Transcarpatic Rally Raid 2015, de pe crestele munţilor la malul mării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transcarpatic Rally Raid, competiţia născută din pasiune şi-a încheiat stagiatura. Cel mai valoros trofeu, al prieteniei, al respectului, a fost ridicat de pe crestele munţilor şi purtat în inimi pînă la malul mării cu entuziasm şi efort de concurenţi, mecanici, arbitri şi de toţi cei implicaţi în organizarea şi desfăşurarea acestui raliu.

Pe durata a 5 zile, între căldura sufocantă şi precipitaţiile abundente, concurenţii au traversat zone muntoase, văi, zone deluroase, râuri, arături, câmpii cu iarba umedă sau noroi care au pus mari probleme atât oamenilor, cât si vehiculelor.

Dincolo de rivalităţile sportive, pe timpul sau în afara cursei a existat o atmosferă plăcută, de prietenie şi respect. În service-urile sau în locaţiile braşovenilor Leonte Mihai, Marius Dobrişan sau Dan Berger s-a lucrat non stop, indiferent de vehicul.

Venit din cursele de viteză pe circuit, pilotul vehiculului buggy #112, Doron Heinrich a fost „victima” unui piston spart, fiind nevoit să abandoneze imediat după terminarea etapei a 2-a. Pentru Doron Heinrich TRANSCARPATIC a însemnat debutul în competiţiile rally raid. „Sunt impresionat de atmosfera de la Braşov şi din competiţie. Traseele pe care le-am parcurs sunt superbe şi nu mi s-au parut foarte dificile. Dacă în competiţiile internaţionale te simţi sufocat de stricteţea regulilor, aici, în România, atmosfera a fost de basm. Oamenii sunt foarte prietenoşi. Indiferent de ce am avut nevoie nu mi-au întors spatele, am fost ajutat şi îndrumat necondiţionat. Aveţi un potenţial foarte mare în organizarea unor curse tip rally raid, chiar şi a unei etape de nivel internaţional. Dacă lucrurile vor decurge aşa cum îmi doresc, sunt decis în acest an să iau startul la etapa de rally raid de la Timişoara,” a declarat Heinrich.

Fascinaţia concursului l-a determinat pe Iccio Maurizio să ajute un echipaj pe cât de motivat pe atât de ghinionist, Mihai Ban / Marius Dobrişan #125 – KIA Sportage, la un pas de abandon. Ajutorul le-a venit din partea echipei Haiducii Wheels. „Am urmărit evoluţia echipajului Mihai – Marius şi am fost impresionat de eforturile şi determinarea acestora. În momentul în care am văzut că au rămas fără cutie de viteza, m-am decis să le împrumut una. Faptul că au terminat rally raid-ul pe locul 3 la general mă face fericit. TRANSCARPATIC-ul este un concurs excepţional datorită oamenilor, datorită sufletului lor, a bunătăţii şi a modului de a trata problemele. Spiritul de rally raid, atmosfera raliurilor este mai vie ca nicăieri aici. Au existat mici probleme de organizare, imperfecţiuni care sunt convins că pe viitor vor fi eliminate,” a precizat Iccio Maurizio, team managerul echipei Haiducii Wheels.

Sportivitate înainte de toate. Astfel poate fi definită participarea echipajului Ovidiu Pascale / Matache Bogdan, #127 – Toyota Land Cruiser. Sosiţi pe ultima sută de metri, singurul echipaj înscris la Clasa Adventure a evoluat fără reticenţă pe probele TRANSCARPATIC. În ziua cea mai lunga a raliului, pe proba de 200 de kilometri, nu au ezitat să oprească şi să acorde ajutor rider-ului Matei Albulescu, #10 – BMW R1200GS Adventure îngropat în noroi, sau echipajelor Marco Tempestini / Roxana Ciuhulescu, #124 – Isuzu Dmax şi Emilian Pop / Ionuţ Mihu, #115 – Mitsubishi Pajero (blocaţi în noroi şi cu ambreiajul defect).

Debutant în rally raid, pilotul Ovidiu Pascale a beneficiat de experienţa şi tenacitatea unui pilot călit în competiţiile de viteză în coastă, Matache Bogdan. În etapa a 4-a, echipajul a parcurs 155 de kilometri din proba specială. Cu 45 de kilometri înainte de finiş, în apropiere de Făurei, „mama răniţilor” s-a răsturnat.

„Pentru mine rămâne cea mai frumoasă competiţie la care am participat pînă acum. Desigur, sunt şi aspecte care trebuie corectate. La un moment dat, după o regrupare impusă de un reper notat greşit pe rood book, s-a reluat startul. Însă, etapa specială de la Comandau, unde am rulat cu viteze mari mi-a placut foarte mult. Am fost  surprins plăcut de stabilitatea şi manevrabilitatea vehiculului. A venit momentul care ne-a scos din ecuaţie. În apropiere de Făurei, Ovidiu nu a reuşit să fie stăpîn pe comenzile bolidului şi ne-am răsturnat. Avariile maşinii nu ne-au permis să mai continuăm. Suntem sănătoşi şi ne gândim să revenim în astfel de raliuri. Este o competiţie superbă. A meritat toată nebunia asta, sunt virusat de rally raid,” a declarat Bogdan Matache.”

Dupa răsturnarea din prologul competiţiei, echipajul Mihai Leonte / Mihai Stoica, #113 – Aro Super Rally a muncit toată noaptea să repare, să refacă avariile vehiculului. Au reuşit şi i-am revăzut evoluînd în etapa a 2-a pîna în momentul în care au  abandonat din cauza blocului motor spart. Mihai Leonte, un sportiv cu esenţă de rally raid în AND-ul său, a revenit in TRANSCARPATIC şi s-a transformat într-un sprijin real în desfăşurarea raliului. „M-am pregătit foarte mult pentru acest raliu. Dacă nu am reuşit, din motive tehnice să ajung cu maşina de concurs la malul mării, am ales o altă cale pentru a rămâne în competiţie. Obiectivul meu a fost sa ajung la Mangalia. Am ajuns,” a declarat Mihai, omul care zâmbeşte chiar şi atunci când se rastoarnă cu maşina.

Considerat „melcul” competiţiei, Nissan Patrol-ul echipajului Răzvan Bănică / Renatta Stepanov #116, a reuşit să ajungă aproape de punctul terminus al rally raid-ului. Odiseea unui echipaj a cărui perseverenţă şi entuziasm ne-a molipsit s-a terminat aproape de destinaţie. „Aventura noastră la TRANSCARPATIC s-a încheiat pe  tronsonul de legătură cu 20 de km înainte de ultima probă specială. Pompa de benzină şi rezidurile din rezervor ne-au dat bătăi de cap zilnic, însă azi nu am mai izbutit să continuăm din pricina motorului. Îmi pare rău că Răzvan şi-a dorit să învie o maşina de rally care nu a mai concurat din 2006 şi a izbutit să se bucure într-adevăr doar de o probă specială. Ce e drept a fost cea mai lungă din raliu 200 de kilometri,” a menţionat navigatorul şi jurnalista Renatta Stepanov.

Coordonarea de excepţie, strategia adecvată fiecărei etape şi determinarea au asigurat echipajului Mihai Hanganu / Daniel Voinea, #120 – Polaris RZR XP 900, locul cinci in clasamentul general. Au gustat din adrenalina rally raid-ului şi l-au condimentat cu evoluţia sa Marco Tempestini / Roxana Ciuhulescu, #124 – Isuzu Dmax.

Ediţia aniversară TRANSCARPATIC Rally Raid a fost câştigată la clasa auto de echipajul Roberto Camporese/ Alessandro Terranova, #211 – Mitsubishi Pajero urmaţi de Ovidiu Domide / Daniel Nistor, #110 – Nissan Patrol şi de Mihai Ban / Marius Dobrisan, #125 – Kia Sportage.

Dupa ediţiile din anul 2005 şi cea din 2014, Roberto Camporese câştiga pentru a 3-a oară TRANSCARPATIC Rally Raid. „Sunt foarte fericit. Nu am avut un început bun. Dorinţa concurenţilor de a câştiga această competiţie m-a determinat să-mi împing limitele. Ne-am confruntat cu multe probleme mecanice pe care le-am rezolvat şi cu ajutorul prietenilor din România cărora le aduc mulţumiri şi pe această cale. De remarcat organizarea raliului, faţă de anii precedenţi, a fost mult mai bună. Felicitări tuturor celor care au concurat dar si celor care şi-au adus aportul la acest concurs. Formatul acestui raliu este cât se poate de bun. Voi reveni în România cu multă plăcere,” a declarat Camporese imediat după festivitatea de premiere.

La moto concurenţa a fost acerbă. Deşi nu au avut „şansa” unui navigator, piloţii de la moto au fost cei care au avut cea mai bună rată de respectare a rood book-ului, de orientare în teren şi de identificare a reperelor. După dueluri roata la roata, viteze mari pe probele speciale, locul 1 a fost câştigat de Vlad Ţiglariu, #19 – KTM EXR un pilot venit special pentru acest concurs din Rusia. În clasament a fost urmat de Elvis Rus, #40 – KTM EXC, căpitanul echipei GerulaRacing şi de Ionuţ Florea, #15 – KTM.

Iată ce ne-a mărturist Vlad Ţiglariu la terminarea raliului: „Etapa de la Întorsura Buzăului la Comandău a fost frumoasă. O etapă de mare viteză, printre munţi, pe un macadam foarte bun, cu multe viraje extenuante. Am avut noroc de câţiva stropi de ploaie care au atenuat efectele prafului ridicat de concurenţi. Trecerea pe Oituz spre Oneşti a fost superbă. Dupa rafalele de ploaie din cursul nopţii, în etapa a 4-a am  înfruntat noroiul pînă la Braila. În timpul zilei a ieşit soarele iar singurul mod de a descărca roţile de noroi era să rulezi cu gazul în plin. A fost cea mai solicitantă probă şi cea mai lungă a TRANSCARPATIC Rally Raid 2015 dar şi cea mai palpitantă. Etapa de pe dealurile Dobrogei s-a desfăşurat pe o vreme frumoasă. Praful care se ridica uşor îţi permitea să-i vezi pe urmăritori. Vizibilitatea excelentă mi-a permis pe timpul cursei să gust cu privirea strugurii de pe dealurile Murflatarului şi să mă bucur de vederea Mării Negre în Vama Veche.

            Au fost ceva probleme cu navigaţia generate de modul cum au fost făcute unele însemnări, însă adevarata valoare a unui rider se regaseşte în puterea acestuia de rezolvare a situaţiilor din cursă. Am trecut cu bine de ultima etapă extrem de frumoasă. Am avut parte în acest rally raid de probe speciale foarte rapide, am mers uneori la limită, la risc. Efortul a meritat. Felicitări tuturor!”

Ediţia din acest an s-a bucurat şi de startul endurist-ului Barbu Claudiu, #921 – KTM. A debutat în cursele de enduro în anul 2014 la etapa de la Gheorgheni. S-a antrenat pe circuitul de motocross la Ciolpani alături de Adrian Raduţă. A participat la cantonamente de pregătire în Spania şi s-a antrenat pe nisipul fierbinte din Tunisia alături de reputatul şi îndrăgitul pilot roman Many Genes. A participat la toate etapele de enduro în campionatul naţional 2015 al FRM unde s-a clasat pe locul III la individual. Cu ligamentele şi meniscul de la piciorul drept făcute praf, a luat startul într-o competiţie de anduranţă. Pasiunea pentru sport şi voinţa călită alaturi de riderii mentionaţi i-a adus unul dintre cele mai frumoase podiumuri din carieră la debutul in rally raid, locul 1 la Clasa Hobby. La aceiaşi clasă locurile pe podium au fost ocupate de Ciprian Berchez, #11 – Arctic Cat şi Matei Albulescu, #10 – BMW R1200GS Adventure.

„Motociclismul este un virus, te-a prins, nu mai scapi. Aici îmi reîncarc bateriile. După un sezon complet la enduro mi-am spus că trebuie să încerc şi un rally raid. De mic copil am fost atras de activităţile de orientare în teren iar busola nu are niciun secret pentru mine. Conform kilometrajului, am parcurs integral rood book-ul. În ultima etapă trip masterul s-a defectat. Am făcut un efort suplimentar să-l resetez din 10 in 10 metri în condiţiile în care am rulat cu viteză foarte mare, uneori peste 160 de km/h. Lupta cu noroiul din penultima etapă mi-a adus aminte de duritatea şi efortul din cursele de enduro. Cu o zi înaintea acestei etape am fost consiliat de Many Genes, căruia trebuie să-i mulţumesc încă o dată şi mi-am schimbat cauciucurile. Modificarea a fost de bun augur. Am fost depăşit în doua etape de Matei Albulescu şi riscam să pierd locul unu. Mi-am folosit intuiţia, spiritul de orientare, mi-am făcut o viziune de ansamblu, am încercat să uit de durerile de la piciorul drept şi pe ultimii 10 kilometri ai raliului m-am avântat într-o cursă de urmărire. L-am depăşit pe Matei şi am terminat o cursă excepţională. Mi-a plăcut atmosfera competiţiei. Sunt decis să revin în competiţiile rally raid,” a declarat Barbu Claudiu.

Ispita amestecului aventură – emoţie l-a atras şi pe Ciprian Berchez, #11 – Arctic Cat (ATV) în tumultul cursei.

„Sunt la prima participare într-o competiţie sportivă. Un împătimit al off road-ului, am hoinărit pînă acum pe unde am putut. Magia acestui concurs m-a fermecat. Participarea mea a fost o provocare abordată pozitiv. Am avut probleme tehnice pe care le-am rezolvat oportun. În acest raliu am cunoscut oameni deosebiţi şi am închegat prietenii. Sunt frapat şi încântat de disponibilitatea oamenilor. Îi mulţumesc lui Elvis Rus, Mihai Ban, Mihai Hanganu, Raul Badiu şi tuturor celor care m-au ajutat, susţinut sau sfătuit. O competiţie la care voi reveni cu drag,” a mărturisit Ciprian Berchez.

Admirat, respectat sau contestat, Victor Pop, organizatorul TRANSCARPATIC Rally Raid 2015 a declarat:„Sunt fericit că s-a terminat cu bine acest raliu. Sunt multe persoane care s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea acestuia, care m-au sprijinit voluntar, care s-au implicat cu sufletul şi poate chiar financiar. Nu pot decât să le mulţumesc! Mulţumesc tuturor colaboratorilor. Tot respectul pentru sportivi, pentru echipe, pentru efort şi dăruire. Tenacitatea acestora este de admirat şi respectat şi rămâne de referinţă în istoria rally raid-ului TRANSCARPATIC. Voi lua o pauza de respiraţie şi împreună cu cei care au pus umărul ne vom gândi ce avem de făcut pentru ca ediţia viitoare să fie mai palpitantă, mai frumoasă.”

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite