muzeul Judeţean de Istorie şi Muzeul de Etnografie vom găsi o soluţie de colaborare. Vrem să facem un parteneriat corect, deopotrivă în folosul localnicilor şi al turiştilor, astfel încât la Bran să continue să funcţioneze un muzeu. Obiectele din patrimoniul muzeului aparţin în fapt comunităţii brănene şi trebuie să fie expuse la Bran“, ne-a declarat Adrian Gabor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov.

Soluţii posibile

În ceea ce priveşte obiectele de patrimoniu care au aparţinut Casei Regale a României există două soluţii. Ministerul Culturii a propus administratorilor Castelului Bran să preia o parte dintre ele şi să facă o expoziţie în interiorul Castelului Bran. Soluţia este una mult mai bună decât aceea ca ele să fie împrăştia în muzee din toată ţara.

O altă soluţie în cazul în care administratorii castelului nu vor accepta să le primească este ca obiectele de patrimoniu să ajungă la Muzeul Judeţean de Istorie din Braşov, dar şi aici spaţiul este mic. 

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite