Trucuri simple pentru a menţine căldura în casă. Cum se poate reduce valoarea facturii cu 20% atunci când afară este ger

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căldura din casă se poate menţine folosind câteva trucuri simple. FOTOArhivă.
Căldura din casă se poate menţine folosind câteva trucuri simple. FOTOArhivă.

Factura la încălzire, fie că este gaz, energie electrică sau agent termic din reţeaua centralizată, ne dă fiori pe timp de iarnă. Specialiştii spun că există câteva trucuri simple pentru a reduce consumul cu până la 20%.

Una dintre cele mai importante reguli este cea a poziţionării caloriferelor. Acestea se aşează sub geamuri pentru a evita condensul şi igrasia. Este foarte important însă să nu le acoperim.

„Caloriferele trebuie lăsate libere. În faţa lor nu trebuie puse mobilă sau draperii groase. Aşa căldura va ajunge mai uşor în toată camera. În plus trucul foliei de aluminiu funcţionează de fiecare dată. În spatele caloriferului, pe perete, puteţi pune folie de aluminiu care va degaja căldura în încăpere, iar aceasta nu se va pierde prin perete. Rulourile puse la geamuri şi uşi pot păstra căldura în încăpere şi vor diminua pierderile. Covoarele, deşi mulţi nu le agrează, ajută la menţinerea căldurii. Dacă aveţi parchet este bine ca sub el să puneţi o izolaţie mai groasă mai ales dacă staţi la casă. Aşa veţi evita pierderile de căldură“, spune Cosmin Bostan, inginer.

Cum aerisim pe timp de iarnă

Tot specialiştii ne spun că modul în care aerisim iarna poate face diferenţa la factură. „Cam toată lumea are acum geamuri termopan şi tendinţa este să le lăsăm rabatate mai mult timp pentru a aerisi. Un lucru total greşit deoarece aşa pierdem foarte multă căldură. Cel mai bine este să deschidem geamurile larg, să le lăsăm aşa câteva minute, iar apoi să le ţinem închise. Vom avea o casă aerisită şi mai călduroasă“, mai spune specialistul.

Cum folosim centrala

Specialistii spun că un cronotermostat care comandă centralei cât şi când să încălzeazcă locuinţa este o investiţie utilă. „S-a demonstrat că persoanele care au cronotermonstat plătesc cu aproape 20% mai puţin decât cei care folosesc manual centrala, deşi au aceeaşi temperatură în casă. Cronotermostatul se poate seta la o temperatură mai mică, gen 18-19 grade când nu sunteţi acasă şi 20-21 de grade când staţi în locuinţă. Astfel va menţine o temperatură constantă, iar centrala va consuma mai puţin. Dacă o menţinem pe manual şi o pornim doar câteva ore, va munci mai mult pentru a face o temperatură optimă în casă. Un cronotermonstat costă maxim 300 de lei, dar investiţia se amortizează rapid“, mai spune specialistul.

Ce calofirele electrice să cumpărăm

Cei care folosesc energia electrică pot alege între calorifere sau panouri radiante. „Dacă folosiţi calorifere este bine să le cumpăraţi pe cele pe bază de gel, deoarece consumă mai puţin decât cele clasice. Este bine ca şi acestea să aibă un termostat. Şi panourile radiante sunt o soluţie economică, mai ales dacă se montează pe tavan şi astfel căldura se degajă uşor în încăpere“, mai spune inginerul.

Izolaţia creşte temperatura în casă

Izolaţia locuinţei este foarte importantă. „Un bloc sau o casă izolată termic înseamnă automat o economie de cel puţin 10% la factura de încălzire. Dacă blocul nu este izolat pe dinafară, puteţi izola pe interior pereţii exteriori. Folosiţi polestiren şi rigips şi astfel veţi crea o barieră termică şi camera va fi mult mai călduroase. Puteţi pierde puţin din spaţiu cu izolaţia, dar veţi economisi la încălzire“, mai spune Cosmin Bostan.

Citeşte şi:

Pontul neştiut pentru căldură ieftină: „Fiecare grad în plus peste 20 de grade Celsius creşte factura cu 7%“

Metodă revoluţionară de izolaţie termică a caselor - factura la gaz ar putea fi eliminată complet

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite