Prognoza meteo: un val de aer polar pune stăpânire pe România. Unde se anunţă ger cumplit, când revine viscolul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ninsorile se mai domolesc, dar gerul năprasnic loveşte România. Un val de aer polar aduce temperaturi de minus 20 de grade, urmând să se încălzească uşor de joi, însă nopţile şi dimineţile vor fi deosebit de reci. În următoarele 10 zile, iarna aduce precipitaţii în toate regiunile.

Marţi scăpăm de ninsori, dar temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 4 grade, iar cele minime se vor situa între -14 şi -4 grade, mai scăzute, spre -20 de grade în depresiunile Carpaţilor Orientali. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vestul şi sudul ţării, unde cu totul izolat va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Moldovei, estul Munteniei şi Dobrogea. Pe arii restrânse va fi ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vremea va fi rece, mai ales dimineaţa şi în cursul nopţii când local în Transilvania, Moldova şi izolat în celelalte regiuni, va fi ger. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 3 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -13 şi -3 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, spre -18 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte, unde doar izolat va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Pe arii restrânse va fi ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea.

Vremea se va încălzi, joi,  în cea mai mare parte a ţării, dar dimineaţa şi noaptea va fi ger, pe arii restrânse, mai ales în depresiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade, iar cele minime se vor încadra între -10 şi 1 grad, uşor mai scăzută în estul Transilvaniei. Şi în weekend, temperaturile vor continua să crească uşor. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă.

Cald în Muntenia, în februarie

După o uşoară scădere a valorilor termice diurne, în primele 3 zile de prognoză, vremea se va încălzi semnificativ, iar cele mai ridicate medii se vor atinge în jurul datei de 2 februarie, când vor fi 10...11 grade. În ultimele două zile regimul termic diurn va fi în scădere uşoară. Evoluţia temperaturilor minime va fi asemănătoare, cele mai reci nopţi vor fi între 24 şi 26 ianuarie, când media se va situa în jurul valorii de -9 grade şi pe arii restrânse va fi ger, iar cele mai calde, între 2 şi 4 februarie când media va fi uşor pozitivă. Vor fi precipitaţii în prima zi de prognoză şi din nou din data de 2 februarie. În restul intervalului condiţiile vor fi reduse.

Ger năprasnic în Transilvania

În primele 3 zile de prognoză media temperaturilor maxime va fi între -2 şi 0 grade, apoi va creşte, astfel că la începutul lunii februarie va ajunge să se situeze în jurul valorii de 8 grade. Între 2 şi 4 februarie regimul termic diurn va fi în scădere, cu aproximativ 4 grade. Media temperaturilor nocturne se va menţine sub pragul de îngheţ pe tot parcursul celor două săptămâni. Cele mai mici valori se vor înregistra în dimineţile de 24 şi de 25 ianuarie când va fi ger în cea mai mare parte a regiunii, iar minimele termice vor avea o medie în jurul a -13 grade. Probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare la începutul intervalului de prognoză şi după data de 28 ianuarie, dar cantităţile de apă vor fi în general slabe.

Nopţi reci în Oltenia

În prima zi de prognoză media temperaturilor maxime va fi de 4 grade, apoi va scădea până la 1 grad în data de 24 ianuarie. Ulterior se va încălzi, astfel că până la sfârşitul lunii ianuarie se va ajunge la o medie pe întreaga regiune de 9 grade. În primele zile din luna februarie nu vor mai fi variaţii termice diurne semnificative. Nopţile vor fi reci, cu temperaturi, în general, sub pragul de îngheţ, iar cel mai frig va fi între 24 şi 26 ianuarie, când media minimelor termice se va situa în jurul valorii de -8 grade. Probabilitatea mai mare de precipitaţii va fi în prima şi în ultimele trei zile de prognoză.

Precipitaţii în Moldova

Vremea va fi rece în primele zile de prognoză, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între -2 şi 0 grade şi a minimelor între -13 şi -3 grade, cu cele mai scăzute valori în dimineţile de 24 şi de 25 ianuarie, când va fi ger în cea mai mare parte a regiunii. În continuare, până în data de 2 februarie se va încălzi considerabil, astfel că media maximelor va ajunge la 8 grade, iar a minimelor la 0...1 grad. În zilele de 3 şi de 4 februarie se va răci uşor. Vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, în ziua de 2 februarie şi din nou, trecător, în cea de a doua săptămână de prognoză.

Ninge izolat în Banat

În primele 3 zile de prognoză valorile termice diurne vor fi în limite normale pentru această perioadă, iar media lor va fi de 2...3 grade. Până la începutul lunii februarie vremea va fi în general în încălzire, iar temperaturile maxime, mai ridicate decât în mod obişnuit, vor ajunge, în medie, până la 10...11 grade. În ultimele zile din interval se va resimţi o scădere treptată a temperaturilor, cu aproximativ 3...4 grade. Temperaturile nocturne vor fi în scădere până în jurul datei de 24 ianuarie, când media pe întreaga regiune va fi de -6 grade, apoi vor creşte, iar din data de 31 ianuarie vor predomina valorile pozitive. O uşoară scădere a temperaturilor minime se va produce în ultimele nopţi din intervalul de prognoză. Va ninge izolat la începutul intervalului, apoi, până la sfârşitul primei săptămâni condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. În cea de a doua săptămână probabilitatea ca trecător şi în general slab cantitativ să plouă va fi în creştere.

Anormal de cald în Crişana

După trei zile în care temperaturile maxime se vor menţine apropiate de cele specifice acestei perioade, iar media lor va fi de 2 grade, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, până în data de 1 februarie, când media maximelor termice va ajunge la 10 grade şi va fi mult mai cald decât în mod normal la această dată. În următoarele zile se va răci uşor, dar până la sfârşitul intervalului de prognoză media maximelor diurne pe întreaga regiune nu va mai coborî sub 6 grade. Minimele nocturne vor scădea în primele zile până la o medie de -7 grade, în dimineaţa zilei de 24 ianuarie, apoi se va încălzi, iar cele mai calde nopţi vor fi cele de la începutul lunii februarie. După data de 3 februarie se va răcori şi vor fi din nou temperaturi minime negative. Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă în prima săptămână, dar va creşte în cea de a doua, iar cantităţile de apă vor fi în general slabe.

Deosebit de frig în Maramureş

Până în data de 24 ianuarie temperaturile maxime nu vor avea variaţii semnificative, iar media lor se va situa în jurul valorii de 1 grad, minimele însă vor scădea până la o medie de -10 grade şi va fi ger. În intervalul 25 ianuarie - 2 februarie se va încălzi treptat, astfel că media temperaturilor diurne va ajunge la 7...8 grade, iar a minimelor la 0...1 grad. În ultimele zile de prognoză se estimează o scădere a valorilor termice cu 2...3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii, în general slabe cantitativ, va fi mai mare între 28 ianuarie şi 4 februarie.

Ninsori în Dobrogea

Vremea se va răci până în data de 24 februarie, când media temperaturilor diurne va atinge -2 grade, iar a celor nocturne -8 grade. Va urma o perioadă de încălzire semnificativă, iar cel mai cald va fi în primele zile ale lunii februarie când, în medie, maximele termice vor atinge 10...11 grade, iar minimele 3...4 grade. În ultimele zile de prognoză valorile termice vor scădea uşor. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată la începutul şi la sfârşitul intervalului.

Cresc temperaturile şi la munte

Vremea va fi rece, mai ales în primele trei zile, când media temperaturilor maxime va fi de -5 grade, iar a minimelor se va situa între -13 şi -8 grade şi nopţile vor fi geroase. Din data de 25 ianuarie se va încălzi treptat, iar până la finalul intervalului de prognoză media temperaturilor diurne va oscila între -1 şi 2 grade, iar a celor nocturne între -10 şi -4 grade. Temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, pe arii mai extinse la începutul intervalului şi în primele zile din luna februarie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Vă recomandăm şi:

Cod galben de vreme rea: viscolul pune stăpânire pe Bărăgan, când loveşte gerul

Prognoza meteo: vară la începutul toamnei. Cât de cald se face, de când scad temperaturile şi unde lovesc ploile

Prognoza meteo: când şi unde se întoarce canicula. Ce temperaturi se anunţă, în ce regiuni mai plouă

Prognoza meteo: vreme de coşmar. În ce regiune va ploua în fiecare zi, cât de cald se face după 21 martie, unde va fi frig

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite