Cu ce ne dregem după festinul de Paşte. Remedii-minune care scapă rapid ficatul de toxine: ce alimente trebuie să consumi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ouă, drob, miel, cozonaci pufoşi şi pască. Sigur aţi avut masa încărcată cu bunătăţi, însă a venit vremea să vă gândiţi că organismul a acumulat multe toxine. Iată câteva legume, fructe şi ierburi care ajută ficatul, bila şi splina să-şi revină după festin.

Este responsabil cu eliminarea toxinelor din organismul nostru, fapt care îl face să fie printre cele mai importante organe. De aceea, este indicat să ne protejăm ficatul, pentru că de el depinde sănătatea noastră. Avem la îndemână câteva remedii naturale care sunt adevărate miracole pentru ficat.

Specialiştii spun că un ficat sănătos arde grăsimile, preia nutrienţii din hrană şi îi transformă în componente esenţiale ale sângelui, prin colectarea vitaminelor şi a mineralelor şi prin producerea enzimelor şi proteinelor care contribuie la echilibrul hormonal. “El ne ajută sistemul imunitar să lupte împotriva infecţiilor, să elimine bacteriile din sânge şi produce bila, necesară pentru digestia alimentelor. Când ficatul devine suprasolicitat, din cauza stresului sau a expunerii excesive la toxine, organismul este afectat şi, astfel, pot apărea probleme grave de sănătate”, explică dr. Denisa Zaharia, medic de familie. Iată câteva remedii minune care ne scapă de complicaţii.

Purifică sângele şi scad apetitul

Grapefruitul reduce nivelul de insulină, ceea ce duce la eliminarea kilogramelor în plus. Este şi o sursă importantă de vitaminele A şi C, potasiu şi fibre. El poate fi consumat la orice oră din zi, simplu, sau în diverse salatate sau cu cereale integrale.

Urzicile conţin foarte multe substanţe nutritive, sunt bogate în potasiu, calciu, vitaminele A, B şi C sau fier. Sunt şi foarte săţioase, au proprietăţi diuretice, previn retenţia de apă şi purifică sângele. Urzicile pot fi consumate în supe, mâcăruri sau sosuri.
 

Menta este un înlocuitor ideal pentru zahăr în băuturile răcoritoare sau în ceaiuri. Ea scade apetitul alimentar chiar şi atunci când este mirosită. Poate fi folosită în diverse preparate.

image

Ridichiile sunt esenţiale în dietele de detoxifiere. Ele sunt bogate în potasiu, vitaminele B6 şi C şi au un conţinut mare de apă şi fibre alimentare. Pot fi consumate în salate sau diverse preparate, alături de alte legume.
 

Busuiocul este o plantă ideală pentru asezonarea salatelor sau altor preparate culinare şi poate înlocui cu succes sarea din mâncare. El poate fi presărat peste salate, mâncăruri, dar şi fructe.

Castraveţii, ideali pentru detoxifiere

Ceapa conţine crom, care echilibrează nivelul de colesterol din organism, iar uleiurile şi minerale accelerează metabolism. De asemenea, ceapa are proprietăţi termogenice, care ajută la încălzirea organismului, ceea ce duce la eliminarea kilogramelor.

Castraveţii sunt legume ideale pentru detoxifiere. Conţin cantităţi mari de apă, sulf şi silicon, care acţionează ca diuretici naturali. Pot fi consumaţi în salate, sandwich-uri sau paste.


Morcovii sunt aromaţi şi au un suc delicios şi nu conţin foarte multe calorii. Pot fi consumaţi cruzi sau în diverse preparate, precum supe sau piure.

image

Spanacul are o aromă proaspătă şi e foarte consistent. Bogat în fibre, apă, antioxidanţi, vitaminele K şi A, magneziu, potasiu şi fier, el poate fi consumat atât crud, în salate, cât şi fiert, în piureuri şi alte preparate.

Broccoli este bogat în complexul de vitamine B, care este este foarte important pentru eliberarea de energie. Este şi o sursă importantă de coenzima Q10, care stimulează metabolismul.


 

image

Vă recomandăm şi:

Sucul de ţelină, o armă cu două tăişuri. Cui îi este interzisă leguma-minune care scade tensiunea şi previne cancerul

Aliaţii unei sănătăţi de fier: mierea şi usturoiul, alimente-elixir care luptă cu infecţiile şi cresc imunitatea

Pătlagina, planta care lecuieşte bubele. Proprietăţile tămăduitoare ale buruienii care tratează tusea, reumatismul şi întăreşte imunitatea

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite