Cum ne poate îmbolnăvi deficitul de potasiu. Mineralul ţine inima sănătoasă şi vindecă rănile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inima, ţinută în formă de potasiu FOTO Shutterstock
Inima, ţinută în formă de potasiu FOTO Shutterstock

Specialiştii spun că potasiul este foarte important pentru echilibrul lichidelor din celule şi pentru susţinerea proceselor enzimatice, pentru sănătatea inimii şi a sistemului nervos. Acesta reduce tensiunea arterială şi transformă glucoza în glicogen.

“Lipsa potasiului din organism conduce la apariţia bolilor hepatice, erupţii cutanate şi vindecarea lentă a rănilor. De asemenea, deficitul de potasiu este însoţit şi de tulburări digestive şi slăbiciune musculară. Acest mineral previne afecţiuni precum: diabetul zaharat, artrita, bolile renale şi crampele musculare. Nu există recomandări oficiale privind aportul de potasiu, însă potrivit surselor neoficiale, zilnic, organismul unui adult are nevoie de 3.000 mg potasiu, iar cel al unui copil de 1.500 mg.

În alimentaţie îl găsim în: caise, piersici, banane, nectarine, morcovi, stafide, migdale, smochine, curmale, avocado, papaya, pepene, seminţe de floarea soarelui, struguri, mere, salată verde, portocale, sfeclă, roşii, varză”, spune dr. Denisa Zaharia, medic de familie.
 
Strugurele, alimentul-medicament

Strugurele are o valoare calorică mare, de aceea este un aliment-medicament foarte indicat ca energetic muscular şi nervos, remineralizant, antitoxic, stimulent şi descongestionant hepatic, diuretic, laxative şi foarte digestibil. Datorită conţinutului său bogat în vitamine din complexul B, C, A şi K, dar şi săruri minerale de potasiu, fosfor, magneziu, fier, calciu şi siliciu, strugurele este potrivit pentru tratamentul reumatismului, gutei şi bolilor de piele. Specialiştii spun că 10% din proprietăţile curative ale strugurilor sunt menţinute prin conservare, indiferent dacă este vorba despre dulceaţă, compot sau vin.

Stafidele, leac pentru anemii

Cele mai sănătoase dintre fructele uscate, stafidele sunt un adevărat leac pentru amenii, fiind bogate în cupru şi fier, sunt eficiente în fortificarea sistemului imunitar şi dau senzaţia de saţietate datorită cantităţii mari de fibre pe care le conţin.

Medicii spun că pot fi consumate zilnic între 70 şi 100 de grame de fructe uscate. Pentru că sunt o sursă bună de zaharuri sănătoare, sunt indicate în perioadele de convalescenţă, după eforturi fizice sau intelectuale.
“Stafidele reprezintă şi o sursă bună de antioxidanţi, care intervin în procesul de dizolvare şi eliminare a colesterolului. În plus, sunt foarte bogate în potasiu. Ele se includ în alimentaţia persoanelor care au probleme de ritm cardiac sau tensiune arterială. Mai contribuie în mare măsură la reglarea şi normalizarea activităţii cardiace”, explică medicul.

Portocalele, sursă de energie

Cele mai populare citrice, portocalele, sunt o sursă bogată de potasiu, magneziu, acid folic şi vitamine din complexul B, adică tot ce este necesar pentru a avea energie. Beneficiile portocalelor sunt de necontestat. O ceaşcă de suc de portocoale, proaspăt stors, oferă aproximativ 72mg de calciu. În afară de vitamina C şi calciu, portocalele sunt de asemenea o bună sursă de potasiu, vitamina A şi beta-caroten.

Citricele sunt bogate în fibre şi în vitamina C şi conţin şi alţi antioxidanţi cunoscuţi precum flavonoizii care au un rol important în lupta contra bolilor cardiace, a cancerului şi diverselor inflamaţii. De asemenea, se pare că proprietăţile antioxidante şi antiinflamatorii ale citricelor au rol cheie în activitatea contra diferitelor boli degenerative şi în particular contra bolilor cerebrale.

Vă recomandăm şi:

Alimentul-medicament. Ce conţin cireşele, fructele care întăresc imunitatea şi ne scapă de toxine, cui sunt indicate

Cât rău ne pot face unele plante-vedetă. Cui sunt interzise arnica şi echinacea, excelente antibiotice naturale

Remedii care destind arterele. Cele mai sănătoase plante care subţiază sângele, ce contraindicaţii au şi cum trebuie băute

Planta care vindecă răni grave. Efectele tămăduitoare ale gălbenelelor, cea mai puternică armă împotriva infecţiilor

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite