Decese care au îngrozit România. Cum au sfârşit tragic la şcoală mai mulţi copii: accidente stupide, morţi subite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Morţi subite, pe fondul unor suferinţe nedescoperite sau accidente tragice s-au petrecut de-a lungul anilor în şcolile din România. Copii care pur şi simplu au căzut din picioare la şcoală ori cărora li s-a făcut brusc rău în timpul orelor de curs au ajuns să crească numărul dramelor.

Cel mai recent caz de acest fel este cel petrecut în comuna Putineiu, judeţul Teleorman, pe 21 septembrie 2017. Un copil de clasa a II-a a murit în timpul orei de Educaţie Fizică la Şcoala Putineiu. Se pare că băiatului i s-a făcut rău chiar la începutul orei de Sport. Profesorul a chemat asistenta din comună şi copilul a fost dus la cabinetul medical. La venirea Ambulanţei, copilul se afla deja în stop cardiorespirator. S-au efectuat manevre de resuscitare în drumul către Spitalul Municipal din Turnu Măgurele, dar copilul a decedat.

I s-a făcut rău la prima oră

O altă nenorocire s-a petrecut pe 15 decembrie 2015, la o şcoală din Măgurele, judeţul Ilfov. Un băieţel de 11 ani a murit la şcoală după ce i s-a făcut rău în sala de clasa, până să vină profesorul la prima oră. Când au văzut că băiatului i se face rău, colegii lui au strigat-o imediat pe asistenta şcolii. Femeia a făcut ce a ştiut ea mai bine ca să îi acorde îngrijiri medicale copilului, până când a venit ambulanţa. Alice Grasu, de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a declarat la momentul respectiv, pentru Pro Tv: “A fost găsit în stop cardio-respirator, au început manevrele de resuscitare timp de o ora şi 20 de minute. Din păcate, fără rezultat. S-a vehiculat drept cauză infarctul”.

Accident stupid la Iaşi

Un accident stupid s-a petrecut în aprilie 2017 într-o şcoală din judeţul Iaşi. Incidentul s-a încheiat tragic pentru o elevă de 8 ani. Fetiţa a murit în braţele tatălui său, care tocmai se întorsese acasă încărcat cu daruri.

Emanuela Kăndăluţă, o fetiţă de opt ani din comuna ieşeană Vânători, a murit pe 11 aprilie, în braţele tatălui său abia ajuns în ţară din Germania. Copila, care trăia cu părinţii în satul Hârtoape, a început să se simtă rău în cursul dimineţii, în jurul orei 07.00. Copila tuşea continuu, puternic, şi la un moment dat a indicat că nu mai poate respira.
„Ea ar fi spus că a înghiţit o radieră la şcoală. A doua zi s-a trezit să meargă iar la şcoală şi dintr-o dată i s-a făcut rău. Nu a mai avut aer, a luat-o taică-su în braţe, i s-a învineţit guriţa şi am chemnat salvarea. A pus mânuţa la gât şi a făcut semn că se asfixiază”, a precizat Elena Ionescu, bunica fetiţei.

Părinţii au sunat la 112, la locul solicitării deplasându-se un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi. În paralel, un medic primar de urgenţă de la SMURD Iaşi le-a transmis părinţilor în timp real indicaţii de prim ajutor pentru salvarea copilei. Cei doi adulţi au decis, totuşi, să plece cu maşina în întâmpinarea ambulanţei cu care s-a întâlnit la intrarea în localitatea Hârtoape. „Echipajul cu medic a constat că pacientul se afla în stop cardio-respirator. Au iniţiat manevrele de resuscitare, dar din păcate rezultatul a fost negativ”, a precizat, pentru Adevărul, Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.

Luni, cu o zi înainte de producerea tragediei, în timp ce se afla la şcoală, Emanuela a mestecat şi aspirat capătul unui pix corector de tip Pic. Eleva a început să tuşească, iar învăţătoarea a încercat să o ajute. A dus-o acasă şi i-ar fi propus mamei să o ducă la spital, la Paşcani. Mama, însă, ar fi refuzat văzând că fetiţa şi-a revenit. „Accidentul s-a produs în jurul orei 10.00, într-o pauză. Eleva era răcită şi la un moment dat i-a spus învăţătoarei că a înghiţit o radieră de la un instrument pe care copiii din ciclul primar îl folosesc să corecteze greşelile. Cadrul didactic a scos fetiţa din clasă, a ieşit cu ea afară, şi apoi a mers acasă. Domnişoara învăţătoare i-a propus mamei să ducă fetiţa cu maşina personală la spital. Mama a refuzat, lucru pe care îl poate confirma oricând”, a arătat Adina Grivolea, directorul Şcolii gimnaziale din Vânători. Conform profesorului, pe parcursul zilei, învăţătoarea elevei a ţinut legătură constant cu mama acesteia, transmiţându-i de fiecare dată că Emanuela este bine şi că se joacă cu surioara ei mai mică.

Concluziile Medicinei Legale

Necropsia efectuată la Institutul de Medicină Legală Iaşi a arătat că Emanuela a murit din cauza unei insuficienţe respiratorii acute, apărute pe fondul aspirării unui corp străin. Legiştii au identificat la necropsie o bucată mică de plastic, de 1 centimetru. Medicii n-au precizat însă dacă a fost vorba despre radiera pixului Pic sau despre capacul pixului. „Cauza principală a decesului este insuficienţa respiratorie cronică. Secundar, s-a stabilit că victima aspirase un corp străin care a dus la blocarea căilor respiratorii”, a arătat Diana Bulgaru, director IML Iaşi.
Potrivit profesorului Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi, aspirarea unui corp străin de mici diminsiuni provoacă o obstrucţie incompletă a căilor respiratorii, în sensul că victima poate respira în continuare, dar se confruntă cu tuse şi iritaţie locală. „Obiectele de mici dimensiuni, cum sunt seminţele, unele jucării din plastic sau chiar monedele, nu provoacă o obstrucţie completă a căilor respiratorii. Ele rămân blocate, cel mai adesea, într-o bronhie, şi provoacă tuse, respectiv o iritaţie locală. În acest caz, se recomandă celor care sunt în preajma victimei să o lovească în spate de mai multe ori, astfel încât să-i provoace tusea şi să expectoreze obiectul aspirat”, a menţionat medicul ieşean.

A căzut ca secerată

Tot în judeţul Iaşi, pe 13 mai 2017, o fetiţă a căzut ca secerată la şcoală. Ioana Frăţică, o elevă de şase ani de la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Todireşti, a murit la ore. Micuţa a căzut din picioare în a doua oră de curs, iar echipajele de intervenţie medicală nu au reuşit să o salveze. Potrivit unor informaţii, scrie ziarul de Iaşi, fetiţa şi-ar fi pierdut viaţa pe fondul unei afecţiuni cardiace pe care familia nu ar fi investigat-o în amănunt. Copila ar fi suferit anul trecut un episod de pierdere a stării de conştienţă şi, în urma investigaţiilor, medicii ar fi descoperit un Sindrom de Q-T lung, o anomalie cardiacă care se identifică pe electrocardiogramă şi care poate determina complicaţii majore. Este o tulburare de ritm a inimii care poate cauza bătăi rapide, haotice, dar care se poate trata fie prin medicaţie, fie prin intervenţie chirurgicală.

A sfârşit în hazna

La începutul lunii martie 2012, un copil, elev în clasa a doua, a murit după ce a căzut în haznaua din curtea şcolii din comuna dâmboviţeană Viişoara. Tragedia a avut loc în recreaţie, când mai mulţi elevi s-au jucat şi trei au căzut în hazna. Doi dintre aceştia au fost scoşi de cadrele didactice, iar al treilea a fost scos de pompieri, fiind decedat. Conform IJP Dâmboviţa, elevii se jucau în curtea şcolii, au sărit pe dalele de beton care acopereau haznaua şi din cauză că acestea s-au desprins, trei copii au căzut în fosa septică.

''Este vorba despre trei fete cu vârsta de circa 8 ani care în pauza dintre ore s-au jucat în curtea şcolii, în spatele şcolii, în zona fosei septice. Au sărit pe dalele care acopereau fosa şi au căzut. Două au fost scoase de cadrele didactice. Fetiţa care a decedat este din Viişoara, spuneau poliţiştii la acea dată.

Pariu mortal

Pe 26 septembrie 2014, un băiat de 14 ani a murit după ce a căzut în fosa septică a şcolii. Băiatul pusese un pariu cu un coleg care viza scoaterea capacului de la fosă. Tragedia a avut în şcoala din Colţeşti, comuna Alunu, Râmnicu Vâlcea. Băiatul de 14 ani a pus pariu cu un coleg cum că poate ridica capacul fosei septice din curtea şcolii, conform România TV. În momentul în care a ridicat capacul s-a dezechilibrat şi a căzut în fosă. Personalul şcolii a solicitat o ambulanţă.

La venirea echipajului de prim-ajutor, copilul era scos din fosa septică de către cei din şcoală, dar se afla în stop cardio-respirator. "S-a trecut la manevrele de resuscitare, care au durat 45 de minute, dar fără niciun rezultat. Copilul a fost declarat mort. Se pare că rănile suferite au fost incompatibile cu viaţa", au susţinut reprezentanţii ISU Vâlcea.

Vă recomandăm şi:

Povestea fetiţei care a murit în braţele tatălui revenit acasă de Paşte. Ce au descoperit medicii la autopsie

Un copil de 8 ani a murit în timpul orei de Educaţie Fizică într-o şcoală din Teleorman

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite