Buzăul va fi străbătut de trenuleţe de agrement. Se va întâmpla pe durata evenimentului „Noaptea Muzeelor 2017”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiect inedit al autorităţilor locale. Primăria municipiului Buzău va fi, anul acesta, coorganizator împreună cu Muzeul Judeţean al evenimentului „Noaptea Muzeelor 2017”, menit să pună în valoare obiectivele de patrimoniu arhitectonic şi cultural. În cadrul parteneriatului, pe 20 mai, la Buzău vor circula două trenuleţe de agrement, pe anumite trasee, pentru promovarea obiectivelor locale de patrimoniu.

Potrivit proiectului de hotărâre, municipalitatea buzoiană va contribui la organizarea proiectului cu suma de 6.000 de lei. Printre activităţi se numără şi circuitele de vizitare cu cele două trenuleţe de agrement, fiecare având capacitatea de 64 de locuri. Ele vor circula pe data de 20 mai, conform unui grafic stabilit de organizatori.

În intervalul orar 10:00-13:00, trenuleţele vor circula pe traseul Parcul Crâng – Parcul Tineretului – Parcul Marghiloman şi retur; în intervalul orar 19:00-01:00: Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu” – Primăria municipiului Buzău – Muzeul Judeţean Buzău şi retur; în intervalul orar 13:00-19:00, cele două trenuleţe vor staţiona în apropierea Parcului Crâng.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite