Cozi tot mai mari la îmbarcare. Traversarea Dunării la Chiciu, aproape imposibilă din cauza apei scăzute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se aşteaptă mai mult pentru traversarea la Silistra
Se aşteaptă mai mult pentru traversarea la Silistra

Transportul pe Dunăre, în zona Chiciu nu a fost suspendat, chiar dacă circulaţia navală se face cu dificultate, după ce nivelul fluviului a scăzut dramatic.  Autorităţile fluviale sunt însă în alertă şi se aşteaptă la ce-i mai rău.


Navigatorii care se îndreaptă dinspre Olteniţa către Constanţa pe Dunăre sunt direcţionaţi pe rută ocolitoare din cauză că nivelul fluviului a scăzut foarte mult în ultimaa lună.

“Pe Dunăre se merge din ce în ce mai greu şi nu ştim cât va mai dura această situaţie. Toate navele care trec spre portul Constanţa au primit avertizări în legătură cu această situaţie, iar datele de transport se actualizează zilnic. Nu se mai circulă pe Borcea, braţul Dunării, traseul a fost deviat pe Bala-Borcea-Hârşova-Cernavodă.

calarasi dunare

În aceste condiţii, navele sunt obligate să-şi adapteze încărcătura pentru a nu rămâne blocate, dar oricum se înaintează cu dificultate. Merg pe rută ocolitoare şi fac mai mult cu o sută de kilometri. Pe braţul Ostrov, problema este critică. Se intră doar până la debarcader, aproximativ 200 de metri, mai departe nu se poate înainta”, spune Constantin Anghel, şeful Căpitaniei Portului Călăraşi.

Trafic îngreunat

Cu toate acestea, traficul între Chiciu şi Silistra nu a fost suspendat. Circulaţia se desfăşoară cu bac de la societatea Ostrovit, o trecere cu autoturismul fiind taxată cu 35 de lei, dar şi cu feribot-ul, la preţul de 18 lei. În această perioadă, zona Chiciu este preferată şi de o parte a turiştilor care doresc să ajungă pe litoral, pe DN3, prin Adamclisi.

calarasi dunare

De asemenea, şi localnicii din Ostrov traversează Dunărea pentru a ajunge la cumpărături la Călăraşi, Bucureşti ori la rude. Feribotul circulă zilnic între orele 5.00 şi 24.00, din jumătate în jumătate de oră, la fix şi la şi jumătate, îmbarcarea se face rapid, iar traversarea durează 40 de minute. Operatorii de transport fluvial au ajustat şi încărcătura, iau mai puţine autovehicule pentru ca nu cumva să rămână blocaţi în mijlocul fluviului.

Curse întârziate

În această perioadă, debitul fluviului este la jumătate şi din această cauză traversarea Dunării cu bacul între Călăraşi şi Silistra se face greoi, fapt ce duce şi la înregistrarea unor întârzieri, iar cozile la îmbarcare au devenit tot mai mari.

calarasi dunare

Coslo-Zinca, firma care are în administrare feribotul şi face curse regulate pe Dunăre, la Chiciu a cerut, la începutul lunii august, Consiliului Judeţean Călăraşi să dispună întreruperea temporară a activităţii de transport până în luna octombrie, deoarece traversarea Dunării a devenit aproape imposibilă.

Apa are o adâncime de 1,6-1,7 metri

Conform reprezentanţilor Agenţiei Căi Navigabile, Dunărea are la Călăraşi o adâncime de 4-5 metri, iar pe braţul Ostrov apa este de 1,6 -1,7 metri adâncime. Problemele pe Dunăre au determinat autprităţile să ia măsuri serioase. Fluviul în continuă scădere este supravegheat de o săptămână de doi sateliţi. Aceştia monitorizează traficul pe apă pentru a şti în permanenţă ce probleme apar şi unde sunt nave blocate.
 

calarasi dunare

Conform Administraţiei Naţionale „Apele Române”, debitul Dunării va continua să scadă în perioada următoare, astfel că, pe 19 august s-ar putea să ajungă la  minus 50 de centimetri. În prezent, pe sectorul Călăraşi există 7 puncte critice pe care navigatorii trebuie să le ocolească. Este vorba despre Turcescu, Caragheorghe-Turcescu, Oltina, Burleanu, Fermecatu amonte, Fermecatu aval şi Cochirleni.

calarasi dunare

Vă recomandăm şi:

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite