Ultimele imagini cu Regele Mihai în oraşul de pe malul Borcei. La ce eveniment a participat Majestatea Sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele Mihai a venit de două ori la Călăraşi FOTO Adevărul
Regele Mihai a venit de două ori la Călăraşi FOTO Adevărul

Regele Mihai a murit. Pe 9 mai 2011, Regele Mihai a fost pentru ultima dată la Călăraşi unde a participat alături de Principesa Margareta la dezvelirea bustului Majestăţii Sale, amplasat pe Aleea Regilor din Parcul Central.

Regele Mihai a participat atunci la festivităţi, deşi afara ploua cu găleata. Majestatea Sa a aşteptat răbdător sub umbrelă până la sfârşitul ceremoniei. 

Regele Mihai a mai fost la Călăraşi, pe 9 mai 2008, alături de principele Radu. Majestatea Sa şi Alteţa Sa regală principele Radu al României, reprezentant special al Guvernului şi colonel în Armata Română, au luat parte la dezvelirea statuii ecvestre a regelui Carol I, amplasată în Piaţa Prefecturii. Atunci regele Mihai a primit cheia oraşului, diploma de cetăţean de onoare şi s-a declarat bucuros să dezvelească statuia lui Carol I. Evenimentul a fost deosebit,  mai ales că era pentru prima oară când se ridica în România o statuie a lui Carol I după al doilea război mondial. Şi fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a participat în oraşul de pe malul Borcei la dezvelirea bustului Reginei Maria la Călăraşi.

Iniţiatorul realizării acestor statui, fostul primar Nicolae Dragu, a primit medalia “Regele Mihai I pentru Loialitate”. Ceremonia a avut loc la 10 decembrie 2009 la Palatul Elisabeta. Bustul Regelui Mihai, cu o înălţime de 1,25 metri a fost realizat în bronz de sculptorul Dumitru Pasima. În semn de preţuire pentru Majestatea Sa, fostul primar Dragu a fost cel care a avut ideea realizării unei statui. „Am dorit să realizăm această statuie la Călăraşi, deoarece pe aici treceau toţi regii României la Cadrilater. Este foarte important să nu uităm istoria noastră. Regele Mihai este un Dumnezeu pentru noi“, spunea Nicolae Dragu.

Vă recomandăm şi:

Ultima umilinţă a ultimului rege al României

Replica fostului principe Nicolae pentru Casa Regală şi mama sa: „Iubirea şi respectul unui popor se câştigă, nu se obţin cu forţa“

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite