Primul deces din cauza gripei la Braşov. O femeie de 55 de ani a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Restrcţiile au fost impuse la cel mai mare spital din Braşov

Femeia era internată de două săptămâni la Reanimare şi respire cu ajutorul aparatelor. Toate testele au confirmat că suferea de gripă, dar tratamentul nu a avut efect. Pacienta, care avea sistemul imunitar slăbit, a murit.

Femeia a fost internată în urmă cu mai bine de două săptămâni. Avea cancer şi urma un tratament oncologic. Medicii au făcut teste rapide care au arătat că femeia are gripă. Analizele au fost confirmate şi se Institutul Cantacuzino. Femeia era infectată virusul gripal de tip A, subtipul H1. Deşi a primit tratament, din cauza sistemului imunitar slăbit, starea ei s-a înrăutăţit. A fost transferată la Terapie Intensivă şi în ultimele două săptămâni a respirat cu ajutorul aparatelor. Orgamismul ei a cedat şi femeia a murit în noaptea de luni spre marţi. Femeia nu fusese vaccinată antigripal.

Numărul de cazuri de gripă care se înregistrează săptămânal este cel mai mare din ultimii zece ani la Braşov. Săptămâna trecută s-au înregistat 172 de cazuri de gripă dintre care 32 de persoane au avut nevoie de internare în spital.

Din cauza gripei, la cel mai mare spital din Braşov au fost impuse restricţii. Programul de vizită este între 15.00 şi 17.00 şi este permis accesul unui singur vizitator pentru un pacient. De asemenea aparţinătorii sunt rugaţi să poarte mască şi să-şi dezinfectele mâinile la intrarea în saloane.

Gripa este o boală virală care debutează cu febră de 38-39 de grade, stare general proastă şi dureri musculare. Medicii ne sfătuiesc să evităm deplasările lungi atunci când este ger şi să evităm pe cât posibil locurile aglomerate. Dacă ne îmbolnăvim este important să nu ne tratăm după ureche, să luăm antibioce după capul nostru şi să mergem la medic. În această perioadă sucurile de citrice sunt recomandate deoarece au multă vitamina C.

Tot săptămâna trecută au fost înregistrat 2.257 de cazuri de viroză respiratorie şi 71 de persoane au fost internate. Numărul cazurilor d epnaumonie a fost de 447, dintre care 134 de pacientţi au fost internaţi. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite